www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Au trecut 15 ani de la acordarea primului credit ipotecar in Romania

Autor: Bancherul.ro
2016-12-26 09:40

Creditul ipotecar, primul produs bancar destinat românilor interesați de achiziția sau construcția unei locuințe a împlinit 15 ani de la lansarea în România, anunta  Alpha Bank intr-un comunicat de presa.


În septembrie 2001, Alpha Bank România lansa Alpha 810 Housing, de atunci și până în prezent soldul creditelor de investiții imobiliare aflate în portofoliul Alpha Bank România atingând pragul de 1 miliard de euro.


Alpha 810 Housing este primul împrumut care a permis românilor să cumpere o locuință chiar dacă nu aveau în întregime fondurile necesare. Banca le oferea un împrumut nu mai mare de 50.000 USD pe o perioadă de 10 ani, cu garanție imobiliară.


Clientul era considerat eligibil dacă dispunea de un avans de 30% din valoarea casei.


Pe parcursul celor 15 ani, Alpha Bank România și-a dezvoltat portofoliul de credite imobiliare, a extins perioadele de rambursare și a diversificat condițiile de creditare.