www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Deficitul bugetar s-a triplat din cauza crizei coronavirusului; obiectivul de -6,7% din PIB, foarte ambitios

Autor: Dan Palangean
2020-04-28 17:47

În contextul epidemiei de coronavirus, deficitul bugetar a ajuns la -1,67% din PIB după primul trimestru al anului, minusul înregistrat fiind de circa 18 miliarde de lei. Adică mai mult decât triplu față de aceeași perioadă a anului anterior.


Astfel, obiectivul stabilit la recenta rectificare, de limitare a deficitului la doar -6,7% din PIB, se anunță deja a fi foarte ambițios.


Cauza principală a acestei evoluții a fost scăderea puternică a încasărilor ( -25%), după acordarea unor amânărilor la plată, de unde a apărut o diferență majoră (7,6 miliarde lei) între obligațiile fiscale de 24,6 miliarde lei și veniturile de 17 miliarde lei încasate, conform datelor communicate de ANAF.


La impozitul pe profit (-32,1%) și la impozitele pe proprietate (-36,6%) scăderile au fost și mai importante.


Creșteri modice în termeni nominali s-au mai consemnat la sumele colectate din impozitele pe venit (+8,5%) și la contribuțiile de asigurări (+2%, dar mult sub nivelul de aproape 10% al creșterilor salariale față de anul precedent).


Pe partea de impozite indirecte, dacă la accize s-a mai obținut un plus opt procente, ar fi de remarcat diminuarea puternică a încasărilor din TVA, cu aproape 20%.


Per total, veniturile bugetului general consolidat s-au diminuat pe primul trimestru cu 3,3%, în timp ce cheltuielile acestuia s-au majorat cu a 12,7%.


Excedentul păstrat la bugetele locale ( circa trei miliarde lei) a acoperit aproape integral deficitele de la bugetul asigurărilor sociale (-1,55 miliarde lei) și de la Fondul național pentru sănătate (-1,76 miliarde lei).


Cele mai mari creșteri de cheltuieli s-au consemnat la asistența socială ( +4,75 miliarde lei sau +17% în termeni procentuali) și pentru salariile din sectorul bugetar (+2,26 miliarde lei sau +9,4% față de aceeași perioadă a anului trecut). Acestea au cumulat 70% din sporul de circa zece miliarde lei acumulat la plățile efectuate de stat.


Tendința de scădere a încasărilor și de creștere a cheltuielilor va continua în lunile următoare. În loc să revină spre limita de -3% din PIB, deficitul bugetar se va majora semnificativ iar datoria publică va trece de 40% din PIB pe fondul împrumuturilor suplimentar generate de pandemie și a reducerii PIB prin restrângerea de activitate.