www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Helicopter money nu este un panaceu pentru problemele Europei, avertizeaza seful Bundesbank

Autor: Bancherul.ro
2016-03-19 14:58

"Banii aruncați din elicopter" ("helicopter money") vor fi în final costisitori pentru statele din zona euro și, evident, pentru plătitorii de taxe, a avertizat președintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), într-un interviu acordat unui grup de ziare regionale germane, transmite Reuters, citata de Agerpres.


"Banii aruncați din elicopter" sunt sumele care ajung în consum nu pe filiera băncilor comerciale, ci drept credite fiscale de la bugetul public, într-o încercare de a stimula cheltuielile și inflația. După ani de încercări disperate de a stimula creșterea economiei, unii bancheri și oficiali se tem că politica monetară nu mai are mijloace efective, iar alte eforturi de stimulare ar putea avea efecte contrare. Economiștii apreciază că "banii aruncați din elicopter" ar fi o soluție în ultimă instanță.


"Banii aruncați din elicopter" nu sunt o mană cerească — de fapt vor provoca goluri imense în bilanțurile băncilor centrale, a afirmat șeful Bundesbank, Jens Weidmann.


"În cele din urmă statele din zona euro și prin urmare plătitorii de taxe vor sfârși prin a fi nevoiți să suporte costurile, deoarece ar afecta profiturile băncilor centrale o lungă perioadă de timp", a explicat Weidmann într-un interviu acordat grupului media german Funke.


Decizia de a acorda sau nu bani cetățenilor și modul de realizare au fost excesiv politizate și ar trebui gestionate de guverne și parlamente, băncile centrale neavând mandat pentru astfel de măsuri, a spus oficialul, care este și membru în Consiliul guvernatorilor BCE.


"Nu ar fi altceva decât amestecarea completă a politicii monetare și fiscale și nu ar fi compatibilă cu independența băncii centrale. Politica monetară nu este un panaceu sau un substitut pentru reformele necesare în statele individuale și nu va rezolva problemele Europei privind creșterea economiei", a avertizat președintele Băncii Centrale a Germaniei.


Referindu-se la decizia BCE de a reduce dobânzile, Weidmann a afirmat: "Cu cât politica monetară ultra-relaxată durează mai mult, cu atât efectele ei devin din ce în ce mai slabe. În același timp, este adevărat că o accelerare mai mare duce la apariția de riscuri mari și efecte secundare".


Președintele BCE, Mario Draghi, i-a surprins pe investitori, săptămâna trecută, când a decis să reducă dobânda de bază la nivelul zero, pentru prima dată în istoria BCE, iar dobânda la depozite a fost redusă la nivelul record de minus 0,4%.


"Așa cum au demonstrat alte bănci centrale, nu am atins încă limita minimă. Dacă noi șocuri negative vor înrăutăți perspectiva sau în cazul în care condițiile de finanțare nu se vor ajusta în direcția sau în măsura în care este necesară pentru a stimula economia și inflația, o reducere a dobânzi rămâne în arsenalul nostru", a declarat, vineri, Peter Praet, economist șef și membru în comitetul executiv al BCE.


De asemenea, întrebat de către jurnaliști dacă BCE ar putea, pur și simplu, să tipărească bani și să îi distribuie cetățenilor din zona euro, o formă extremă de relaxare a politicii monetare propusă de economistul american Milton Friedman care a utilizat o metaforă a banilor aruncați din elicopter, Praet a spus că acest lucru este posibil, cel puțin teoretic. "Da, toate băncile centrale pot să facă acest lucru. Poți să emiți bancnote pe care să le distribui populației. Întrebarea este dacă și când este oportun să recurgi la acest gen de instrument, care este unul extrem", a subliniat Peter Praet.


La rândul său, la finalul ședinței de politică monetară de săptămâna trecută, președintele BCE, Mario Draghi, a afirmat că Banca Centrală Europeană ar putea să plătească băncile pentru a se împrumuta de la BCE, cu condiția să acorde la rândul lor credite gospodăriilor și companiilor. În plus, începând din luna aprilie a acestui an, achizițiile lunare de obligațiuni ale BCE vor fi majorate de la 60 până la 80 de miliarde de euro.