www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca Transilvania a avut probleme cu functionarea sistemului de plati cu cardurile

Autor: Bancherul.ro
2019-04-12 23:35

Banca Transilvania (BT) a anuntat ca astazi au existat intermitente in functionarea sistemului de plati cu cardurile, cauzate de actualizarea obligatorie a sistemelor Visa si Mastercard, upgrade efectuat in noaptea de joi spre vineri, cumulata cu varful istoric in volumul tranzactiilor.


Banca a precizat ca dupa ora 17 situatia a revenit la normal, insa call centerul bancii era suprasolicitat de apelurile clientilor.


Clientii BT s-au plans pe pagina Facebook a bancii ca nu au putut face plati cu cardul la POS-urile magazinelor si nici retrageri de bani la bancomate.


De asemenea, clienti BT au reclamat ca desi nu au putut efectua tranzactiile cu cardul, banii le-au fost luati din conturi sau li s-a debitat de mai multe ori aceeasi tranzactie.


BT a precizat ca lucreaza la deblocarea sumelor retinute din conturi.