Preturile apartamentelor si caselor nu mai scad de doi ani, arata datele Institutului de Statistica. Urmeaza cresterea?

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2014-02-19 08:50 Ultima actualizare: 2014-02-19 08:50

Conform Indicilor preturilor proprietatilor rezidentiale publicati de Institutul National de Statistica, pe baza informatiilor culese de la notari, asadar preturile reale la care s-a realizat vanzarea-cumpararea de locuinte, nu cele din anunturile de vanzare publicate de diversi dezvoltatori sau portaluri imobiliare, pretul apartamentelor si caselor s-a stabilizat in ultimii doi ani la un nivel de 30% din pretul din 2009, cand statistica a inceput sa culeaga datele despre proprietatile rezidentiale.

Dupa cum se vede si din graficul realizat pe baza datelor furnizate de Institutul National de Statistica, pretul caselor si apartamentelor a scazut puternic, cu aproximativ 30%, in perioada 2010-2011, dupa o stagnare in 2009.

Scaderea preturilor s-a intrerupt in 2012, iar in 2013 s-a mentinut la niveluri apropiate, ba chiar exista usoare tendinte de crestere, in cazul anumitor tipuri de locuinte, precum casele sau apartamentele din provincie.

Astfel, in cazul caselor, pretul acestora a crescut cu 3,23% in trimestrul 3 din 2013, fata de aceeasi perioada din 2012, in timp ce in cazul apartamentelor, cresterea a fost mai modesta, de doar 0,59%.

Indicele rezidential al Institutului de Statistica masoara doar evolutia trimestriala a preturilor proprietatilor rezidentiale (apartamente si case) fata de anul 2009, de cand institutia a inceput sa colecteze datele de la notari, nu prezinta si preturile medii ale apartamentelor si caselor.

Astfel, la finalul trimestrului 3 din 2013, pretul caselor si apartamentelor era mai mic cu 27,13% fata de preturile din trimestrul 3 din 2009, dar in crestere cu 0,59 de puncte de baza (0,59%) fata de valorile inregistrate in trimestrul 3 din 2012, cand scaderea fata de 2009 era de 27,72%.

Pretul apartamentelor din Bucuresti continua sa scada

Este pentru prima data in ultimii 2 ani cand preturile proprietatilor rezidentiale inregistreaza o crestere, dupa ce in fiecare din ultimele 6 trimestre se inregistrasera scaderi. Astfel, daca in primul trimestru din 2012, pretul imobilelor era mai mic cu 24,08% fata de aceeasi perioada din 2009, in primele trei luni din 2013 valoarea locuintelor a scazut cu 24,73%.

Pretul apartamentelor a crescut in trimestrul 3 din 2013 cu doar 0,15 puncte de baza, scaderea fata de 2009 fiind de 28,38%, fata de 28,53% in trimestrul 3 din 2012.

In schimb, pretul caselor a inregistrat un avans mult mai puternic, de 3,23 puncte de baza (3,23%). Fata de 2009, scaderea este de doar 19,6% in trimestrul 3 din 2013, fata de 22,83% in aceeasi perioada din 2012.

De altfel, pretul caselor a inceput sa creasca inca din ultimul trimestru din 2012, dupa o scadere permanenta in primele trei trimestre ale aceluiasi an. In 2013, ritmul de crestere a pretului caselor s-a aplatizat insa, iar in trimestrul 3 a scazut cu 1,13%, ceea ce nu indica o tendinta clara de revenire a preturilor.

In privinta zonelor tarii, apartamentele din Bucuresti inregistreaza o continua scadere, pretul acestora fiind mai mici cu 35,59% fata de 2009, in timp ce preturile apartamentelor din restul tarii sunt in crestere, valoarea acestora fiind in scadere cu doar 21,54%.

Despre indicele preturilor imobilelor rezidentiale realizat de INSSE

Elaborarea metodologiei de calcul a început în anul 2008 în baza unei colaborari între Institutul National de Statistica (INS) – Banca Nationala a României (BNR) –Uniunea Nationala a Notarilor Publici din România (UNNPR). Colectarea informatiilor de la birourile notariale a început cu luna ianuarie 2009 si se realizeaza de catre INS cu sprijinul camerelor teritoriale ale notarilor publici.

Indicele masoara evolutia trimestriala a preturilor proprietatilor rezidentiale fata de anul 2009 (anul de începere al anchetei).

Precizari metodologice

Scopul indicelui

Indicele este calculat pe baza anchetei desfasurata cu ajutorul birourilor notariale începand cu anul 2009.

Obiectivul cercetarii este de a masura evolutia trimestriala a preturilor proprietatilor rezidentiale fata de anul 2009 (anul de începere al anchetei) si nu de a calcula pretul mediu/mp sau o valoare medie per tranzactie în functie de numarul de camere sau suprafata utila.

Colectarea datelor

Datele sunt colectate pe baza unui chestionar electronic cu o periodicitate lunara.
Variabila colectata prin ancheta preturilor proprietatilor rezidentiale1 face referire la valoarea per tranzactie (contract de vanzare-cumparare) autentificata de catre notarii publici.

In vederea stabilirii cat mai exact a caracteristicilor care influenteaza pretul tranzactiei au fost solicitate si informatii cu privire la:
– Locatia amplasarii imobilului
– Anul construirii
– Tipul cladirii
o Cladire de tip bloc
– Suprafata utila si construita
– Nivelul la care se afla locuinta
o Cladiri individuale
– Suprafata utila si construita
– Suprafata teren
– Garaj
– Alte caracteristici calitative:
o Tipul locuintei
o Gradul de confort al locuintei
o Incalzire
o Tipul de finisaj
o Starea de intretinere a locuintei
o Materialele de constructie
o Amplasarea imobilului

Metoda de calcul

Indicele este un indice agregat de tip Laspeyres, care presupune masurarea evolutiei preturilor in perioada curenta fata de o perioada de baza (2009) pentru cladiri de tip apartament, cladiri individuale si total proprietati rezidentiale.

Pentru calculul indicelui de pret pentru cladirile de tip apartament au fost luate in considerare urmatoarele criterii:
– suprafata utila în conformitate cu Legea locuintei nr. 114/96 actualizata si revizuita
– expertizele privind valoarea de circulatie a bunurilor imobiliare

Pentru calculul indicelui de pret pentru cladirile individuale au fost luate în considerare urmatoarele criterii:
– suprafata utila în conformitate cu Legea locuintei nr. 114/96 actualizata si revizuita
– expertizele privind valoarea de circulatie a bunurilor imobiliare
– Suprafata terenului adiacent locuintei sa nu fie mai mare de 10.000 mp.

Metoda de estimare folosita este metoda ‘hedonica’, care are la baza o functie de regresie prin care se masoara corelatia dintre variabila dependenta (pretul tranzactiei) si caracteristicile reprezentative pentru formarea preturilor proprietatilor rezidentiale.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

În atenția magazinelor: încasările Ropay sunt de 4 ori mai ieftine decât prin POS

Plata cumpărăturilor la magazine cu cardul la POS are acum un concurent serios: Ropay. Plățile Ropay au patru mari avantaje față de plățile cu cardul: mai simple, fără a fi... detalii

Refinanțarea IFN-urilor cu un credit bancar este o idee bună, dar să nu fie tardivă

Mulți cititori ne-au scris că au căzut în capcana creditelor online de la IFN-uri, cu dobândă 0 în primele zile sau chiar luni, aprobate rapid și ușor, probabil fără prea... detalii

Consiliul Concurenței spune că are dovezi că băncile s-au înțeles pentru majorarea ROBOR

Consiliul Concurenței spune că are dovezi că băncile au vorbit între ele pentru a-și alinia cotațiile ROBOR la anumite niveluri, motiv pentru care au fost amendate și li s-a cerut... detalii

BRD majorează comisioanele la conturi, carduri, transferuri și alte servicii bancare

BRD majorează, din luna octombrie, comisioanele pentru administrarea conturilor, retragerile de numerar de pe carduri, transferuri de bani și alte servicii bancare. În plus, BRD introduce și noi comisioane, precum... detalii