www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Volksbank estimeaza pierderi de 62 milioane euro din vanzarea subsidiarei din Romania

Autor: Bancherul.ro
2014-04-04 09:00

Grupul austriac Volksbank a constituit anul trecut provizioane de 62 de milioane de euro pentru pierderile anticipate a le inregistra in urma vanzarii subsidiarei din Romania, care trebuie finalizată cel târziu la sfârşitul anului 2015, conform intelegerii cu autoritatile europene, se arata intr-un raport al bancii.


Volksbank a angajat firma de consultanta Rothschild pentru gasirea unui cumparator al Volksbank Romania, care a inregistrat anului trecut pierderi de 103,6 milioane euro, a declarat ieri Michael Mendel, membru in conducerea grupului austriac.


Volksbank Romania a incheiat luna trecuta un acord pentru vanzarea unui portofoliu de credite neperformante in valoare de 490 de milioane de euro, in vederea curatirii portofoliului bancii.

Situaţia privind riscurile Volksbank Romania se va clarifica dupa finalizarea unui plan detaliat pe termen mediu si in conditiile imbunatatirii situatiei pietei in momentul inceperii negocierilor de vanzare a bancii.


Grupul austriac si-a redus volumul liniilor de finantare catre Volksbank Romania de la 1,4 miliarde euro in 2012 la 825 milioane euro in 2013.


Grupul se aşteaptă ca Volksbank România să respecte planul de rambursare a liniilor de finantare conform calendarului.


In raportul Volksbank se mai arata ca banca nu poate estima în ce măsură climatul macroeconomic dificil şi volatil ar putea conduce la scenarii care să pună în pericol calculele privind expunerea faţă de Volksbank România. Banca nu se aşteaptă în prezent la o astfel de evoluţie.


"Nu se poate evalua nici dacă în contextul procesului de vânzare va fi necesară luarea unor măsuri cu impact negativ asupra profitului sau daca vor fi necesare alte concesii", se arata in raportul Volksbank.


Controlul Volksbank România a fost transferat către vehiculul VBI Beteiligungs, în contextul vânzării diviziei Volksbank International, fără subsidiara din România, către Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia.


Grupul Volksbank deţine 51% din acţiunile VBI Beteiligungs, iar DZ Bank AG / WGZ Bank AG din Germania şi BPCE din Franţa au câte 24,5%.


Acţionarii Volksbank România au operat în octombrie 2013 o infuzie de capital de 120 milioane de euro. Partea care a revenit grupului Volksbank, indirect prin participaţia la VBI Beteiligungs, s-a situat la 61 milioane de euro, se arată în raport.


Volksbank a început în 2013 si procesul de vânzare al Volksbank Leasing International, cu operaţiuni şi în România, iar în prezent negociază cu mai mulţi posibili cumpărători. Vânzarea ar trebui finalizată în acest an, însă depinde de următoarele runde de negocieri şi de obţinerea acordului autorităţilor de reglementare din ţările în care Volksbank Leasing are operaţiuni.