www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Statuia la Eugeniu Carada, ctitorul BNR, inaugurata oficial

Autor: Bancherul.ro
2013-09-09 13:45

Reconstituirea unui monument în Bucureşti ar trebui să devină o stare de normalitate într-o societate ce încearcă să îşi recupereze şi să onoreze tradiţiile şi înaintaşii, consideră Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR). Oficialii Băncii Naţionale vor dezveli, luni, Grupul statuar dedicat lui Eugeniu Carada.

"În urmă cu aproape 90 de ani, la intersecţia străzilor Lipscani şi Carada, Mihail Oromolu, guvernatorul Băncii Naţionale a României din acea perioadă, în anii 20 - 24, inaugura într-o amplă ceremonie monumentul dedicat lui Eugen Carada. Destinul acestui monument s-a întrerupt însă brusc, în anii de început ai regimului comunist când a fost distrus în împrejurări rămase încă insuficient cunoscute. Referindu-se la acest episod academicianul Costin Murgescu nota, în lucrarea sa memorabilă "Mersul ideilor economice la români", că demolarea statuii nu a fost făcută spre paguba lui Carada, ci a celor care sunt dornici să cinstească istoria ţării lor. Costin Murgescu, cel care de altfel a fost primul care l-a menţionat pe Carada în rândul gânditorilor economici români, m-a rugat să mă interesez împreună cu alţi colegi de la Institutul de Economie Mondială de soarta acestui monument", a declarat, luni, Mugur Isărescu în cadrul simpozionului 'Eugeniu Carada - ctitorul Băncii Naţionale a României'.

Potrivit acestuia, în acea perioadă nici nu bănuia că peste numai câţiva ani va conduce Banca Naţională, instituţie ctitorită de Carada.

"Îmi amintesc cum, copil fiind, îmi petreceam verile la bunicul din partea tatălui în comuna Şirineasa din Vâlcea şi treceam frecvent prin satul vecin Slăviteşti pentru a ajunge la staţia de cale ferată. Nu ştiam atunci că în Slăviteşti mama lui Eugen Carada, Petriţa Carada Slăvitescu, din neamul boierilor Slăviteşti, avusese o moşie pe care se afla şi un conac, din păcate şi el astăzi demolat. În ultimile două decenii a existat preocuparea constantă a Băncii Naţionale de a-şi redobândi în spaţiul public prestigiul şi importanţa avute în cadrul instituţional al României moderne", a precizat guvernatorul BNR.