www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Leumi Bank castiga procesul in care sefii bancii au fost condamnati initial pentru abuz in serviciu

Autor: Bancherul.ro
2016-11-21 07:18

Bank Leumi Romania si-a dublat profitul net, la 13 milioane lei, in primele noua luni din acest an, comparativ cu 7 milioane lei in aceeasi perioada a anului trecut, conform raportului financiar publicat de banca-mama din Israel.


Banca precizeaza ca a castigat in justitie, definitiv, in faza de apel, un proces cu un client care a acuzat conducerea bancii de abuz in serviciu. In 2 noiembrie, instanta de apel a decis definitiv sa-i achite pe toti cei acuzati.


In raportul Leumi din primul trimestru al acestui an se arata ca patru persoane din conducerea subsidiarei Leumi Bank Romania, printre care si Mitrache, au fost condamnate, in 7 octombrie 2015, de catre o instanta romaneasca (Tribunalul Bacau), la inchisoare cu suspendare (1 an si 8 luni) pentru abuz in serviciu, sentinta impunand si restrictii cu privire la ocuparea unor functii in banca, de asemenea suspendate.


Banca a primit o amenda de 20.000 de lei si a fost obligata sa afiseze decizia de condamnare in unitatile bancii, timp de doua luni.


Judecatorii au mai decis ca banca si cele patru persoane din conducere sa-i despagubeasca pe clientii car au dat-o in judecata cu suma de 10.000 de euro si sa achite cheltuielile de judecata.


Decizia nu este definitiva, fiind atacata cu apel de catre cele doua parti.


In 2012, DNA a emis un comunicat in care informa ca Laurentiu Mitrache, directorul Bank Leumi, Rauchwerger Manfred, senior vicepresedintele bancii, Ion Popovici, vicepresedintele bancii si Nina Negoita, director de insolventa, au fost trimisi in judecata pentru abuz in serviciu contra intereselor persoanelor in forma calificata, intrucat acestia i-au cerut unui functionar bancar din sucursala Bacau sa blocheze o suma de 1,1 milioane euro existenta in contul unui client. (vezi aici detalii)