MoneyGram (NYSE: MGI), lider mondial în servicii de transfer de bani, anunţă extinderea opţiunilor cu privire la moneda utilizată pentru tranzacţii. Astfel, clienţii MoneyGram pot face acum transferuri de bani atât în EURO, cât şi în RON sau dolari, pe teritoriul României şi în orice altă ţară, precizeaza compania intr-un comunicat. rnrnAnterior, acest lucru era posibil doar în EURO. La efectuarea transferului, destinatarul primeşte suma de bani raportată la cursul valutar din ţara în care se află. Dacă la primire se foloseşte aceeaşi monedă ca şi la expediere, nu se aplică taxe pentru schimbul valutar.rnrn“Într-un mediu extrem de competitiv la nivel mondial, clienţii caută noi opţiuni atunci când vor să efectueze transferuri de bani”, spune Radu Pojoga, Country Manager România şi Bulgaria, MoneyGram. “În România există o cerere continuă pentru soluţii care să minimizeze costurile ce rezultă din schimbul valutar. Pentru MoneyGram este important să vină în întâmpinarea nevoilor clienţilor săi şi să le ofere un plus de valoare. Astfel, propunem comisioane de transfer competitive atât clienţilor noştri români, cât şi străinilor care muncesc sau trăiesc în ţara noastră”. rnrnPentru a trimite bani în afara ţării, clienţii pot vizita orice locaţie MoneyGram pentru a completa un formular de trimitere, şi, în doar 10 minute, în funcţie de programul de lucru, banii sunt transferaţi la agenţiile MoneyGram din străinătate. rnrnDespre MoneyGramrnrnMoneyGram, lider pe piaţa transferurilor de bani, oferă soluţii financiare pentru clienţii care nu au găsit răspuns la nevoile lor în cadrul instituţiilor financiare tradiţionale. MoneyGram oferă servicii de transfer de bani la nivel global şi servicii de plată a facturilor în Statele Unite şi Canada, printr-o reţea globală ce cuprinde peste 284.000 de agenţi locali, inclusiv retaileri, oficii poştale internaţionale şi instituţii financiare – în 196 de ţări şi regiuni. rnrnServiciile MoneyGram® sunt disponibile oriunde este afişată sigla MoneyGram, la filialele Băncii Comerciale Române (BCR), UniCredit Ţiriac Bank, OTP BANK, ProCredit Bank, Alpha Bank, Libra Bank, Volksbank, RIB, Smith&Smith, Carrefour, Speed Transfer şi Intesa Sanpaolo Bank.
Nu există comentarii pentru această știre.
Patria Bank SA anunta ca in data de 5 august 2026 a fost finalizata tranzactia de vanzare a participatiei de 99,9944% detinute de banca la SAI Patria Asset Management catre... detalii
CEC Bank lansează în premieră serviciul Cash2Card, care permite depunerea de numerar direct pe cardurile Visa și Mastercard emise de orice bancă din România, prin intermediul bancomatelor multifuncționale (MFM) din... detalii
După 12 ani de relație în calitate de bancă a grupului Teilor, ING România a avut rolul de Mandated Lead Arranger (aranjor principal mandatat) și Original Lender (creditor inițial) într-o... detalii
Portofoliul de credite nete al BCR a crescut cu 9,9% în prima jumătate a acestui an comparativ cu anul anterior. În același timp, depozitele atrase de la clienți au crescut... detalii
2 milioane de clienți activi ING Bank România, dintr-un total de 2,2 milioane, și 20 de ani de Home’Bank. Cum s-a schimbat relația românilor cu banca
Inițiativa europeană pentru testarea portofelului UE de identitate digitală se reunește la București
Tot mai mulți români își fac pensie privată
Datele de cadastru ale ANCPI sunt în siguranță și nu au fost furate de hackeri
Încasările instant în euro, posibile la 6 bănci, inclusiv CEC Bank
Cumpărăturile pe Emag se pot face mai simplu decât cu cardul, prin Ropay
Phishingul este acum vishing prin spoofing: escrocii se dau la telefon drept bancheri, polițiști sau inspectori ANAF
Băncile cer Consiliului Concurenței să publice probele privind pretinsa manipulare a ROBOR
Băncile europene pot verifica românii la Biroul de Credit
Cardul Multicurrency, în zece valute, util pentru călătorii în străinătate