www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Indicatorii sistemului bancar la finalul T3 2019: profitul scade din cauza bancilor pentru locuinte, mai multe depozite decat credite, se inchid unitati si se reduce personalul

Autor: Bancherul.ro
2019-11-21 20:16

Profitul net al sistemului bancar a scazut in primele noua luni din acest an cu 12%, echivalentul a 724 milioane lei, fata de acelasi interval al anului precedent, la 5,018 miliarde lei, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).


Castigul bancilor este in scadere din cauza provizioanelor semnificative constituite de BCR si Raiffeisen, pentru potentialele pierderi ale bancilor pentru locuinte, din cauza litigiului cu Curtea de Conturi. (vezi aici detalii)


Restul bancilor mari, precum Banca Transilvania (BT) si BRD, au continuat sa-si majoreze profiturile nete, la noi recorduri istorice.


Indicatorii de profitabilitate (ROE si ROA) s-au imbunatatit in T3, fata de T2, datorita revenirii pe profit a BCR, dupa pierderile raportate in trimestrul anterior, din cauza bancii pentru locuinte.


Numarul bancilor profitabile a ramas neschimbat din martie, la 24, in scadere de la 27 in septembrie anul trecut, in timp ce un numar de 10 banci au raportat pierderi in septembrie 2019, fata de opt in acelasi trimestru din 2018.


Bancile au fost ajutate sa-si sporeasca profiturile atat de cresterea creditarii, cat si de mentinerea riscului de credit la niveluri foarte mici si de reducerea provizioanelor pentru credite neperformante.


Astfel, provizioanele pentru credite neperformante (ajustarile pentru depreciere) au scazut in septembrie la 8,2 miliarde lei, fata de 9,2 miliarde lei, cate erau in septembrie 2018.


Soldul creditelor la valoare bruta (inclusiv provizioanele pentru credite neperformante) au avut un avans anual de 7%, echivalentul a 18.2 miliarde lei, in timp ce depozitele atrase de banci de la clienti au crescut mai mult, cu 9,4%, echivalentul a 31.9 miliarde lei.


Activele nete ale bancile au avut o crestere anuala de 6,2%, echivalentul a 27,7 miliarde lei, la valoarea de 472,9 miliarde lei, la finalul T3 2019.


Indicatorul de solvabilitate a ramas solid in T3 2019, la 19,73%, cu peste zece puncte mai ridicat decat minimul legal de 8%, datorita politicii prudentiale a BNR, salutara, intrucat este de tip anticiclic, ceea ce inseamna ca bancile sunt obligate sa-si constituie rezerve in aceste timpuri favorabile, pentru vremuri cand s-ar putea confrunta cu o criza.


Rata creditelor neperformante a continuat sa scada si in T3, pana la 4,58%, cu aproape un punct sub nivelul de acum un an, cand era la 5,56%.


Bancile continua sa inchida unitati si sa-si reduca personalul


Bancile reusesc performante tot mai bune in ciuda faptului ca isi reduc in continuare reteaua de unitati teritoriale si numarul de angajati.


Astfel, pe parcursul ultimului an s-au inchis aproape 400 de sucursale bancare, numarul acestora ajungand la 4.077 (5.214 inclusiv Creditcoop) la finalul lunii septembrie.


Numarul salariatilor din banci s-a ajustat, in aceeasi perioada, cu 2.342 de persoane, la un total de 52.908 angajati ai sistemului bancar, la finalul lunii septembrie 2019.


Diminuarea numarului de unitati bancare este consecinta procesului de consolidare a sistemului bancar, printr-un proces de fuziuni si achizitii, dar si a cresterii gradului de tehnologizare, care permite bancilor sa furnizeze tot mai multe servicii pe canale digitale, in locul clasicelor ghisee din cadrul unitatilor.


Tendinta este ca nu doar serviciile bancare ci si produsele, precum creditele, sa fie vandute tot mai mult online, cu contracte cu semnatura electronica.