www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



ASF propune actiuni pentru stabilizarea pietei RCA, dupa expirarea perioadei de plafonare a tarifelor

Autor: Bancherul.ro
2017-03-13 18:37

Pachetul de acţiuni pentru ieşirea din perioada de plafonare a primelor RCA (comunicat ASF):


Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat un pachet de acţiuni pentru stabilizarea pieţei RCA, după expirarea perioadei de plafonare a tarifelor.


Acesta cuprinde: pilonul legislativ, inclusiv participarea la aprobarea Legii RCA în Parlament şi elaborarea legislaţiei de nivelul 2 de competenţa Autorităţii; introducerea prețului de referinţă, potrivit legii, şi monitorizarea primelor efective pentru sectoarele cele mai vulnerabile; implementarea de măsuri specifice de protecţie a consumatorilor.


Printre cele mai importante măsuri pe care ASF le are în vedere se numără stabilirea tarifelor de referinţă, introducerea în legislaţie a conceptului „client cu risc ridicat”, elaborarea unor ghiduri cu privire la relaţia asigurătorilor/intermediarilor cu consumatorii, precum şi derularea unor activităţi susţinute de informare publică şi de educaţie financiară pe tema poliţelor RCA.


Stabilirea tarifelor de referinţă. ASF va contracta servicii actuariale de specialitate din partea unei terțe părți independente pentru întărirea credibilității rezultatelor obținute. Totodată, ASF va lucra la acest proiect cu Banca Mondială care va oferi asistență tehnică în vederea consolidării unei piețe de asigurări RCA orientată pe tarife de referință.


Introducerea conceptului „client cu risc ridicat”. Pentru această categorie specială, analiza prevederilor legislative de pe alte pieţe mature (ex. Austria, Belgia) indică abordări precum posibilitatea apelării la o asociație a asigurătorilor în situația în care tariful de primă depășește un anumit prag. În urma determinării de către această asociație a unui tarif aferent riscului ridicat, contractul de asigurare este repartizat pe baza unor criterii, care pot să țină cont de cota de piață, către o societate de asigurare membră a asociației. În România, acest proces ar putea fi gestionat de către BAAR.


Editarea de ghiduri şi acţiuni de informare publică. Elaborarea unui ghid cu privire la prevenirea practicilor incorecte, neloiale care să includă recomandări referitoare la conduita asigurătorilor sau intermediarilor în asigurări în relația cu consumatorii, precum şi implementarea unor activități de informare publică și educație financiară axată pe rolul și utilitatea RCA.


Aceste măsuri se înscriu într-un cadru mai amplu al proiectului privind stabilizarea pieţei RCA, ale cărui direcţii generale de acţiune sunt:


- Asigurarea unei evoluţii predictibile şi stabile a pieţei asigurărilor, după încheierea perioadei de plafonare a tarifelor, prin analizarea şi completarea legislaţiei existente;


- Evitarea derapajelor şi asigurarea îndeplinirii obligaţiilor legale prin monitorizarea tarifelor maximale de primă practicate în piaţă;


- Transparentizarea utilizării principiilor actuariale prin publicarea unui raport complet privind stabilirea tarifelor de referință la nivel de piaţă;


- Protejarea consumatorilor prin intermediul unor activităţi diversificate de educaţie financiară.


Proiectul urmăreşte atât implementarea unor măsuri imediate, necesare procesului de tranziţie către un sistem bazat pe tarife de referinţă, cât şi alte demersuri de stabilizare şi dezvoltare a pieţei pentru următoarele 12 luni.


Aceste direcţii se situează în linie cu obiectivele fundamentale ale ASF care urmăresc protecția și informarea corespunzătoare a consumatorilor, precum şi stabilitatea și funcționarea sănătoasă a piețelor.