www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR: Investitiile straine directe au crescut cu 22,3% in perioada ianuarie - noiembrie 2012, un record al ultimilor 4 ani

Autor: Bancherul.ro
2014-01-17 16:42

Investiţiile străine directe s-au ridicat la 2,4 miliarde de euro în primele 11 luni ale anului trecut, în creştere cu 22,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, un maxim al ultimilor patru ani, anunta BNR intr-un comunicat.


Comunicatul BNR:


"În perioada perioada ianuarie - noiembrie 2013 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 1 326 milioane euro, comparativ cu 5 388 milioane euro în aceeaşi perioadă din anul 2012, pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale (cu 3 569 milioane euro), al majorării surplusului înregistrat de balanţa serviciilor (cu 1 499 milioane euro1) şi de balanţa transferurilor curente (cu 151 milioane euro)".


Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat 2 388 milioane euro (în creştere cu 22,3 la sută faţă de perioada ianuarie - noiembrie 2012), din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 1 347 milioane euro, iar creditele intragrup 1 041 milioane euro.

Datoria externă pe termen mediu şi lung a însumat 77 958 milioane euro la 30 noiembrie 2013 (80,1 la sută din total datorie externă), în scădere cu 1,0 la sută faţă de 31 decembrie 2012.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 noiembrie 2013 nivelul de 19 336 milioane euro (19,9 la sută din total datorie externă), în scădere cu 7,6 la sută faţă de 31 decembrie 2012.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 41,2 la sută în perioada ianuarie - noiembrie 2013, comparativ cu 34,9 la sută în anul 2012. Gradul de acoperire a fost 7 luni de importuri de bunuri şi servicii la 30 noiembrie 2013, comparativ cu 7,1 luni de importuri la 31 decembrie 2012.