www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Clientii bancilor solicita explicatii privind majorarile de dobanda la credite

Autor: Bancherul.ro
2008-11-18 16:28
De ce unele banci majoreaza mai mult decat altele dobanda la creditele in lei? intreaba un client al Libra Bank. Si, mai ales, de ce bancile reactioneaza la fluctuatiile de dobanda doar cand aceasta creste, dar nu si atunci cand scade? adauga el, pe buna dreptate.

Cu siguranta ca Libra Bank, dar nu numai, are o problema de comunicare cu clientii, problema ce ar trebui rezolvata incepand cu explicatiile de rigoare privind modificarea dobanzii si ratei.

Pentru ca, in mod normal, banca trebuie sa explice, ba chiar si justifice, ce a determinat majorarea dobanzii si care a fost procedura (modul de calcul) de modificare a acesteia.

Iata o scrisoare din partea unui client Libra Bank:

"Firma noastra are un imprumut la Banca Libra de 50 000 lei.
Luna trecuta s-a facut o majorare de la 1023,66 lei la 1147,63 lei (123,97 lei ), desi nu exista fluctuatii pe piata dobanzilor.

Am cerut de la Banca Libra in repetate randuri o explicatie insa fara
nici un raspuns.

Am primit doar un telefon in care ni se explica ca indicele ROBOR ar fi de vina.

Intrebare: acest indice DE CE NU ARE ACEEASI VINA SI CAND SCADE???

Si BCR ul a crescut ratele dar cu 3 lei, chiar 12 lei ( in functie de
valoarea imprumutului ) dar nu cu...123,97 lei.

Ce se poate face intr-o astfel de situatie? Cat va deveni rata la anul, cand se preconizeaza inflatie si cu adevarat volatilitate pe piata?

Se pare ca in ziua de azi, pentru a avea un raspuns, trebuie sa te
adresezi mai intai tribunalelor..."