www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Alan Greenspan, fostul sef al Fed: Am gresit!

Autor: Bancherul.ro
2008-10-27 12:47
Alan Greenspan, fostul şef al băncii centrale americane, şi-a asumat responsabilitatea pentru unele dintre politicile sale care au amplificat dezastrul din economia americană. Alan Greenspan admite că această criză a creditării bate propria sa imaginaţie şi că a greşit crezând că băncile se vor proteja singure de haosul financiar.

Cel care s-a aflat la conducerea Rezervelor Federale americane (FED) în perioada 1987-2006 s-a declarat “şocat” de prăbuşirea sistemului de creditare şi a spus Congresului american că acest “tsunami” care se poate întâmpla o dată la un secol i-a dovedit că ideologia sa pentru o piaţă liberă neconstrânsă de reglementări s-a dovedit a fi eronată.

“Am făcut o greşeală când am presupus că aceste organizaţii care acţionează în interes propriu, precum băncile şi altele, erau cele mai în măsură să-şi protejeze acţionarii”, a spus Greenspan.

Fostul şef al FED, acum în vârstă de 82 de ani, şi-a petrecut cea mai mare parte a acestui an apărându-şi politicile şi încercând să demonstreze că deciziile pe care el le-a luat de-a lungul anilor au avut un impact mult mai mic decât forţele exterioare care au cauzat criza financiară.

Fără credite, economia nu ar fi crescut

Zilele trecute, când a fost audiat de Comisia de Supraveghere a Camerei Reprezentanţilor, el a îndurat timp de patru ore intervenţiile caustice ale legiuitorilor, care l-au forţat să admită că predicţiile şi politicile sale au fost eronate. O problemă a fost faptul că abilitatea FED de a prognoza traiectoria economiei este o ştiinţă inexactă, a spus el.

Greenspan este acuzat pentru politica monetară prea relaxată a SUA care a determinat actuala criză a creditelor. Sub conducerea sa, FED-ul a coborât dobânda de politică monetară de la 6,5% la sfârşitul anului 2000 la 1% la mijlocul lui 2003, nivel la care a rămas timp de un an.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Henry Waxman, învinuieşte acum Federal Reserve pentru că nu a stopat practicile agresive de creditare, Securities and Exchange Commission pentru că a permis agenţiilor de rating să opereze după standarde prea laxe şi US Treasury pentru că s-a opus unei supravegheri responsabile a derivatelor financiare, scrie “Financial Times”.

Greenspan spune însă că reglementările drastice care ar fi preîntâmpinat criza financiară de astăzi ar fi afectat creşterea economică a SUA. Când el s-a retras, în 2006, după ce a condus FED timp de 18 ani şi jumătate, moştenirea sa economică părea sigură: inflaţia şi şomajul erau mai mici decât atunci când preluase funcţia, iar în timpul mandatului său economia SUA a cunoscut doar două recesiuni uşoare şi cea mai mare expansiune din istorie.

Astăzi însă, “moştenirea” sa este ameninţată de prăbuşirea pieţei imobiliare şi de o criză financiară al cărei sfârşit nu se întrevede prea curând. Economia americană se confruntă cu un val-record de executări silite, preţurile caselor au scăzut cu 20% din 2006 şi până acum, iar instituţiile financiare au raportat deja pierderi de 660 miliarde de dolari.