www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Criza scoate la suprafata problemele clientilor cu cardurile EFG Euroline

Autor: Bancherul.ro
2008-11-21 13:10

EFG Euroline sau EFG Retail Services (http://www.euroline-cards.ro) este o Institutie Financiara Nebancara (IFN) detinuta de grupul grec EFG Eurobank Ergasias, actionar majoritar si la Bancpost. EFG Eurobank Ergasias este pe primul loc in Grecia in domeniul cardurilor si creditelor de consum.

Si in Romania, EFG Euroline a fost foarte agresiva in ultimii ani, acordand credite de consum de valori mici, in magazine in special, prin intermediul cardului Euroline. Este vorba, in principal, de celebrele credite doar cu buletinul. Credite care au fost infierate, dar abia in ultima perioada, de reprezentantii Bancii Nationale.

Pentru ca aceste credite au fost acordate unor persoane cu venituri mici si cu o documentatie minima, fara garantii suplimentare, EFG Euroline intampina dificultati in recuperarea debitelor, acum in perioada de criza, cand lumea incepe sa aiba probleme cu banii.

Problema este amplificata de tipul creditului de consum pe card, prea complicat pentru niste persoane simple ca sa-l inteleaga si sa-l adminisitreze eficient. In acelasi timp, un credit pe card presupune niste costuri ascunse care pune, de asemea, probleme clientilor, spre deosebire de un credit de consum simplu acordat de banci, de obicei cu rate fixe, sau de IFN-urile care acorda credite rapide, de asemenea cu rate fixe si costuri stiute de la inceput.

PROBLEME

De exemplu, multi dintre posesorii unui card Euroline confunda suma minima de plata lunar aferenta unui credit pe card cu rata lunara pentru un credit. Achitand suma minima de plata au senzatia ca au platit rata. In acest fel, multi au cumulat, de fapt, restante la plata ratelor, fara a fi constienti de acest lucru. Mai grav, societatea de creditare a aplicat penalitati pentru intarzieri, ceea ce a dus, in unele cazuri, la acumularea unor datorii destul de mari.

O vina in aceasta poveste revine nu doar clientilor, insuficienti pregatiti din punct de vedere financiar, dar si a institutiei de credit, care nu a reusit sa explice clientilor cat mai clar conditiile de creditare si sa incerce ulterior sa reglementeze situatia.

Nici autoritatile de supraveghere, precum Protectia Consumatorilor sau Banca Nationala nu au intervenit in aceste probleme. Abia la finalul acestui an Guvernul a emis o ordonanta prin care acorda ANPC rolul de a reglementara si controla contractelor de creditare.

Insa BNR nu poate fi scutita de a fi aratata cu degetul pentru ca nu a jucat nici un rol pana acum in educatia financiara a populatiei si in reglementarea si supravegherea relatiei banci-clienti.