www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Dobanzile tot mai mici fac conturile de economii mai avantajoase decat depozitele la termen

Autor: Bancherul.ro
2015-01-15 00:00

Bancile ofera doua tipuri de produse de economisire: conturile de economii, care ofera avantajul de a putea depune sau retrage bani in orice moment, dobanda fiind calculata zilnic, precum si depozitele clasice la diverse termene, de 1,3, 6, 12 sau mai multe luni, in care nu poti efectua operatiuni inainte de expirarea termenului, daca nu vrei sa pierzi dobanda.


In general, bancile platesc dobanzi mai mari pentru depozite, intrucat pot pastra banii clientilor pe perioade mai indelungate, pe cand sumele dintr-un cont de economii sunt volatile, putand fi retrase in orice moment.


Acum insa, odata cu diminuarea semnificativa a dobanzilor, diferenta de randament dintre un cont de economii si un depozit aproape ca a disparut. Ba chiar unele banci au inceput sa plateasca dobanzi mai mari pentru un cont decat pentru economiile la termene scurte.


De exemplu, Raiffeisen Bank a anuntat ca lanseaza un cont de economii cu o dobanda in lei de 2,25% pentru pensionari si sarariatii care-si primesc veniturile in banca si de 2.05% pentru restul clientilor, pe cand la un depozit la termen de 3 luni, dobanda este de doar 1,80%.


La BRD intalnim aceeasi situatie. Dobanda la contul de economii Atustart in lei este de 2,60%, fata de doar 2% la un depozit la o luna si tot de 2,60% la un depozit la 3 luni.


BCR pastreaza insa o diferenta de 1 punct intre contul de economii (1,15%) si un depozit la termen de 3 luni (2,15%).


La Banca Transilvania, dobanda la depozitul la termen de 3 luni in lei este de 2,60%, in timp ce la contul de economii dobanda este de 2%.


CEC Bank ofera pentru un depozit in lei pe 3 luni o dobanda de 2,15%.