www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Mugur Isarescu - Discurs la ceremonia de inaugurare a Muzeului Tezaurului de la Mănăstirea Tismana

Autor: Bancherul.ro
2016-07-27 15:12

Discurs la Ceremonia de Inaugurare a Muzeului Tezaurului de la Mănăstirea Tismana, 26 iulie 2016


Mugur Isărescu, guvernatorul BNR


Înalt prea Sfinţia Voastră,
Domnule General Dănilă,
Domnule Consilier prezidențial,
Onorați invitați,


Vă mulțumesc pentru că ați dat curs invitației noastre și participați astăzi, împreună cu noi, la un eveniment cu profunde semnificații: inaugurarea Muzeului Tezaurului BNR de la Mănăstirea Tismana. Un muzeu care, adăugându-se patrimoniului Băncii Naționale a României și fiind deschis pentru public, este menit să cinstească un moment crucial din istoria neamului nostru: operațiunile de salvare a stocului de 189,6 tone de aur românesc – reprezentând cvasitotalitatea părții aflate în țară din tezaurul Băncii Naționale a României; și stocul de 2,7 tone de aur polonez încredințat spre păstrare Băncii noastre Centrale.


Suntem onorați de prezența la ceremonia de astăzi a Înalt Prea Sfinției Sale Irineu, Mitropolitul Olteniei, a domnului General Dănilă, din partea Ministerului Apărării Naționale și a domnului Consilier Prezidențial Sergiu Nistor, care îl reprezintă pe Președintele României.


Salut, de asemenea, prezența la ceremonie a domnului Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului judeţean Gorj; a domnului Gheorghe Paraschivu, prefectul judeţului Gorj; a domnului Florin Cîrciumaru, primarul orașului Târgu Jiu; a domnului Marian Slivilescu, primarul oraşului Tismana; a doamnei Prof. univ. dr. Luminița Popescu, rectorul Univ.„Constantin Brâncuşi”; a domnului Prof. univ. dr. Adrian Gorun, preşedintele Senatului Universității „Constantin Brâncuşi”


Le mulțumesc tuturor pentru că ne sunt alături.


Doamnelor şi domnilor,


Despre importanța și semnificațiile acestui muzeu am mai vorbit tot aici, acum câțiva ani, la 22 august 2013, cu ocazia depunerii Actului de fundație la temelia muzeului. De atunci însă, până astăzi, cercetătorii noștri și-au continuat căutările, au studiat un număr mai mare de documente din Arhiva BNR și iată că, prin efortul lor susținut, suntem astăzi în măsură să vă prezentăm date noi – și nu greșesc deloc dacă afirm că dispunem de date de ultimă oră – , care ne ajută să reconstituim credibil, și totodată nuanțat, odiseea tezaurului Băncii Naționale în anii 1944-1947.


După mai bine de 50 de ani, timp în care nu s-a vorbit aproape deloc despre evenimentele de atunci, din anii1944-1947 de la Tismana, readucerea lor în lumină și redarea lor istoriografiei naționale reprezintă pentru noi o datorie morală, o datorie de onoare. De aceea, considerăm că cercetarea subiectului nu este încheiată, munca în arhive va continua și, treptat, materialul documentar va fi îmbogățit. Dispunem însă deja, cum am arătat, de date esențiale, de un material documentar ce ne ajută să reconstituim evenimentele, să le nuanțăm, să desprindem semnificații și să subliniem însemnătatea lor.


Firul istoriei se deapănă începând din 1943, în partea a doua a anului, când devenise evident că statele Axei, și odată cu ele și România, vor pierde războiul. În acel moment, Banca Națională avea multe valori materiale de apărat: tezaurul din aur, colecția numismatică, colecția de pictură, arhiva etc. Urgența-urgențelor fiind însă salvarea tezaurului de aur.


Sunt păstrate, din epocă, filmări, fotografii, documente scrise ce descriu un șir de fapte eroice, de fapt legendare, ce recompun cadrul unei operațiuni secrete, care a primit numele de cod „Neptun”, realizate prin implicarea Guvernului, a Ministerului Apărării Naționale, a Marelui Stat Major, a Ministerului de Finanțe, a serviciilor de informații, a Societății Căilor Ferate și, nu în ultimul rând, a Bisericii Ortodoxe Române.


Condițiile au fost dintre cele mai grele. În primăvara anului 1944, Armata Roșie intrase deja pe teritoriul României. În același timp, Armata Germană a devenit dușman din aliat, după 23 august 1944. Și totuși, Operațiunea „Neptun” s-a desfășurat și s-a încheiat cu succes. Un front unic s-a închegat cu mari eforturi. Au fost puncte de vedere diferite, ezitări, discuții contradictorii. În cele din urmă, Banca Națională a României a reușit să aducă toate instituțiile menționate anterior la un numitor comun. Și astfel, tezaurul BNR nu a devenit captură de război


La 22 martie 1944, în scrisoarea pe care o transmitea Băncii Naționale a României, vicepreședintele Consiliului de miniștri preciza:


„Guvernul este gata să dea Băncii Naţionale orice concurs ar cere /…/ după cum este gata să-şi asume riscul oricăror operaţiuni, bineînţeles în concurs cu Banca Naţională, /…/. Guvernul aşteaptă de la Banca Naţională să-i comunice care dintre soluţii adoptă:


- transportul într-o ţară prietenă europeană,
- transportul într-o ţară neutră din sud,
- păstrarea pe teritoriul românesc.”


Pentru Banca Națională a României, răspunsul la această întrebare avea o însemnătate enormă. În primul rând, conta lecția amară a istoriei: pierderea celei mai mari părţi a tezaurului BNR, după ce, în preajma intrării României în Primul Război Mondial, BNR avea în stocul său de acoperire aproape 140 de tone de aur. În faţa vitregiilor războiului, BNR a trimis 91,4 tone aur spre păstrare la Moscova, depozitul fiind garantat de aliatul României de la acea dată, Rusia. Avatarurile istoriei au făcut ca până acum acest aur să nu revină acasă.


În anii interbelici, Banca Naţională a depus numeroase eforturi pentru refacerea stocului său de acoperire. Dacă, în 1929, rezerva de aur a băncii centrale era de numai 82,6 tone, în anii următori a cunoscut o sporire constantă. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1939, se ridica la 135,4 tone. În 1940, era de 139,8 tone aur. La sfârşitul anului 1944, stocul de aur al BNR însuma 237,6 tone aur.


Această rezervă nu se afla însă în întregime în țară; 10,3 tone se aflau în Marea Britanie, la Londra; 25,4 tone aur erau depozitate în Elveţia, la Union de Banques Suisses și la Banca Naţională a Elveţiei; 11, 6 tone erau în Statele Unite ale Americii, la Federal Reserve Bank of New York. Așadar, în 1944, Banca Națională a României avea 47,3 tone depozitate în străinătate, ceea ce înseamnă că există o continuitate în comportamentul băncilor centrale, care, și atunci, ca și acum, nu-și păstrau rezerva metalică într-un singur loc. Distribuția repartizării rezervei metalice la bănci de prestigiu din străinătate se face pentru a garanta plățile și poziția internațională a țării respective.


Revin, acum, la succesiunea evenimentelor din primăvara și vara anului 1944, când soluția evacuării tezaurului în afara granițelor a eșuat. Elveția refuzase solicitarea de a adăposti Tezaurul, refuzul acesteia fiind transmis în noiembrie 1943 prin Vespasian Pella, reprezentantul României la Berna.


La 27 aprilie 1944, guvernul turc transmitea, de asemenea, că nu poate accepta depozitarea Tezaurului BNR și precizase politicos că acest refuz nu era determinat de rațiuni politice, ci era întemeiat pe dificultăţi de ordin bancar şi pe cele care decurgeau din legea organică a Băncii Turciei.


Au existat apoi planuri de evacuare a tezaurului fie la una dintre galeriile miniere din județele Alba sau Hunedoara, fie la Sucursala BNR Sibiu. Și aceste planuri au fost abandonate: galeriile - deoarece nu prezentau suficientă siguranță, iar sediul Agenției Sibiu – deoarece, la 19 martie, Germania ocupase Ungaria, aliata sa, pentru a împiedica ieșirea acesteia din Axă. Astfel, la nivelul factorilor de decizie din România s-a înțeles că, în acel moment, se impuneau măsuri prudente, pentru a se evita o catastrofă.


La 1 aprilie 1944, a fost instalat un nou guvernator, Constantin Angelescu, care condusese Banca Națională și în perioada Marii Crize Economice. În cursul lunii aprilie 1944, el a purtat o intensă corespondență cu Ministerul de Finanțe și, la 30 mai 1944, găsim în documente un prim rezultat al acestei corespondențe:


„Consiliul de administrație al BNR a delegat pe administratorii BNR Costin Stoicescu şi Mihail Lăzeanu, pe arhitectul Radu Dudescu, inginerul Victor Bruckner şi pe inspectorul Andrei Zănescu să meargă la Tismana pentru a „dispune lucrările necesare la acea mănăstire”.


Este pentru prima dată când în documente se menționează un proiect al Băncii Naționale la Mănăstirea Tismana. O mențiune însă destul de vagă. Nu se specifică despre ce lucrări este vorba. Dar, știind acum cum au decurs evenimentele, ne dăm seama că, încă de la început, conducerea BNR a avut în vedere pregătirea unei acțiuni secrete, disimulate prin lucrările de reparații la aripa mănăstirii, care fusese distrusă parțial de un incendiu în anul 1942.


Oficial, decizia evacuării Tezaurului la mănăstire, la adăpostul unui versant muntos, s-a luat pe data de 7 iunie 1944, când Consiliul de administraţie al BNR a aprobat:


- mutarea parţială sau totală a Tezaurului şi depozitarea acestuia, în caz de nevoie, la Mănăstirea Tismana;
- executarea amenajărilor necesare la mănăstire, pentru depozitarea Tezaurului în deplină siguranţă;
- inițierea demersurilor pe lângă Mitropolia Olteniei, Ministerul Cultelor şi Comisia Monumentelor Istorice, pentru desfășurarea legală a lucrărilor de reparații la mănăstire.


La 4 iulie 1944, guvernatorul Angelescu, constatând că amenajarea pivniței era finalizată, solicita acordul scris al Guvernului pentru evacuarea Tezaurului și arăta ce măsuri au fost luate, respectiv:


- Marele Stat Major stabilise garda necesară pazei tezaurului și aceasta primise deja ordin să ocupe localitatea Tismana;
- Pentru evacuare, urmau să fie utilizate autocamioanele BNR, desemnate în epocă și cu expresia dubele BNR, însoțite de garda pusă la dispoziție de Marele Stat Major;
- În final, guvernatorul considera că timpul necesar transportului era de aproximativ 15 zile.


La 8 iulie 1944, guvernul a transmis un acord verbal, urmat la 11 iulie de acordul scris privind mutarea Tezaurului BNR la mănăstirea Tismana. La 22 iulie, au fost întocmite documentele care consemnează că, în perioada 8 - 22 iulie, timp de 15 zile neîntrerupt, folosindu-se câte 5 dube pe zi, care au efectuat în total 75 de curse, a fost transportat la Tismana şi depus în pivniţa mănăstirii atât stocul de aur al BNR, adică 4.035 de casete, în care se găseau 189,6 tone aur din totalul de 190,3 tone aur aflate în țară, cât și aurul polonez, adică 51 de casete, în care se găseau 2,7 tone aur. Total aur evacuat: 4.086 casete, adică 192,3 tone aur.


Pentru a surprinde întregul dramatism al operațiunii „Neptun” și dimensiunea reală a efortului BNR și al celorlalte instituții implicate, voi adăuga că evacuarea stocului de aur la Mănăstirea Tismana a fost doar una dintre încercările dramatice prin care a trecut în anii războiului Banca Naţională a României. Astfel, pierderile teritoriale din vara anului 1940 au afectat de exemplu şi reţeaua de sucursale şi agenţii a băncii, 24 dintre acestea fiind mutate temporar sau desfiinţate. Adesea, în autodubele care transportau bunurile şi salariaţii băncii se găsise loc şi pentru bunurile altor instituţii obligate să părăsească teritoriile pierdute.


De asemenea, anul 1944 avea să aducă noi încercări la fel de dramatice: în primăvara şi vara acelui an, sub presiunea înaintării trupelor sovietice, toate sucursalele şi agenţiile băncii din partea de est a ţării au fost obligate să-și părăsească oraşele de reşedinţă; astfel, în luna septembrie, când tezaurul se afla încă în pivniţa mânăstirii Tismana, erau evacuate 31 dintre cele 70 de sucursale şi agenţii interbelice ale BNR.


Tezaurul a rămas în pivniţa mănăstirii mai puţin de două luni, timp în care a devenit evident că nu era un loc sigur și că aurul trebuia mutat într-o zonă cu protecţie sporită, mai ales că, după 23 august, nesiguranța se generalizase. Armata sovietică se apropiase de Bucureşti, în calitate de aliat, dar cu un comportament de cuceritor. La cererea lui Hitler, armata germană în retragere trecuse la acţiuni de distrugere, prădare şi pedepsire. Așadar, stocul de aur depozitat în pivniţa mănăstirii nu mai era în siguranţă, iar responsabilitatea faţă de soarta acestei averi naţionale era mai mare ca niciodată.


La începutul lunii septembrie 1944, Romulus Roman, casierul central al BNR, a primit din partea conducerii misiunea de a muta Tezaurul în peșteră. El a întocmit, la 9 septembrie, un proces-verbal care conține răspunsuri pentru mai multe întrebări pe care ni le-am putea pune:


- De ce trebuia mutat tezaurul în peșteră?


Răspuns: pentru că, în cazul unui pericol iminent, „spaţiul din faţa depozitului să fie închis, prăbuşindu-se cerul grotei, prin minare, pe o lungime cât mai mare”, pentru formarea unui obstacol natural, imposibil de trecut.


- Existau riscuri? Răspunsurile echipei tehnice de la BNR sunt foarte clare:


Răspuns: Nu exista posibilitatea să se execute lucrări de mai mare amploare şi să se păstreze, totodată, secretul. Executarea lucrărilor, în special faza a doua (aducerea depozitului), era o operaţie foarte riscantă. Depozitul este nepractic, nu prezenta siguranța dorită.


- Se justifică, totuși, asumarea acestor riscuri?


Răspuns: Este justificat, faţă de actualul depozit, pentru că se obține siguranţă contra atacurilor aeriene și o întârziere de câteva zile într-o eventuală ridicare a depozitului.


Transportul tezaurului din mănăstire în grotă a durat trei zile și a avut loc între 14 și 16 septembrie:


- s-a făcut cu 120 ostași din vechea gardă, care au lucrat cu schimbul, zi și noapte;
- paza a fost asigurată de un detaşament nou, de 280 soldaţi şi ofiţeri, care sosiseră la Tismana la data de 12 septembrie;
- la terminarea transportului, s-au verificat casetele și s-a constatat că în peșteră sunt toate cele 4.086 casete aduse din pivnița mănăstirii, fapt pentru care s-a trecut la astuparea intrării prin betonare.


Astfel, tezaurul a rămas ascuns în peșteră până în ianuarie 1947. În acest interval, peștera a fost deschisă o singură dată, în ianuarie 1945, când au fost luate 210 casete cu 10,2 tone de aur pentru baterea medaliei „Ardealul nostru”.


Câtă vreme aurul a rămas la Tismana, el a fost păzit de detașamentul „Neptun”, aflat în prima perioadă în subordinea generalului Titus Gârbea, comandantul Sectorului Gorj. De asemenea, la Tismana au rămas și funcționarii BNR însărcinați cu transportul și depozitarea aurului. Viața acestor oameni rămași la Tismana, pentru a îndeplini o misiune atât de importantă, a fost foarte grea în acei ani care au fost foarte dificili pentru țara întreagă, în condiţiile războiului şi ale obligaţiilor impuse României prin Convenţia de armistiţiu.


Adresele și scrisorile trimise administrației centrale de la București de casierul central Romulus Roman, el însuși un personaj tragic, descriu tocmai această situație:


- Foametea bântuia și la Tismana, ca în întreaga țară;
- caii, proprietatea BNR, folosiți pentru aprovizionarea militarilor, erau, spun documentele, „într-un hal de slăbiciune prea mare, din cauza lipsei de furaje şi grăunţe /…/ hrănindu-se numai cu frunze uscate, din care cauză au devenit improprii, iar în curând vor cădea”;
- săpunul lipsea, cota lunară distribuită de armată, 150 grame pentru fiecare ostaş, era „mai mult teoretică”, fapt pentru care BNR a suplimentat această cantitate din rezervele proprii;
- soldaţii din unitatea de pază de la Tismana nu aveau încălţămintea adecvată. „În dese rânduri, se trimit oameni în posturi desculţi” precizează documentul prin care, în toamna anului 1946, se solicita procurarea de către bancă a 40 de perechi de bocanci de tip militar.


Așadar, ostașii erau fără pâine, săpun şi bocanci, dar cu propaganda la zi, căci, în 1946, la Tismana a fost repartizat „un subofiţer cu educaţia şi propaganda”.


Adesea am întâlnit întrebarea: S-a întors tezaurul de la Tismana? A fost readus aurul băncii în totalitate la București?


Documentele ne spun că tot aurul evacuat la Tismana a revenit în tezaurul băncii centrale şi am găsit şi un raport al casierului central Romulus Roman, care ne oferă suficiente amănunte pentru a reconstitui filmul evenimentelor:


- joi, 23 ianuarie 1947, la ora 13,00 a început dinamitarea zidului de beton care bloca intrarea în grotă;
- vineri, 24 ianuarie, prima echipă a BNR a pătruns în grotă constatând că „toate casetele erau intacte, însă suferiseră din cauza apei, peştera fiind în mai multe rânduri complet inundată”;
- imediat s-a început încărcarea autodubelor care urmau să transporte casetele cu aurul băncii de la Tismana la gara din Târgu-Jiu, de unde până la Bucureşti transportul se realiza pe calea ferată;
- condiţiile meteo ostile (frig, ninsori abundente), dar şi drumul îngust au întârziat derularea transportului;
- de asemenea, adesea, autodubele şi maşinile militare care au însoţit cele trei convoaie s-au defectat;
- mai mult decât atât, la 28 ianuarie, una dintre maşinile Škoda, care asigurau transportul aurului, s-a răsturnat pe un pod;
- funcţionarii băncii şi garda militară care însoţeau transportul au intervenit şi întreg conţinutul maşinii a fost recuperat fiind adus cu bine în gara de la Târgu-Jiu.


Operaţiunea de recuperare a aurului a durat din 25 ianuarie, când se încărcase primul transport, până la 4 februarie, deci 11 zile. Au fost necesare trei transporturi pe calea ferată:


- 26 ianuarie: cinci vagoane, 993 casete, aproximativ 50 tone aur;
- 1 februarie, opt vagoane, 1.600 casete, aproximativ 80 tone aur;
- 4 februarie, şapte vagoane, 1.283 casete, aproximativ 65 tone aur;


În total, erau 3.876 casete, la care le adăugăm pe cele 210 recuperate în anul 1945 şi obţinem 4.086 casete, câte fuseseră duse în grotă în septembrie 1944.


Așadar, operațiunea „Neptun” s-a încheiat cu succes, tot aurul a revenit la București.


În afară de întrebările pentru care am găsit răspunsuri în documentele pe care le avem la dispoziție, mai sunt și alte întrebări, care rămân, deocamdată, fără răspuns. Una dintre acestea ar fi: de ce nu au capturat sovieticii tezaurul în perioada 1944-1947, mai ales că funcționarii BNR aflați la mănăstire constatau cum crește numărul turiștilor interesați de patrimoniul medieval de la Tismana. În documentele văzute de noi nu am putut să identificăm niciun fel de explicații. Încerc să fac, totuși, câteva supoziții:


- Un răspuns, valabil mai ales pentru perioada de început a ocupației sovietice, să zicem până la abdicarea regelui, ar fi acela că gestul românilor de a evacua tezaurul şi a-l pune sub pază armată le-a arătat că exista voinţa de a riposta în cazul unei tentative de capturare.


- Să fi avut oare Stalin și oamenii din jurul lui grija de a nu-și mai păta, încă o dată, obrazul față de aliații lor occidentali, capturând Tezaurul României pentru a doua oară, după ce nu se mai întorsese cel evacuat la Moscova în Primul Război Mondial?


- Mai era și faptul că, în 1946, când Polonia lupta pentru recuperarea Tezaurul său de aur şi a celui artistic, evacuate prin România în 1939, Moscova acuza Occidentul pentru refuzul de a înapoia aceste valori. Chiar se vorbea despre faptul că poporul sovietic era gata să dea celui polonez o cantitate de aur, ca sprijin tovărăşesc. Mă gândesc cum ar fi fost, în acest context, ca tocmai ei să confiște aurul românesc?


O altă întrebare ar fi - cum se justifică efortul extraordinar al Băncii Naționale și al Marelui Stat Major de a salva Tezaurul, într-o țară ocupată de Armata Roșie ? A folosit României salvarea Tezaurului?


Aici răspunsul este mai ușor de dat. Este suficient să revin la evidențele rezervei de aur a Băncii Naționale după 1944 și să vă spun că, în urma achitării obligaţiilor impuse ţării prin Convenţia de armistiţiu din 1944, reconfirmate prin Tratatul de pace din 1947, Banca Naţională a României, devenită între timp Banca de Stat a RPR, mai avea în 1955 doar 56,2 tone.


Înaintea de a încheia, voi sublinia următoarea antiteză:


În 1939, România și Banca Națională a României au contribuit decisiv la salvarea patrimoniului cultural - artistic al Poloniei și a tezaurului Bank Polski. Din acest din urmă tezaur, 2,7 tone de aur au rămas la BNR doar pe baza unui simplu proces-verbal, ca expresie a cutumei respectate de băncile centrale din întreaga lume, aceea a încrederii reciproce și a onoarei cuvântului dat.
În timp ce BNR s-a îngrijit de cele 2,7 tone de aur polonez ca de propriul tezaur, inclusiv aducându-le la mănăstirea Tismana, cele 91,4 tone de aur depozitate de BNR la Moscova, pe baza unor documente cu valoare de tratate internaționale, nu s-au întors până astăzi.


Inaugurând Muzeul Tezaurului BNR de la mănăstirea Tismana, Banca centrală intenționează să prezinte generațiilor de azi și celor viitoare o lecție de istorie în care, de departe, se vede cum colaborarea instituțională asigură încheierea cu succes a unei operațiuni, chiar și în cele mai grele condiții. În același timp, probabil, fascinația aurului își va spune și de această dată cuvântul și va atrage un mare număr de vizitatori, care vor intra astfel în contact cu istoria națională și cea instituțională.


Astăzi, când în conștiința generațiilor ce compun poporul român în acest moment al istoriei neamului nostru își face deseori loc umbra delăsării, momentul Tismana este o mare lecție de istorie. O lecție conjugată cu alte momente eroice ale istoriei noastre, în măsură să spulbere această prejudecată. Sper că, împreună cu această mare lecție de istorie, va rămâne în memoria dumneavoastră șansa că ați fost primii vizitatori ai acestui muzeu special.


26 iulie 2016


Sursa: comunicat BNR