www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Sistemul CEDAM a cedat din cauza suprasolicitarii firmelor de asigurari

Autor: Bancherul.ro
2016-09-21 09:06

INFORMARE privind funcționarea sistemului CEDAM (comunicat ASF):


În cursul zilelor de luni şi marţi, 19 şi 20 septembrie 2016, serviciile web ale sistemului informatic CEDAM (cu precădere cele pentru stabilirea clasei de daunalitate bonus-malus) au fost suprasolicitate din cauza unui număr foarte mare de interogări provenite de la companiile de asigurări, fiind înregistrat un volum zilnic de aproximativ 4 milioane de solicitări. Pentru comparaţie, acelaşi număr de interogări sunt primite în mod normal într-o perioadă de 1 – 2 săptămâni.


Ca urmare, deşi a rămas funcţional în tot acest timp, sistemul a răspuns cu greutate la interogări, anumiți utilizatori fiind puși în situația de a nu putea obține informațiile necesare emiterii de polițe RCA.


ASF analizează această situaţie, inclusiv prin intermediul unor întâlniri cu brokerii şi asigurătorii. ASF recomandă utilizatorilor, brokeri şi asigurători, prelungirea duratei de răspuns la interogarea bazei de date, optimizarea în general a interogărilor transmise CEDAM, precum şi verificarea propriilor sisteme informatice.


Warning: mysql_free_result() expects parameter 1 to be resource, null given in /home2/bancherul/public_html/print.php on line 104