www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Patria Bank digitalizeaza serviciile bancare in unitati: inlocuieste formularele de hartie cu tablete si semnatura biometrica

Autor: Bancherul.ro
2016-09-01 19:15

Patria Bank lanseaza, in premiera pe piata bancara romaneasca, un proiect de digitalizare a serviciilor bancare in unitati, prin inlocuirea formularelor pe hartie cu tablete si semnatura biometrica.


Astfel, clientii vor realiza operatiunile bancare pe tableta mai rapid, mai usor si mai sigur, intrucat ei nu vor mai fi nevoiti sa completeze formularele pe hartie la fiecare operatiune, precum un ordin de plata sau o retragere de numerar, fiind suficienta selectarea operatiunii dorite in aplicatia de pe tableta si confirmarea acesteia printr-o semnatura digitala, biometrica.


Stefania Cristescu, directorul de Marketing & Comunicare la Patria Bank, explica modul in care functioneaza noua aplicatie:


"Aplicatia este la dispozitia ofiterului bancar si clientului in sucursale si este operata prin intermediul unui sistem format din PC (la dispozitia ofiterului bancar), terminal tip tableta conectat la sistem (la dispozitia clientului) si scanner cu functia de OCR-izare.


La inrolare (deschiderea contului), pe lângă preluarea automata a datelor din actul de identitate (prin OCR-izare) se preleva semnătura biometrica a clientului pe dispozitivul tip tableta. Ulterior, când revine la banca, clientul poate efectua operatiuni prin simpla conversatie cu ofiterul bancar care realizeaza tranzactiile pentru client (il asista, de aici si denumirea de IBA) si clientul le confirma doar prin semnarea pe tableta (fara sa fie nevoie sa completeze formulare sau alte documente).


Astfel, totul se intampla mult mai rapid si mai simplu pentru client, atât la inrolare cat si ulterior.


Cum mentionam in comunicat, aceasta este doar o prima etapa dintr-un proces mai amplu, in faza următoare aplicatia fiind pusa la dispozitia fortei de vânzări mobile a Patria Bank si a partenerilor, astfel încât clientii vor putea efectua tranzactii chiar si in afara sucursalei (mobilitatea devenind maxima).


Serviciul/Aplicatia nu presupune nici un cost suplimentar pentru client."


Patria Bank lansează aplicaţia Internet Banking Asistat (IBA) cu tranzacţionare prin semnătură biometrică (comunicat de presa)


Patria Bank deschide drumul spre digitalizarea serviciilor bancare prin introducerea aplicaţiei de tranzacţionare Patria IBA, disponibilă în sucursalele Patria Bank şi în alte puncte de vânzare, accesată şi utilizată de client prin folosirea semnăturii biometrice pe un dispozitiv tip tabletă, conectat la staţia de lucru a funcţionarului bancar sau agentului de vânzări.


“Soluţiile tehnice actuale, comportamentul clienţilor şi orientarea noastră spre digitalizarea serviciilor bancare în vederea deservirii clienţilor direct sau asistat în orice punct de interacţiune, ne-au determinat să gândim un model operaţional şi o platformă care să permită clienţilor rapiditate, siguranţă şi simplitate sporite în tranzacţionare şi o mobilitate maximă forţei de vânzări. Suntem în faza pilot a aplicaţiei şi începând de la jumatatea lunii septembrie Patria IBA va fi disponibilă în toate sucursalele Patria Bank”, a declarat Valentin Vancea, coordonatorul implementării proiectului Patria IBA la nivelul Grupului Patria Bank.


Soluţia propusă de Patria IBA aduce o serie de îmbunătăţiri în modalitatea de deservire a clientului, rapiditatea, siguranţa şi consumul redus de hârtie fiind principalele avantaje oferite de aceasta, astfel:


Simplificarea procesului de deschidere a relaţiei cu clienţii: aplicaţia va permite preluarea automată a datelor de identificare a clientului în documente, fără a fi nevoie ca acesta să completeze formulare pe suport de hârtie, printr-un sistem de OCR-izare (drept element de rapiditate a îndeplinirii formalităţilor de înrolare şi măsura anti-fraudă). Clientul va semna fizic doar o singură dată, pe contract. 


Siguranţa dată de înregistrarea semnăturii biometrice a clientului: semnătura biometrică este de fapt o semnatură dată de client pe tableta ataşată sistemului IBA, aceasta asigurând unicitate şi un grad mare de securitate prin combinarea aspectelor caligrafice cu presiunea semnăturii, în momentul înregistrii acesteia.


Rapiditate în tranzacţionare: odată înregistrat, clientul poate realiza toate tranzacţiile ulterioare prin simpla autorizare cu ajutorul semnăturii date pe tabletă, fără alte documente completate.


Operaţiunile pe care clienţii le pot realiza în acest mod simplu sunt pentru moment: operaţiuni cu numerar (retrageri şi depuneri din cont), ordine de plată, transfer de bani, constituire depozite, schimburi valutare.


Lansarea aplicaţiei Patria IBA este doar o primă etapă a unui proiect mai amplu de digitalizare a serviciilor Patria Bank şi anume Patria Digital Office, o platformă complexă care va permite concomitent: acces rapid şi funcţional tuturor canalelor de vânzari (forţă mobilă şi parteneri) şi, cel mai important, posibilitatea înrolarii on-line direct de către client.


Patria Bank este noul nume sub care operează Nextebank începând cu luna martie 2016, operând la nivel național prin 36 de unități bancare. Patria Bank finanțează, în principal, IMM-urile si microîntreprinderile, inclusiv segmentul AGRO, și este în curs de extindere și consolidare a segmentului de retail prin oferirea de servicii și produse financiare populației din zonele urbane și rurale, având la baza un model de business bazat pe simplitate și accesibilitate, prin exploatarea la maxim a tehnologiei. Acționarul principal al Patria Bank este Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), ai cărui principali investitori sunt: BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW). Patria Bank face parte din Grupul Patria Bank care include şi Banca Comercială Carpatica SA, Patria Credit IFN SA, SAI Carpatica Asset Management şi SAI Intercapital Invest SA.