www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



ProCredit Bank plateste dobanda cuponului 4 de obligatiuni

Autor: Bancherul.ro
2008-02-14 16:22
ProCredit Bank SA in calitate de Emitent, anunta plata dobanzii aferenta celui de-al patrulea cupon (15.08.2007 – 14.02.2008) al obligatiunilor emise de catre banca incepand cu data de 15.02.2008, se arata intr-un comunicat al bancii.

Prima emisiune de obligatiuni de la ProCredit Bank a beneficiat de o dobanda fixa de 8,50% pe an, fiind prima banca din Romania care a oferit aceasta optiune investitorilor sai. Emisiunea a fost compusa din 80.500 de obligatiuni de rangul I, negarantate, fiecare cu o valoare nominala de 500 RON si cu o maturitate de 3 ani. Obligatiunile emise de ProCredit Bank s-au adresat atat persoanelor juridice, cat si celor fizice, fiind divizate in 2 categorii, investitorilor mici alocandu-li-se o transa de 5% din oferta, iar investitorilor mari 95%. Emisiunea de obligatiuni ProCredit Bank a fost in atentia investitorilor, astfel incat la final transa investitorilor mari a fost suprasubscrisa.

Plata dobanzii va fi efectuata prin intermediul BCR Securities SA in calitate de Agent de plata, care va efectua plati catre detinatorii de obligatiuni inregistrati in registrul detinatorilor de obligatiuni la data de 12.02.2008.

Detinatorii de obligatiuni vor putea ridica sumele cuvenite sub forma de dobanzi in orice moment in perioada 15.02 – 25.02.2008. Sumele neridicate de investitori in intervalul de plata a dobanzii vor fi disponibile la sediul Agentului de Plata, pe perioada maturitatii obligatiunilor, dar nu mai mult de 31 de zile de la data platii principalului. La expirarea termenului de 31 de zile, sumele vor fi disponibile la sediul emitentului (ProCredit Bank) si se vor prescrie conform legislatiei in vigoare.

Rata dobanzii obligatiunilor este fixa de 8,50% pe an, iar dobanda aferenta celui de-al patrulea cupon este de 21,42 RON/obligatiune.

Dobanda aferenta celui de al cincilea cupon (15.02.2008– 14.08.2008) al obligatiunilor ProCredit Bank, in valoare de 21,19 RON/obligatiune va fi platita detinatorilor de obligatiuni inregistrati in registrul detinatorilor de obligatiuni la data de 12.08.2008.

Despre ProCredit Bank:

ProCredit Bank este o banca orientata spre dezvoltare a carei misiune este sa ofere servicii excelente clientilor si o gama larga de produse bancare. In operatiunile de creditare ProCredit Bank se concentreaza asupra microintreprinderilor si intreprinderilor mici si mijlocii, fiind convinsa ca aceste afaceri creeaza cel mai mare numar de locuri de munca si au o contributie vitala in cadrul economiilor in care opereaza.

Spre deosebire de alte banci, ProCredit Bank nu promovează creditele de consum. In schimb se angajeaza sa puna la dispozitia clientilor produse si servicii bancare in mod responsabil prin construirea unei culturii a economisirii si prin stabilirea unei relatii cu clientii de lunga durata.

ProCredit Bank sprijina afacerile clientilor sai in cel mai eficient mod, la standardele internationale ale bancii. Fiind o banca full-service, ProCredit Bank Romania ofera clientilor săi – persoane fizice si juridice – mai multe optiuni de depozite in conditii avantajoase.

In Romania, ProCredit Bank a fost infiintata in 2002 si reprezinta rezultatul unui parteneriat intre institutii financiare de renume international, cum ar fi: BERD, IFC - Membra a Grupului Bancii Mondiale, Commerzbank, KfW, ProCredit Holding (companie germana de investitii) si IPC. Aceasta structura unica de actionari asigura un management stabil si prudent si o evolutie dinamica a ProCredit Bank pe piata romaneasca.

Despre BCR Securities:

BCR Securities SA este societate de servicii de investitii financiare, membra a Grupului BCR. BCR Securities prin intreaga sa activitate urmareste sa completeze oferta de produse si servicii financiare oferita de Grupul BCR la cele mai inalte standarde de calitate si profesionalism.

BCR Securities este autorizata de catre CNVM prin Decizia nr. 2331/2003 sa execute intreaga gama de servicii specifice pietei de capital, respectiv tranzactionarea valorilor mobiliare la BVB, intermedierea de oferte publice de vanzare de actiuni si obligatiuni, oferte publice de preluare, consultanta cu privire la strategii de investitii financiare, etc.

BCR Securities are o vasta experienta in operatiunile de finantare prin piata de capital atat la nivelul societatilor comerciale cat si a administratiilor publice locale. Astfel BCR Securities impreuna cu BCR este liderul de necontestat al pietei primare a obligatiunilor municipale din Romania, cu un total al emisiunilor intermediate de peste 80 mil. RON.

De asemenea BCR Securities este un jucator important pe piata intermedierii de obligatiuni corporative, intermediind pana in prezent un numar de cinci astfel de emisiuni, valoarea totala a acestora fiind de peste 56,5 mil. RON.