www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cresterea economica surpriza din primul trimestru s-a simtit din plin pe cardurile romanilor si in creditele luate de la banci, care au atins recorduri istorice

Autor: Bancherul.ro
2017-05-17 21:59

Cresterea economica surprinzator de mare din primul trimestru, de 5,7% fata de anul precedent, cu un punct peste estimarile economistilor, s-a simtit din plin in buzunarele romanilor, care au scos sume de bani record de pe carduri si au facut cumparaturi mai mari ca niciodata, achitate cu cardurile la POS-urile magazinelor si online.


In plus, in primele trei luni ale anului s-au obtinut si cele mai mari credite de la banci din ultimii ani.


Toate aceste recorduri s-au stabilit, sa nu uitam, pe parcursul unei perioade in care am asistat la mai multe saptamani de iarna grea.


Sa vedem acum statisticile cardurilor.


Platile cu cardurile de debit au crescut cu 29%, echivalentul a 2,5 miliarde lei, in primul trimestru din acest an, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, la un volum total de 11,1 miliarde lei.


Si valoarea retragerilor de numerar de pe carduri la ATM-uri a crescut in acelasi interval cu 13%, echivalentul a 4,2 miliarde lei, la un total de 37,362 miliarde lei. (Vezi in CLUBUL BANCHERILOR toate statisticile pietei cardurilor in T1 2017)


Totalul sumelor de bani detinute de persoanele fizice si de firme in conturile bancare au crescut, de asemenea, semnificativ in ultimul an, cu 26%, la un total de 125 miliarde lei.


Iar numerarul din afara sistemului bancar s-a inmultit cu 19% in martie, comparativ cu aceeasi luna din 2016, la 55 miliarde lei.


Cresterea economica puternica din primele trei luni a fost stimulata si de creditele obtinute de populatie si de firme de la banci, care au atins valori record.


Astfel, in primul trimestru din acest an, populatia si firmele au obtinut de la banci credite noi in lei in valoare de 13 miliarde lei, cu 14%, echivalentul a 1,6 miliarde lei, mai multe decat in aceeasi perioada a anului precedent.


Avansul puternic al creditarii in lei se datoreaza cresterii volumului de finantari obtinute de companii, in timp ce creditele acordate populatiei au stagnat. (vezi aici detalii)