www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Agentia EximBank din Timisoara s-a mutat intr-un nou sediu

Autor: Bancherul.ro
2015-10-06 10:42

Începând din această săptămână, Agenția Timișoara a EximBank va funcționa într-un nou sediu, această schimbare de locație fiind parte a strategiei băncii de optimizare a fluxurilor de lucru, cât și de reducere a costurilor operaționale, anunta banca intr-un comunicat.


”Continuăm să acționăm în direcția menținerii unui cadru de administrare cât mai eficient al EximBank, iar o parte a acestui proces vizează și optimizarea costurilor în ceea ce privește locațiile unor unități teritoriale. Sunt spații – așa cum este și cel de la Timișoara - care nu mai corespund nevoilor noastre actuale, spații ample care se pretează mai mult băncilor de retail. Vom continua procesul de eficientizare a rețelei comerciale, mai ales că piața imobiliară oferă încă oportunități în acest sens, astfel încât să identificăm soluțiile care ne permit intensificarea interacțiunii cu mediul de business și facilitarea comunicării directe a oamenilor de afaceri cu consultanții noștri”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank. 


[1]


Noul sediu al EximBank Timișoara este situat în Timișoara, strada Coriolan Brediceanu, nr. 10, City Business Centre, Clădirea C, etaj 6. Agenția, care deservește companiile din județele Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin, poate fi contactată la tel. +4021.405.37.04, sau pe e-mail: timisoara@eximbank.ro


Pe parcursul ultimilor doi ani, în condițiile în care infrastructura industriei bancare s-a aflat într-un amplu proces de restructurare, EximBank și-a extins rețeaua comercială cu nouă agenții, operând în prezent 20 de unități. Modelul de extindere adoptat a vizat o acoperire națională eficientă, cu agenții cu un număr de maximum trei angajați, fără servicii de back office și care să deservească, în medie, societățile comerciale din două județe.


EximBank este o bancă specializată dedicată exclusiv segmentului corporate care se implică activ în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc, sprijinind prin instrumentele financiare de care dispune proiectele companiilor locale. Instrumentele sale financiare specifice de finanțare, garantare și asigurare pot fi accesate de orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale, ori se adresează numai pieţei interne.


Banca a raportat în primul semestru al acestui an un profit net de 40 de milioane de lei, cu 26% mai mare decât cel înregistrat în perioada similară din 2014, pe fondul extinderii portofoliului de produse și a acoperirii teritoriale.