www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Daca mergi la Noaptea Lunga a Filmelor Scurte, cumparaturile cu cardul contactless au discount de 10%

Autor: Bancherul.ro
2015-07-04 11:51

MasterCard anunta ca ofera reduceri de 10% la cumparaturile din zona food&drinks din cadrul evenimentului cinematografic anual dedicat scurtmetrajelor premiate la marile festivaluri ale lumii: Noaptea Lunga a Filmelor Scurte, eveniment care va avea loc pe 4 iulie, la Pavilionul Central Romexpo.


"Timp de şase ore, pasionaţii de cinema se vor bucura de o călătorie contactless în lumea filmului, de la plata cu 33% mai rapidă la reduceri de 10% la orice tranzacţie realizată în zona de food&drinks a evenimentului. Pentru o experienţă culturală completă, MasterCard vine în sprijinul spectatorilor, aceştia având posibilitatea de a plăti simplu şi rapid cu cardurile Maestro şi MasterCard, prin opţiunea contactless, fără achiziţionarea de tokenuri", anunta MasterCard intr-un comunicat.


„ShortsUp este unul dintre primii parteneri cu ajutorul căruia am implementat plata contactless în zonele de food&drink. Ne-au bucurat reacţiile pozitive din partea participanţilor, iar anul acesta, încercăm să le oferim mai multe avantaje la folosirea cardului, de la timp pentru vizionarea filmelor scurte la reduceri dedicate utilizatorilor de carduri MasterCard sau Maestro ”, a declarat Gabriel Ghiţă, Head of New Business Romania & Israel, MasterCard Europe.


Beneficiile plăților contactless garantează eficiență și rapiditate, tranzacția durând cu 33% mai puțin decât o plată standard cu cardul, respectiv cu 52% mai puțin decât cu numerarul. De asemenea, plata este realizată direct de client prin simpla apropiere a cardului de terminalul de plată, acesta având control 100% asupra tranzacţiei.


Noaptea Lungă a Filmelor Scurte se află la cea de-a şaptea ediţie, iar scurtmetrajele proiectate reprezintă cele mai valoroase filme ale lumii sub 30 de minute. Un adevărat maraton nocturn pentru iubitorii cinema-ului în doze mici.