www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



National Bank of Greece ar fi primit o oferta de la Qatar National Bank pentru subsidiara sa din Turcia, Finansbank

Autor: Bancherul.ro
2015-10-02 16:35

Cel mai mare grup bancar elen, National Bank of Greece (NBG), a refuzat să comenteze informațiile apărute în 'Financial Times' potrivit cărora ar fi primit o ofertă de la Qatar National Bank pentru subsidiara sa din Turcia, care evaluează Finansbank la aproximativ trei miliarde de euro, transmite Reuters, ciata de Agerpres.


'Nu vrem să comentăm aceste informații. Examinăm toate opțiunile (pentru a îndeplini necesitățile de capital ale NBG)', a declarat un oficial al băncii elene.


'Încă nu s-a luat nici o decizie iar o eventuală tranzacție va fi realizată numai după publicarea rezultatelor testelor de stres', a afirmat un alt oficial NBG.


BCE a decis să deruleze noi teste de stres în rândul principalelor patru bănci elene, prezente toate și pe piața din România, pentru a ști cu exactitate care este necesarul lor de capital. Rezultatele testelor urmează să fie publicate până la finele lunii octombrie. Conform deciziei adoptate la summitul liderilor zonei euro, sistemul bancar elen va primi fonduri de 10 — 25 miliarde de euro pentru recapitalizare.


Potrivit unui plan de restructurare aprobat de organismele europene de reglementare, NBG s-a angajat să vândă 40% din participația sa la Finansbank, însă, la începutul acestui an, a amânat aceste planuri ca urmare a diminuării prețului la acțiuni. În primele trei luni ale acestui an, pierderile NBG s-au redus până la 159 milioane de euro, de la 1,1 miliarde de euro în primele trei luni ale anului trecut, în condițiile în care provizioanele pentru creditele neperformante au depășit profitul înregistrat de divizia din Turcia, care a contribuit cu 114 milioane de euro la veniturile grupului.


În octombrie 2003, grupul financiar National Bank of Greece (NBG) a cumpărat pachetul majoritar de la Banca Românească, deținând în prezent 99,279% din capitalul social al acesteia. Cu un capital social de peste 700 de milioane de lei și o rețea națională de sucursale în majoritatea orașelor importante ale țării, Banca Românească are 22 de ani de activitate pe piața bancară din România.


Finansbank a contribuit cu 100 milioane de euro (108 milioane de dolari) la profitul NBG din 2014.


Cele patru mari bănci grecești — National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank — sunt prezente și pe piața din România.