www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Andreea Paul, deputat PNL: BNR si bancile implicate constientizeaza gradul de pauperizare agresiva a cetatenilor romani activi pe piata muncii, cu venituri adeseori medii spre mari, din cauza creditelor in franci elvetieni? Argumente in favoarea conversiei la cursul istoric si intrebari pentru BNR

Autor: Bancherul.ro
2016-10-09 10:43

Andreea Paul (Drept la replică): BNR și băncile implicate conștientizează gradul de pauperizare agresivă a cetățenilor români activi pe piața muncii, cu venituri adeseori medii spre mari, din cauza creditelor în franci elvețieni?


În ceea ce priveşte articolul „Scandalul creditelor în franci elveţieni reizbucneşte în ajunul alegerilor: parlamentarii PSD şi PNL nu mai ştiu cum să cadă în genunchi în faţa viitorilor alegători; BNR încasează pe tăcute cei mai mulţi pumni” publicat de Bancherul, transmit următorul drept la replică, pe care am rugămitea să îl publicaţi în aceleaşi condiţii, conform legii.


Legea conversiei reprezintă o soluţie în aceste momente critice, după ce băncile au eşuat în a găsi soluţii individualizate pentru cei cu credite în franci elveţieni, aşa cum au promis în cadrul audierilor parlamentare pe care le-am generat în Comisia de Buget, Finanțe și Bănci în ultimii doi ani. Nu-mi permit să cobor ștacheta dialogului la "genunchii băncilor în fața viitorilor creditați în franci elvețieni", ci să o ridic pentru o dezbatere constructivă, bazată pe argumente decupate din legislație și din realități.


Astfel, aduc 7 argumente tehnice suport pentru legea conversiei:


1. Francul elveţian nu este o monedă curentă în România, aşa cum de altfel nu se găseşte nici în Europa, iar unele bănci (8 bănci implicate în creditarea în franci elvețieni) au ghidat consumatorii spre credite în această monedă. Niciun român nu cred că s-a dus la bancă să ceară franci pentru un credit de consum garantat ipotecar sau pentru un credit de locuinţă. De la această realitate pornim.


Tranzacţiile cu franci, pentru care băncile încasează comisioane mari pentru schimb în euro sau în lei, sunt, pur şi simplu, fictive, ele putând fi încadrate uşor la operaţiunile de recalificare pe care le poate derula fiscul, în baza art. 11 din Codul fiscal. Nu deschid aici şi tema situaţiilor, foarte frecvente, în care creditele în CHF sunt cesionate off-shore, unor SPV-uri fantomă ale băncii sau unor firme “domiciliate” în căsuţe poştale.


2. Prezentând francul ca o monedă stabilă şi ieftină, unele bănci au înşelat consumatorii, în maniera în care Codul penal descrie infracţiunea de înşelăciune (fostul art. 215 Cod Penal), actualul art. 244 Cod Penal:


(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.


(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.


(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.


De asemenea, în situaţii în care, după anul 2013, băncile au impus debitorilor “restructurări” care mai mult i-au înfundat decât i-au ajutat să iasă din criză, am putea considera că ele se pun în situaţia descrisă ca infracţiune de art. 247 din actualul Cod penal – exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile, dar aici judecătorii sunt în măsură să tranşeze problemele.


3. Directivele europene în domeniu sancţionează grav atât omisiunea informării cu privire la întinderea obligaţiilor şi amplitudinea riscurilor ce incumbă unui consumator într-un contract de credit pe termen lung, cât şi inducerea în eroare a acestuia cu privire la caracteristicile creditului.


Este vorba de un lung şir de directive:


- Directiva 87/105, înlocuită de Directiva 2008/48 şi, în prezent, de Directiva 2014/17 privind creditele imobiliare;


- Directiva 93/13 privind clauzele abuzive;


- Directiva 2009/22 privind practicile înşelătoare ale comercianţilor.


Directivele trebuie implementate în dreptul intern, constituind un minim de protecţie a consumatorilor de servicii financiare. În caz de refuz al implementării sau de implementare greşită se aplică sancţiunea infringement-ului. Aşadar, România nu îşi poate permite să nu le implementeze. Sancţiunea practicilor înşelătoare este drastică – vorbim de nulitatea contractului care instrumentalizează această practică, de restituirea plăţilor nedatorate, dar şi de sancţiuni contravenţionale.


Începând cu Directiva 87/105, CJUE a statuat constant că: dacă dobânda anuală efectivă (DAE) nu este inserată corect în contract sau e falsă ori înşelătoare, atunci sancţiunea care intervine este lăsarea contractului fără preţ (practic, consumatorul nu mai plăteşte dobânzi, comisioane şi speze bancare); ori, o clauză de risc valutar care trece toată povara hiper-valorizării francului elveţian pe umerii consumatorului, este de natură a falsifica DAE.


Un astfel de contract devine un contract aleatoriu, un joc de poker, pe care consumatorul nu ştie că îl joacă, timp de 25-30 de ani, cu un “partener” care are în mânecă toţi aşii. Un astfel de contract comutativ, în care părţile îşi cunosc obligaţiile, devine un instrument financiar toxic, de natură a-l ruina pe consumator şi a apăra banca de orice risc de hiper-valorizare.


4. OUG nr.52/2016 a implementat tardiv directiva creditelor imobiliare 2014/17, care conţine o prevedere ce lasă în afara protecţiei sale toţi debitorii care au avut neşansa să încheie contracte până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe. Competenţa de reglementare exterioară a unei directive este conformă cu TFUE, care lasă statelor dreptul de a reglementa situaţii neprevăzute de directive, întrucât este vorba de drepturi şi interese ale consumatorilor.


5. Clauza de schimb/risc valutar pune toată povara contractului pe umerii consumatorului, care nu are absolut nicio putere de negociere care să poată, eventual, influenţa natura sau conţinutul clauzei. Acest lucru conduce la un grav dezechilibru contractual, ceea ce face ca această clauză să fie una cu caracter abuziv. Acest gen de clauze sunt prohibite în dreptul European, fiind considerate lipsite de efect.


Foarte multe deczii ale CJUE statuează aceste lucruri, în domenul creditelor în CHF, cauza cea mai relevantă şi mai cunoscută fiind Kasler (30 aprilie 2014). Prin modul în care volumul ratelor lunare creşte exponenţial, odată cu hiper-valorizarea CHF, contractul capătă caracteristici de produs financiar toxic pentru consumator, comercializarea acestuia fiind interzisă. A vinde astfel de produse este echivalent cu a vinde produse alterate sau infestate cu toxine în supermarket.


6. Produsele financiar - bancare, înainte de a fi puse pe piaţă sunt aprobate de către BNR. Băncile chiar se apără spunând că, din moment ce BNR a aprobat, cândva, aceste produse, nu se poate vorbi nici de practici înşelătoare, nici de produse toxice; dar tocmai această “apărare” probează caracterul grav, profund, al înşelătoriei şi al abuzului de putere economică. Legea nr. 363/2007, care implementează Directiva practicilor înşelătoare 2009/22 exemplifică drept practică înşelătoare prezentarea unui produs, în reclame sau alte forme de promovare, ca fiind aprobat de o autoritate.


7. Ultimul argument. Cele mai multe credite în franci elvețieni s-au acordat în perioada 2007-2008, chiar după adoptarea Ordonanţei de urgenţă nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului (care transpunea în legislaţia naţională Directiva nr. 2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de către instituţiile de credit şi Directiva nr. 2006/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind adecvarea capitalului firmelor de investiţii şi instituţiilor de credit).


La Art. 228, (1) se prevede că Banca Naţională a României poate aplica sancţiuni potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă în cazurile prevăzute la art. 126 alin. (1) ori în cazurile în care constată că o instituţie de credit, persoană juridică română, şi/sau oricare dintre administratorii sau directorii instituţiei de credit sau persoanele desemnate să asigure conducerea compartimentelor sau a sucursalelor instituţiei de credit se fac vinovaţi de următoarele fapte:


a)nerespectarea măsurilor dispuse de Banca Naţională a României;


b)încălcarea oricărei condiţii sau restricţii prevăzute în autorizaţia acordată;


c)efectuarea de operaţiuni fictive şi fără acoperire reală, în scopul prezentării incorecte a poziţiei financiare sau a expunerii instituţiei de credit;


d)neraportarea, raportarea cu întârziere sau raportarea de date şi informaţii eronate către Banca Naţională a României.


La Art. 126:


(1)Fără a se aduce atingere dispoziţiilor art. 23 şi competenţelor Băncii Naţionale a României prevăzute la art. 226, instituţiile de credit trebuie să dispună, în măsura şi condiţiile prevăzute prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, de un nivel al fondurilor proprii, care să se situeze în permanenţă cel puţin la nivelul cerinţelor de capital stabilite pentru acoperirea, după caz, a riscului de credit, inclusiv a riscului de credit al contrapartidei, a riscului de diminuare a valorii creanţei, a riscului de poziţie, a riscului de decontare/livrare, a riscului valutar, a riscului de marfă şi a riscului operaţional.


(2)Prin reglementări se stabilesc metodologiile de determinare a nivelului cerinţelor de capital pentru acoperirea riscurilor prevăzute la alin. (1), criteriile în funcţie de care acestea se aplică şi segmentele de activitate vizate de respectivele metodologii.


 


ÎNTREBARE PARLAMENTARĂ


Pentru: Banca Naţională a României


Către: Domnul Guvernator Mugur Isărescu


Din partea: Doamnei Deputat Maria Andreea Paul


Tema: Creditele în franci elveţieni


 


Stimate Domnule Guvernator,


Vă rog să ne puneți la dispoziție cu celeritate o notă de fundamentare actualizată cu implicaţiile conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul instoric de la data încheierii contractelor de creditare, aşa cum s-a agreat de principiu în Comisia de Buget şi Comisia Juridică, reunite ieri – 4 octombrie, în Camera Deputaţilor.


Totodată, vă rugăm să ne prezentaţi avantajele și argumentat riscurile pe care le presupune această decizie politică şi nu numai.


Vă rugăm să răspundeţi explicit şi la următoarele întrebări:


1. Câte credite în franci elveţieni s-au încheiat în România până la sfârşitul anului 2008 și în ce cuantum?


2. Câte credite în franci elveţieni acordate populaţiei mai sunt astăzi în derulare și în ce cuantum?


3. Câte credite în franci elveţieni acordate populaţiei au fost externalizate și în ce cuantum?


4. Câte credite în franci elveţieni au beneficiat de conversia în lei sau în euro până în prezent și în ce cuantum și condiții? Cunoașteți condițiile aspre în care au fost ele încheiate? Care au fost 'beneficiile' pentru cei creditați în franci și pentru bănci? S-a împărțit riscul valutar în mod echilibrat între bănci și cei creditați sau nu?


5. Care este motivul pentru care nu s-a reuşit închiderea conversiei din franci elveţieni pe cale amiabilă, prin negociere individualizată, până în prezent, așa cum ați declarat în cadrul audierilor parlamentare?


6. Cum vă raportați la documentele oficiale ale UE care reclamă "practicile iresponsabile de creditare", "produsele bancare înșelătoare" etc., având în vedere că România nu a făcut excepție în spațiul comunitar?


7. BNR conștientizează gradul de pauperizare agresivă a cetățenilor români activi pe piața muncii, cu venituri adeseori medii spre mari, din cauza creditelor în franci elvețieni? Care sunt soluțiile susținute de către BNR în aceste situații?


Scandalul creditelor în franci elveţieni reizbucneşte în ajunul alegerilor: parlamentarii PSD şi PNL nu mai ştiu cum să cadă în genunchi în faţa viitorilor alegători; BNR încasează pe tăcute cei mai mulţi pumni