www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Si noua lege privind darea in plata este neconstitutionala, a decis Curtea Constitutionala

Autor: Bancherul.ro
2019-11-06 12:47

Si noua lege privind darea in plata, initiata de cuplul Zamfir/Piperea, este neconstitutionala, a decis astazi Curtea Constitutionala a Romaniei. 


Prima lege privind darea in plata, nr.77 din 2016, care permitea oricarui detinator de credit ipotecar sa scape de toate datoriile daca cedeaza casa bancii, a fost amendata radical de Curtea Constitutionala, care a decis ca doar o instanta de judecata poate decide darea in plata si numai daca se constata existenta principiului impreviziunii din Codul Civil.


Dat fiind ca in putine cazuri judecatorii au constatat ca se intrunesc conditiile impreviziunii, cuplul Zamfir/Piperea a venit cu o noua initiativa de modificare a legii privind darea in plata, in ajunul alegerilor pentru Parlamentul European, astfel ca a fost votata de coalitia de guvernamant din acel moment PSD-ALDE, dar nu si de opozitia formata in principal din USR si PNL.


Noua lege privind darea in plata, declarata astazi ilegala de Curtea Constitutionala, stabilea cazurile concrete in care se considera ca exista impreviziunea: cresterea cu 20% a cursului de schimb si a gradului de indatorare, precum si in situatiile de executare silita. 


Daca legea ar fi fost validata, toate creditele imobiliare in euro sau franci elvetieni (CHF) puteau fi date in plata, intrucat atat cursul euro/leu, cat si CHF/leu, au crescut cu peste 20% fata de momentul acordarii creditelor, in perioda 2007-2008, ceea ce Banca Nationala a Romaniei (BNR) considera ca incurajeaza hazardul moral, permitand si celor care pot sa-si platesca ratele sa scape de datorii. (vezi aici detalii)


BNR a aratat, intr-un studiu, ca aceasta lege, destinata, potrivit initiatorilor si asociatiilor de protectie a consumatorilor, sa-i ajute pe cei care nu-si mai puteau plati ratele la creditele ipotecare, nu i-a avantajat pe acestia. Dimpotriva, legea a incurajat comportamentele oportunistice, adica i-a ajutat sa scape de datoriile la banci pe cei care au luat credite imobiliare in scop speculativ, de valori mari, cu avans redus, arata studiul BNR. (vezi aici detalii)


Partidele de opozitie PNL si USR au contestat noua lege privind darea in plata la Curtea Constitutionala, motivand ca incalca prevederile Constitutiei si deciziei Curtii Constitutionale cu privire la teoria impreviziunii exprimata in prima decizie prin care a fost declarata ilegala prima forma a legii. (vezi aici detalii)


Ambele legi privind darea in plata au fost nascocite si chiar redactate de avocatul Gheorghe Piperea, devenit celebru prin implicarea in numeroase procese impotriva bancilor, deci direct interesat in discreditarea sistemului bancar si a Bancii Nationale a Romaniei (BNR).


Avocatul Piperea a reusit sa adopte legile in Parlament cu ajutorul lui Daniel Zamfir, fost senator PNL, trecut ulterior la ALDE si in prezent la PSD.