www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Guvernul de la Londra isi accelereaza pregatirile pentru posibila iesire a Greciei din zona euro

Autor: Bancherul.ro
2015-06-17 17:00

Guvernul de la Londra își accelerează pregătirile pentru posibila ieșire a Greciei din zona euro, a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt a premierului britanic David Cameron, după ce Banca centrală elenă a avertizat cu privire la consecințele unui asemenea scenariu, transmite Reuters, citata de Agerpres.


''Continuăm să ne asigurăm că avem pregătite planurile corecte și accelerăm pregătirile ținând cont de unde au ajuns discuțiile'', a spus reprezentanta cabinetului britanic. Ea a adăugat că în prezent experții guvernului britanic analizează potențialul impact (al ieșirii Greciei din zona euro) asupra afacerilor, băncilor, sectorului financiar și turismului.


Ieșirea Greciei din zona euro, așa-numita 'Grexit', ar reprezenta un risc economic grav pentru Marea Britanie, a adăugat ea, subliniind necesitatea de a avea o economie în creștere și finanțe publice solide.


Discuțiile dintre Grecia și creditorii săi — UE și FMI — în privința continuării susținerii financiare a țării au cunoscut duminică un nou eșec, apropiind mai mult Atena de incapacitatea de plată. Grecia trebuie să ramburseze, la 30 iunie, 1,6 miliarde de euro din împrumuturile FMI și riscă să nu poată onora această scadență fără deblocarea a 7,2 miliarde de euro, suspendată de la începutul verii și condiționată de un acord cu creditorii pe marginea unei serii de reforme.


Situația economică a Greciei va fi discutată joi în reuniunea Eurogrupului (miniștrii de finanțe din zona euro), în prezența directorului general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde.