www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancile au mai vandut firmelor de recuperare credite neperformante de 1 miliard de lei

Autor: Bancherul.ro
2018-07-08 22:53

Bancile continua sa vanda firmelor de recuperare credite neperformante, majoritatea acestora cu intarzieri foarte mari, de peste cinci ani, acordate in principal firmelor, arata statisticile Bancii Nationale a Romaniei (BNR).


Numarul firmelor de recuperare creante inregistrate la ANPC a ajuns la 61 (vezi aici lista), insa nu exista o lege de functionare a acestora, prin care fostii clienti ai bancilor sa fie protejati de eventuale abuzuri, precum hartuirea.


In luna mai, valoarea creditelor cu restante din bilanturile bancilor a scazut cu 1 miliard de lei, la un total de 20 de miliarde de lei, din care peste jumatate, respectiv 12,1 miliarde lei, sunt credite scoase de banci in afara bilanturilor, aduca recunoscute drept pierderi.


Volumul creditelor neperformante scoase in afara bilanurilor a scazut doar cu 0,1 miliarde lei in luna mai, ceea ce inseamna ca restul de aproape 1 miliard de lei au fost vandute de banci firmelor de recuperare creante.


Marea majoritate a restantelor, 87% din total, cu o valoare de 17,5 miliarde lei, au intarzieri de peste 1 an, dintre care 7,6 miliare lei sunt neplatite de peste 5 ani, conform datelor din Centrala Riscului de Credit (CRC) din cadrul BNR, la care se raporteaza credite cu valori de peste 20.000 de lei.


Restantele persoanelor fizice reprezinta doar 21% din total, echivalentul a 4,3 miliarde lei, asfel ca aproape 80% din totalul creditelor neperformante, adica 15,7 miliarde lei, sunt cele acordate firmelor.


Restantele in scadere cu 1 miliard de lei din mai au fost cele ale firmelor, intrucat restantele persoanelor fizice au avut o usoara crestere, de la 4,232 la 4,277 miliarde lei.


Mai multe restante la Biroul de Credit


Restantele persoanelor fizice sunt insa mai mari decat cele inregistrate in CRC la BNR, unde apar doar creditele cu valori de peste 20.000 de lei.


Astfel, conform datelor Biroului de Credit, unde 30 de banci si 35 de IFN-uri raporteaza toate restantele de peste 30 de zile, indiferent de valoare, volumul restantelor a fost in luna mai de 6,8 miliarde lei, ceea ce inseamna ca exista restante de 2,6 miliarde lei la credite cu valori de sub 20.000 de lei (in jur de 4.000 de euro).


Numarul restantelor la Biroul de Credit a crescut in luna mai la un total de 969.401, numarul acestora fiind in crestere cu 27.876 fata de inceputul anului.


Si numarul restantierilor a crescut cu 12.581 in primele cinci luni ale anului, la 692.733 in luna mai.


O scadere importanta se observa insa in cazul restantelor la creditele in franci elvetieni (CHF), de la echivalentul unui miliard de lei in aprilie la 778 milioane lei in mai.


Rata creditelor neperformante a scazut la 5,98%


Scaderea volumului de restante a determinat si reducerea ratei creditelor neperformante la 5,98% in luna mai, de la 6,08% in luna precedenta.


La finalul anului 2017, rata creditelor neperformante era de 6,41%, in scadere de la 9,62% in 2016, 13,51% in 2015 si 20,71% in 2014.


Rata creditelor neperformante (NPL) este calculata conform definitiei Autoritatii Bancare Europene (ABE), denumita rata expunerilor neperforante (NPE) si reflecta doar indicatorii bancilor persoane juridice romane si Creditcoop, nu si pe cei ai sucursalelor bancilor straine.


BNR prcizeaza ca “potrivit definiţiei ABE, implementată în cadrul naţional prin Ordinul BNR nr. 6/2014, expunerile neperformante sunt cele care îndeplinesc oricare din următoarele criterii: i) sunt expuneri semnificative cu scadenţă depăşită cu peste 90 de zile; ii) se consideră că, în lipsa executării garanţiei reale, este improbabil ca debitorul să îşi achite integral obligaţiile din credite, indiferent de existenţa oricărei sume restante sau numărul de zile de întârziere de plată. În luna iunie 2015 a intervenit o modificare a normelor metodologice privind întocmirea situaţiilor financiare FINREP la nivel individual constând în includerea în formularul de raportare a expunerilor neperformante a soldurilor în numerar la banca centrală şi a altor depozite la vedere la instituţiile de credit. Începând cu 1 ianuarie 2018, prin intrarea în vigoare a standardului de contabilitate IFRS 9 „Instrumente financiare”, Ordinul BNR nr. 6/2014 a fost abrogat prin Ordinul BNR nr. 9/2017. “