www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Societe Generale ar putea face o oferta de preluare a UniCredit

Autor: Bancherul.ro
2008-10-09 13:23
Societe Generale, al doilea grup bancar din Franţa, are o poziţie solidă pe piaţă, ce îi permite să facă o ofertă de preluare a băncii italiene UniCredit SpA, conform revistei săptămânale Challenges, citată de Bloomberg.

Reprezentanţii celor două bănci au purtat negocieri în vederea unui parteneriat şi în 2007, se mai arată în articol.

Laura Schalk, unul dintre purtătorii de cuvânt ai băncii Societe Generale din Paris, a refuzat să ofere declaraţii pe acest subiect.

UniCredit, cea de-a doua bancă din Italia, prevede pentru 2009 o creştere cu minimum 4,6% a câştigurilor, în Europa Centrală şi de Est, regiune în care este concentrată pe extindere, a anunţat miercuri UniCredit, potrivit Reuters.

Cea de-a şasea bancă din Europa ca valoare de piaţă, după ce a anunţat anterior că îşi va majora capitalul cu 6,6 miliarde euro, a precizat că va reduce în 2009 nivelul capitalului alocat diviziei neperformante de investiţii, Markets and Investment Banking (MIB), de la 5,4 miliarde euro la 4,7 miliarde euro.

Marţi, o sursă avizată a spus că UniCredit va disponibiliza 700 de angajaţi din cadrul MIB. Această divizie are în prezent 3.500 de angajaţi. Banca a refuzat să comenteze.

Grupul francez Societe Generale este prezent în România prin BRD-SocGen, a doua bancă de pe piaţa românească după active. De asemenea, banca italiană UniCredit este prezentă pe piaţa românească prin UniCredit Ţiriac Bank, care deţinea a şasea poziţie după active la finalul anului trecut, pe piaţa bancară din România.