www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cinci banci primesc de la Eximbank garantii pentru creditarea IMM-urilor

Autor: Bancherul.ro
2017-01-25 14:35

Eximbank acorda in prezent unui numar de cinci banci, printre care OTP Bank si Banca Romaneasca, garantii pentru creditarea IMM-urilor, lista bancilor partenere putandu-se extinde in viitor, au precizat reprezentantii bancii de stat, pentru Bancherul.ro.


EximBank a acordat pana la finele anului trecut fonduri in valoare de 125 de milioane de lei bancilor comerciale, in cadrul plafonului de garantare pus la dispozitie in numele si contul statului roman pentru garantarea creditelor acordate intreprinderilor mici si mijlocii, precizeaza banca intr-un comunicat, in care mai adauga urmatoarele:


”Plafonul de garantare alocat pentru 2016 a fost de 200 de milioane de lei, insa, avand in vedere faptul ca mai sunt disponibile 75 de milioane de lei, s-a decis prelungirea valabilitatii ofertei si in acest an, pana la utilizarea totala a fondurilor. Astfel, asteptam in continuare solicitari din partea bancilor comerciale pentru accesarea acestui instrument cu beneficii pentru toate partile implicate intr-un acord de finantare: elimina unul dintre impedimentele in accesarea surselor de finantare pentru IMM – respectiv valoarea si nivelul colateralului, si stimuleaza cererea de credite”, a spus Traian Halalai, presedintele executiv al EximBank.


In prima parte a anului trecut, EximBank si-a extins portofoliul de produse cu facilitatea Plafon de garantare IMM care permite oricarei banci comerciale de pe piata sa incheie un acord de plafon in cadrul caruia ii este pusa la dispozitie o suma in limita careia EximBank emite imediat garantii de stat pentru creditele de investitii si/sau pentru activitatea curenta acordate IMM-urilor de banca partenera.


Procentul de acoperire a creditelor prin garantiile de stat emise de EximBank in cadrul unui plafon variaza in functie de destinatia finantarii acordate fiind de maximum 80% in cazul creditelor de investitii si de maximum 70% pentru creditele destinate finantarii activitatii curente. Garantiile emise in cadrul acestui plafon completeaza garantiile colaterale constituite de IMM la creditul acordat de banca si sunt considerate eligibile de banca finantatoare.


Aceasta facilitate face parte din portofoliul de produse de garantare pe care statul roman, prin intermediul EximBank, le pune la dispozitia bancilor comerciale pentru sustinerea accesului la finantare al companiilor locale.


Bancile comerciale mai pot pot accesa si contragarantia in numele si contul statului prin care EximBank garanteaza maximum 80% din scrisorile de garantie bancara ce urmeaza sa fie emise de institutiile financiare pentru proiecte de investitii in domenii economice prioritare.


Contragarantia se acorda pentru scrisorile de garantie bancara de participare la licitatie, restituire avans, buna executie sau alte tipuri de SGB solicitate prin contractele la intern sau de export si se emite in moneda scrisorii de garantie bancara sau a plafonului de garantii.


O alta categorie de produse gestionate de EximBank in contul statului este cea destinata minimizarii riscurilor, banca avand in portofoliu o gama variata de produse de asigurare orientate catre reducerea substantiala a riscurilor comerciale si politice ce pot aparea in derularea tranzactiilor comerciale internationale.


EximBank se implica activ de aproape 25 de ani in sustinerea si promovarea mediului de afaceri romanesc, sprijinind proiectele companiilor locale. Instrumentele sale financiare specifice sunt dedicate exclusiv segmentului corporate si pot fi accesate de orice tip de societate comerciala, individual sau alaturi de banca finantatoare. Pentru detalii legate de produsele oferite: www.eximbank.ro sau informatii@eximbank.ro