www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bursa de la New York a crescut joi cu 2-2,5%

Autor: Bancherul.ro
2008-10-31 10:20
Bursa de la New York a crescut joi cu 2-2,5%, după ce investitorii, optimişti în urma reducerii dobânzilor de politică monetară în mai multe ţări, inclusiv SUA, au cumpărat acţiuni pentru a profita de cele mai reduse preţuri de tranzacţionare din ultimii cinci ani.

Deşi economia Statelor Unite s-a contractat în trimestrul al treilea, scăderea de 0,3% a Produsului Intern Brut (PIB) - cea mai acută din ultimii şapte ani - a fost mai redusă decât aşteptările analiştilor şi ale pieţelor, determinând astfel un sentiment de optimism printre investitori.

Jucătorii la bursă au interpretat declinul economic sub aşteptări ca pe un semn că recesiunea nu va fi atât de severă pe cât se estima.

Totodată, investitorii au considerat că eforturile de a dezgheţa pieţele de credit au început să-şi facă efectul, după ce dobânzile de pe pieţele interbancare pentru tranzacţiile în dolari au scăzut.

Una dintre cele mai performante companii listate la New York a fost, joi, Colgate-Palmolive, a cărei cotaţie a urcat cu 7,1% datorită rezultatelor trimestriale peste aşteptări anunţate de producătorul de bunuri de consum.

Indicele Dow Jones al industriei americane a urcat cu 2,11%, la 9.180,69 puncte, iar Standard & Poor's 500 (S&P 500) a crescut cu 2,58%, la 954,09.

Nasdaq Composite a avansat, totodată, cu 2,49%, la 1.698,52 puncte.

Pe piaţa Nasdaq, acţiunile Apple, producătorul iPhone şi iPod, au crescut cu 6,2%, iar cotaţia grupului Intel a avansat cu 8,2%, sectorului high-tech fiind considerat de analişti unul dintre cei mai importanţi beneficiari ai unei revigorări a economiei.

Office Depot, care operează unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine de articole de birou şi papetărie, a urcat cu un impresionant 48,6%, după ce compania a anunţat că va amâna deschiderea unor noi magazine din cauza condiţiilor economice nefavorabile.

Compania rivală Staples, cel mai mare retailer de articole de birou, a crescut cu 15,6%, după ce a anunţat că profitul pe trimestrul al treilea va depăşi estimările.

În pofida acestor creşteri, octombrie va însemna probabil pentru indicii de pe Wall Street perioada cu cele mai grave declinuri pe parcursul unei singure luni, de la prăbuşirea globală a pieţelor de capital din 1987.

Avansul bursei americane a avut loc în urma reducerii dobânzii de politică monetară în SUA, urmată de măsuri similare în China, Hong Kong şi Taiwan.

Analiştii anticipează că Japonia va reduce vineri rata de referinţă, iar Banca Centrală Europeană, banca naţională a Australiei şi Banca Angliei vor opera modificarea săptămâna viitoare.