www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



FMI solicita o actiune colectiva, la nivel european, la criza financiara globala

Autor: Bancherul.ro
2008-10-06 15:39
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a solicitat o soluţie colectivă, la nivel european, la criza financiară globală şi eforturi pentru a reorganiza instituţiile internaţionale, precum cea pe care o conduce.

Liderii celor mai mari patru economii din Uniunea Europeană (UE), respectiv Marea Britanie, Franţa, Italia şi Germania, au promis, sāmbătă, că vor face tot ce pot pentru a limita efectele crizei financiare asupra Europei.

Iniţiativa a fost salutată de Strauss-Kahn.

"Europa trebuie să se pregătească să pună īn practică o linie colectivă de apărare. Stabilitatea economiei mondiale este īn joc", a afirmat oficialul īn cadrul unui discurs la Paris.

Strauss-Kahn a avertizat īmpotriva statelor care acţionează singure şi a faptului că fluxurile de capital către ţările īn curs de dezvoltare vor fi afectate, ceea ce va duce la īncetinirea creşterii economice.

După ce criza mondială īşi va reduce intensitatea, principalii lideri ai lumii vor trebui să se īntālnească pentru a reforma sistemul financiar internaţional astfel īncāt probleme asemănătoare să nu mai apare, consideră şeful FMI.

"Principalul risc pe care īl anticipez după criză este că principalii lideri vor fi obosiţi după eforturile făcute, se vor culca pe laurii lor şi vor uita obiectivul care va urma, respectiv de construcţie a unui sistem diferit", a spus Struass-Kahn.

De asemenea, oficialul a declarat că organizaţiile precum cea pe care o conduce sunt prea complicate şi că sistemul internaţional de administraţie va trebui simplificat şi transformat īntr-unul mai eficient.