www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Discursurile impotriva bancilor sunt de fapt discursuri anti-nationale, considera un oficial al BNR

Autor: Bancherul.ro
2016-05-19 15:20

Discursurile anti-bănci sunt, de fapt, un discurs anti-național, apreciaza Adrian Vasilescu (foto), consilierul pe strategie din cadrul Băncii Naționale a României.


"Astăzi, într-un discurs public, excesiv de populist, auzim vorbe de genul "să nu ne purtăm cu mănuși cu băncile, putem să le forțăm cât vrem, pentru că nu o să plece câinele de la măcelărie". Este expresia cea mai anti-națională pe care cineva o poate rosti și pe care cineva o poate auzi", a spus Vasilescu, citat de Agerpres.


El a mai precizat ca dupa publicarea legii privind darea in plata, capitalul bancilor a scazut, dupa cum se anticipa, intrucat bancile sunt obligate sa provizioneze creditele ipotecare afectate de legea darii in plata.


"La această oră, capitalul băncilor este în pericol. Din clipa în care Legea privind darea în plată a fost publicată în Monitorul Oficial, clipa 1, și clipa 2, când această lege a intrat în vigoare în 13 mai, capitalul băncilor a început să scadă treptat și nu știm până unde va scădea. Sunt calcule făcute cu cifrele în față, cu legile în față, și s-ar putea să vedem cum băncile vor fi constrânse tot mai mult să aducă de afară capital", a adaugat el.