www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



La Banca Transilvania se pot face schimburi valutare, depuneri si retrageri de numerar cu lei moldovenesti

Autor: Bancherul.ro
2018-09-27 19:21

La sediile Bancii Transilvania (BT) din Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Botoşani şi Timişoara – în total, 150 de sucursale şi agenții - se pot efectua de acum înainte următoarele operațiuni cu numerar în lei moldoveneşti: schimb valutar la casa de schimb, retrageri şi depuneri de bani, anunta banca.


În cazul schimbului valutar, paritatea leu românesc/leu moldovenesc poate fi aflată atât la sediile BT din localitățile menționate, cât şi online, pe siteul băncii.


Leul moldovenesc este cea de a 10-a valută tranzacționată la casa de schimb de către Banca Transilvania.


Banca Transilvania a intrat pe piața din Republica Moldova în acest an, fiind unul dintre acționarii majoritari ai Victoriabank.