www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Topul fondurilor de pensii facultative

Autor: Bancherul.ro
2008-02-18 15:34
In topul fondurilor de pensii facultative conduce BCR Prudent, care administreaza cele mai multe fonduri, valoarea activului net fiind acum de 7,76 milioane lei. In privinta numarului de clienti, pe primul loc se situeaza AZT Moderato, care a atras 15.432 de participanti.

Valoarea activelor nete ale celor sapte fonduri de pensii facultative (pilonul III) care au demarat activitatea a crescut cu 1,47% în perioada 1 - 8 februarie 2008 la până 17,87 milioane lei (4,86 milioane euro), potrivit datelor publicate luni de arbitrul pensiilor private.

Numărul total de participanti atras de cele sapte fonduri de pensii facultative era de 60.417 la 8 februarie, după cum arată datele publicate de CSSPP.

AZT Moderato a atras 15.432 de participanti si a ajuns la o valoare a activului net de 3,40 milioane lei, ING Clasic are 9.388 de participanti si un activ net de 2,57 milioane lei, AZT Vivace - cu un activ net de 1,83 milioane lei si 13.270 participanti, Pensia Mea - 5.297 de participanti, cu un activ de 1,06 milion lei, si ING Optim - cu un activ net de 1,20 milioane lei si 5.220 de participanti.

BCR Prudent, cu 11.546 de participanti, a ajuns la un activ net de 7,76 milioane lei.

OTP Strateg a făcut prima raportare la CSSPP la sfârsitul lunii noiembrie si a afisat un număr de 264 de participanti si un activ net de 33.614 lei.

Cea mai mare crestere a activelor fată de săptămâna anterioară a fost înregistrată de AZT Vivace, care a raportat un avans de 3,83%. Activele BCR Prudent au sporit cu 0,45%, cele ale ING Optim cu 2,05%, activele Pensia Mea au avansat cu 2,42%, iar cele ale ING Clasic au crescut cu 2,85%. Valoarea activelor nete ale fondului AZT Moderato a urcat cu 1,06% fată de săptămâna precedentă, în timp ce activele nete ale OTP Strateg au crescut cu 1,31%.

CSSPP a mai avizat ca administratori de fonduri de pensii facultative societatea SAI Raiffeisen Asset Management.

Potrivit legislatiei în vigoare, pot contribui la pensiile private facultative salariatii cu vârsta de cel mult 52 ani si sase luni. Contributia la pensiile facultative nu poate depăsi 15% din salariul brut si este deductibilă în limita a 200 euro pe an, pentru angajat din impozitul pe venit, iar pentru angajator din impozitul pe profit.

Primele contributii în sistemul pensiilor private facultative (pilonul III) au început să fie colectate în mai 2007.