www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Provizioanele si rata creditelor neperformante continua sa creasca

Autor: Bancherul.ro
2013-06-30 18:43

Provizioanele pe care bancile le constituie preventiv pentru imprumuturile cu risc de nerambursare continua sa creasca, arata datele BNR, in timp ce rata creditelor neperformante a ajuns la 19,46% in luna aprilie, fata de 19,08% in martie.


Astfel, in luna aprilie, ajustarile pentru deprecierea creditelor acordate de banci, conform IFRS, au ajuns la 31,2 miliarde lei, cu aproape 100 de milioane mai mult decat luna precedenta si cu 1,5 miliarde in plus fata de finalul lui 2012.


Pe de alta parte, provizioanele prudentiale impuse de BNR, denumite ajustari prudentiale de valoare, neinregistrate in contabilitate, conform normelor impuse dupa trecerea de la standardele locale la cele internationale, IFRS, incepand din 2012, au crescut cu aproximativ 200 de milioane in aprilie, la 41,2 miliarde lei.


Cea mai mare parte dintre acestea, respectiv 37,9 miliarde lei, acopera integral valoarea creditelor clasificate in categoria pierdere, conform normelor prudentiale ale BNR, spre deosebire de provizioanele constituite conform normelor IFRS, a caror valoare este de doar 27,6 miliarde aferente creditelor din categoria pierdere.


Începând cu decembrie 2012, a intrat în vigoare Regulamentul BNR nr. 16/2012 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi determinarea şi utilizarea ajustărilor prudenţiale de valoare, care abrogă Regulamentul BNR nr. 11/2011, cu modifi cările şi completările ulterioare.


În ceea ce priveşte activele fi nanciare reprezentând credite înregistrate de împrumutători faţă de debitorii din afara sectorului instituţiilor de credit, acestea se clasifi că în următoarele categorii: a)„standard”; b)„în observaţie”; c)„substandard”; d)„îndoielnic”; e)„pierdere”.


Creditele/plasamentele înregistrate de împrumutători faţă de instituţiile de credit se clasifi că numai în categoriile „standard” sau „pierdere”. Creditele/plasamentele sunt clasifi cate de către împrumutători în concordanţă cu serviciul datoriei, performanţa financiară a debitorului şi principiul declasării prin contaminare (încadrarea într-o singură categorie de clasifi care, respectiv prin luarea în considerare a celei mai slabe dintre categoriile individuale de clasifi care).


Potrivit Regulamentului BNR nr. 16/2012, ajustările pentru deprecierea creditelor/plasamentelor sunt ajustări pentru depreciere determinate potrivit Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) şi înregistrate în contabilitate în conturi speciale, iar ajustările prudenţiale de valoare aferente creditelor/plasamentelor reprezintă ajustări de valoare determinate prin utilizarea unei metodologii de natură prudenţială şi înregistrate extracontabil.


Cele două noţiuni au înlocuit „provizioanele pentru riscul de credit” reglementate prin Regulamentul BNR nr. 3/2009, cu modifi cările şi completările ulterioare.