www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Peste 80% dintre clientii Bancii Transilvania isi platesc facturile la automate, online si cu cardul la ATM

Autor: Bancherul.ro
2015-10-20 10:40

Peste 80% dintre clientii Bancii Transilvania (BT) isi platesc facturile la automatele din sediile bancii, online si cu cardul la ATM-uri. 


"Ponderea plăților prin metode alternative de plată în numărul total de plăți facturi a ajuns deja la peste 80%", precizeaza banca, pentru Bancherul.ro.


La ghișeele BT ponderea plății facturilor de utilități în numerar este redusă semnificativ, la aproximativ 15 % din numărul total de plăți de acest tip înregistrate prin toate metodele de plată, adauga banca.


BT a anuntat recent ca din 1 noiembrie nu va mai accepta plata facturilor la ghisee, ci doar la prin canalele alternative electronice sau la automatele prezente in unitati.


Banca Transilvania mentioneaza ca pune la dispoziție următoarele canale alternative de plată a facturilor de utilități:


· Automatele de plată disponibile în sediile BT permit achitarea facturilor în numerar şi cu card;


· Online: Direct Debit, BT24 Internet Banking şi BT24 Mobile Banking și BT24 Facturi.


BT preconizează că demersul său va favoriza fluidizarea fluxurilor din unitățile băncii și creșterea gradului de utilizare a modalităților de plată alternative, în special internet banking și direct debit.


Anuntul BT privind plata facturilor


Plata facturilor de utilitati, prin Banca Transilvania, va putea fi facuta, incepand cu 1 noiembrie, exclusiv prin urmatoarele modalitati:


- la automatul de plati, de tip self-service,


- cu orice tip de card sau cu numerar (Facturel),


- Internet Banking (BT24; BT24 Facturi), Mobile Banking,


- Direct Debit


- prin cele peste 1.000 de bancomate BT.


De la aceeasi data, facturile nu vor mai putea fi achitate la casieriile bancii.


Banca Transilvania a lansat, de asemenea, urmatoarea oferta, valabila in perioada 15 septembrie – 15 decembrie a.c.:


- 6 rate fara dobanda pentru plata facturilor la automatul de plati, daca aceasta se realizeaza cu un card de cumparaturi STAR de la BT, iar suma totala a facturilor platite este de minim 200 de lei; optiunea de plata in rate trebuie solicitata prin contactarea Bancii Transilvania (0264.594.337 – Call Center)


- 6 luni gratuitate la abonamentul BT24 Internet Banking si Mobile Banking

Mijloacele alternative de plata inseamna economie de timp, mobilitate si, dupa caz, disponibilitate 24h/24 si gratuitate.


(vezi aici detalii)