www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Topul celor mai puternice banci romanesti: Raiffeisen si Banca Transilvania, mai solide decat BCR si BRD

Autor: Bancherul.ro
2013-05-13 17:53

Raiffeisen Bank, a 6-a banca romaneasca dupa marime, impreuna cu Banca Transilvania, a treia banca in functie de valoarea activelor, sunt cele mai solide institutii de credit dintre marii jucatori prezenti pe piata, surclasand BCR si BRD in topul a 6 dintre cei mai importanti indicatori de functionare: profit, solvabilitate, rata creditelor neperformante, nivelul de provizioane, rentabilitate si nivelul lichiditatii, arată o analiza realizata de Bancherul.ro.

Pentru realizarea clasamentului, fiecare dintre cele 5 banci (BCR, BRD, UniCredit, Raiffeisen si BT) a primit puncte de la 1 la 5, corespunzatoare pozitiei ocupate in fiecare dintre topurile monitorizate, si anume valorarea profitului, rata de adecvare a capitalului (solvabilitatea), rata creditelor neperformante, nivelul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante, nivelul lichiditatii, reflectat in raportul dintre credite si depozite, precum si nivelul rentabilitatii (raportul cost-venit).

Banca Transilvania s-a clasat pe primul loc, alaturi de Raiffeisen, primind cate 5 puncte, maximul, la doi indicatori, si anume: nivelul de acoperire cu provizioane a neperformantelor (de peste 100%) si la raportul credite-depozite, de 72%. Banca din Cluj a fost pe locul doi la alti doi indicatori: nivelul profitului obtinut anul trecut (340 milioane lei) si rata redusa a creditelor neperformante (aproape 12%). In total, BT a obtinut 21 de puncte, la fel ca Raiffeisen Bank. Pe de alta parte, BT sta cel mai slab la nivelul de adecvare a capitalului, de 12,2%, care este insa mai mare decat nivelul minim legal de 8%. Concurentii sai principali au niveluri de solvabilitate intre 13% si aproape 15%, in cazul UniCredit.

Si Raiffeisen Bank a obtinut doua note maxime, pentru cea mai profitabila banca romaneasca (392 milioane lei in 2012) si cel mai mic nivel al creditelor neperformante, de 7,2% inregistrat la finalul anului precedent. Cu toate acestea, indicatorul care masoara rentabilitatea, adica raportul cost-venit, este cel mai slab dintre cele 5 banci, respectiv 59%.

UniCredit are cea mai ridicata solvabilitate, de aproape 15%, precum si un bun nivel de acoperire a neperformantelor, rata acestora fiind destul de mica, astfel ca s-a clasat pe locul 3. Slabiciunea bancii ramane insa raportul inca dezechilibrat dintre credite si depozite, de 143%.


Raiffeisen si UniCredit au profit de pozitia lor solida si de oportunitatile din piata pentru a-si majora cotele de piata: ambele au achizitionat portofoliile de retail ale Citi, respectiv RBS, doua banci cu clienti de calitate si performante bune, dar care au fost nevoite sa se retraga de pe piata romaneasca din cauza problemelor bancilor-mama.

Primele 2 banci romanesti dupa marime, BCR si BRD, s-au dovedit şi cele mai vulnerabile la criza, intrand pe pierderi, substantiale chiar in cazul BCR, de peste 1 miliard de lei. Problema acestora s-au dovedit creditele neperformante, duble sau chiar triple fata de celelalte 3 institutii concurente, astfel ca acoperirea acestora cu provizioane se dovedeste dificila.


In schimb, ambele banci stau bine la coeficientele de rentabilitate, ceea ce inseamna ca odata depasita problema neperformantelor, ele si-ar putea regasi fortele. Iar primele semne deja au aparut in primul trimestru din acest an: BCR si-a redus substantial pierderea iar BRD a revenit pe profit.


Topul celor mai puternice banci:

1. BT, Raiffeisen: 21 puncte
3. UniCredit: 19 puncte
4. BRD: 16 puncte
5. BCR: 13 puncte

Profit-pierdere 2012 (milioane lei)

Raiffeisen: 392
BT: 340
UniCredit: 177
BRD: - 332
BCR: - 1.234

Solvabilitate

UniCredit Tiriac Bank: 14,8%
BRD: 14,1%
Raiffeisen Bank: 13,5% (2012)
BCR: 13%
BT: 12,20% (11,75% fara profitul inclus)

Rata credite neperformante

Raiffeisen: 7,2% (2012)
BT: 11,92%
UniCredit: 17% (2012)
BRD: 22%
BCR: 28,2%

Acoperirea cu provizioane a creditelor neperformante

BT: 108,34%
UniCredit Tiriac Bank: 89%
Raiffeisen: 75%
BCR: 58%
BRD: 54%

Raport cost-venit (rentabilitate)

BCR: 39,1%
BRD: 45,7%
UniCredit Tiriac Bank: 45,7%
BT: 50,65%
Raiffeisen: 59%

Raport credite-depozite (nivelul lichidităţii)

BT: 72%
Raiffeisen: 92%
BRD: 94,6%
BCR: 138%
UniCredit Tiriac Bank: 143%