www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cornel Benchea, director general ajunct la Banca Feroviara

Autor: Bancherul.ro
2014-04-04 16:57

Cornel Benchea este noul membru al echipei de management a Băncii Comerciale Feroviara S.A., după ce a obţinut aprobarea Bancii Naţionale a României de a ocupa poziţia de Conducător, respectiv funcţia de Director General Adjunct, anunta banca intr-un comunicat.


"Domnul Cornel Benchea are o experienţă de peste 15 ani în domeniul bancar, având realizări relevante în dezvoltarea reţelelor de unităţi bancare, în domeniul pieţelor de capital şi în creditare.


Înainte de a se alătura echipei Băncii Comerciale Feroviara S.A. (decembrie 2011), domnul Benchea şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Băncii Naţionale a României (Sucursala Sibiu), în Banca Română de Dezvoltare - Groupe Société Générale (Director de Grup - Grupul Sibiu) şi în Banca Comercială Carpatica S.A. (Director Direcţia Credite, Direcţia Internaţională, Direcţia de Investiţii şi Direcţia Operaţiuni de Capital), făcând parte din echipa care a înfiinţat şi dezvoltat această bancă din Sibiu.


În prezent, atribuţiile de conducere în Banca Comercială Feroviara S.A. sunt exercitate de către domnul Petre Tulin, care îndeplineşte funcţiile de Director General şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie, de către domnul Vladimir Şelaru, Director General Adjunct şi de către domnul Cornel Benchea, Director General Adjunct", se precizeaza in comunicatul bancii.