TEHNOLOGII BANCARE | Profil

Peste 1 milion de tranzactii cu aplicatia de telefon pentru plata biletelor de calatorie in sapte orase

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2019-06-29 09:23

Aplicația 24pay, dezvoltată de compania PTP Online, care permite celor care folosesc transportul în comun din Arad, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Râmnicu Vâlcea, Sibiu și Timișoara să achite biletul de călătorie cu telefonul, a ajuns la peste 1 milion de tranzacții în doar 15 luni de la lansare, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:

Aplicația a fost lansată în martie 2018, iar plățile pentru achiziționarea biletelor sunt derulate prin parteneriat exclusiv cu Banca Transilvania, utilizând soluția acesteia de plată cu cardul.

24pay are peste 160.000 de instalări, iar zilnic, în medie, sunt realizate prin intermediul său peste 6.000 de tranzacții de cumpărare a biletelor electronice pentru transportul în comun.

De la lansare și până în prezent valoarea tranzacțiilor prin 24pay este de peste 3,44 milioane lei.

Aproape 80% dintre tranzacții au fost făcute cu telefoane mobile cu sistem de operare Android, iar aproximativ 20%, prin intermediul smartphone-urilor cu sistem de operare iOS.

„Banca Transilvania îşi propune să contribuie constant la dezvoltarea ecosistemelor de tip smartcity prin digitalizarea serviciilor publice. Ca parte din această abordare, am identificat 24pay, o inițiativă 100% românească, ca oportunitate de a dezvolta servicii complementare bankingului şi ca modalitate de implicare în transformarea localităților din România în smart
cities. Ne bucurăm că soluția are o adopție rapidă, cu creşteri semnificative de la o lună la alta, oferind confort şi siguranță utilizatorilor “, afirmă Marius Flore, Director Servicii Digitale, Banca Transilvania.

„Prin 24pay, orice persoană care locuiește sau călătorește în Arad, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Râmnicu Vâlcea, Sibiu sau Timișoara poate achita simplu și rapid transportul în comun prin intermediul cardului bancar, fără a fi nevoită să caute o casă de bilete sau să dețină bani cash asupra sa. Aplicația 24pay a crecut constant în doar câteva luni și sperăm să extindem această soluție modernă de plată a transportului în comun și în alte orașe din țară. Soluția 24pay a fost bine primită mai ales în rândul tinerilor. În Iași, spre exemplu, studenții au posibiltatea de a-și achiziționa bilete și abonamente la preț redus, ceea ce face ca aplicația 24pay să fie și mai atractivă. Ne dorim ca abonamentele, atât la preț întreg, cât și cele reduse să fie disponibile în cât mai multe orașe și suntem în discuții cu regiile de transport în acest sens. O altă funcționalitate pe care vom pune accent in perioada urmatoare va fi plata la automatele comerciale, atât pentru cafea, cât și pentru băuturi reci”, declară Dan Cernea, director general PTP Online.

Aplicația 24pay este disponibilă pentru sistemele de operare Android și iOS, iar utilizatorii o pot descărca gratuit din Google Play sau App Store. Pentru utilizarea aplicației, este necesară adăugare inițială a unui card bancar Visa sau Mastercard.

Titlurile de călătorie pot fi achiziționate prin accesarea secțiunii ”Transport Public” din aplicația 24pay și scanarea codului QR sau, dacă telefonul este echipat cu tehnologia NFC, prin apropierea de eticheta cu simbolul NFC de pe afișele din stații şi mijloacele de transport în comun sau – pentru cei care folosesc 24pay în Cluj-Napoca - prin tastarea codului de 4 cifre de pe afișul 24pay din mijloacele de transport.

În funcție de localitate, pot fi achiziționate titluri de
călătorie variate, de la o călătorie până la abonamente de 30 de zile sau abonamente reduse pentru elevi și studenți. Sistemul 24pay este pus la dispoziție gratuit operatorilor de transport, fără a fi percepute costuri pentru dezvoltarea și implementarea aplicației.

PTP Online face parte dintr-un grup de companii din București care activează de peste 10 ani pe piața serviciilor de reîncărcare electronică, furnizând, de asemenea, servicii integrate de producție hardware și
dezvoltare software cu aplicabilitate în mobile și vending. La nivel de grup, cifra de afaceri în anul 2017 a fost de
peste 30 milioane euro.

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România, cu peste 16% cotă de piață. BT are peste 3 milioane de clienți, 8.000 de angajați şi peste 500 de sedii în 180 de localități. BT este singurul brand bancar românesc din clasamentul Brand Finance Banking 500 (2019) şi este cel mai valoros brand bancar românesc în clasamentul Brand Finance 2019, 2018 si 2017.

 

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Profil



Banca Transilvania pregateste o noua premiera in relatia cu clientii, cu ajutorul noilor tehnologii

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România și din sud-estul Europei, colaborează cu Evam, care oferă platforma de top MarTech, pentru a crea experiențe în timp real, pe toate canalele, pentru clienții săi, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Este o detalii

Cont cu comisioane reduse pentru femeile de afaceri, la Patria Bank

Patria Bank lansează “Pachetul Patria pentru Femeile Antreprenor”, un pachet care include o serie de avantaje financiare personalizate pentru a sprijini afacerile conduse de femeile din România, anunta banca intr-un comunicat, in care detalii

Un cont bancar poate fi folosit in comun de 4 persoane

ING Bank anunta ca titularii de conturi pot sa permita altor trei persoane sa gestioneaze in comun banii, din aplicatia Home Bank. Persoanele imputernicite pot sa-si comande carduri fizice sau virtuale, sa faca plati sau detalii

CEC Bank a intrecut BRD si devine a treia mare banca din Romania

CEC Bank a avut o crestere robusta anul trecut, reusind sa devina a treia mare banca din Romania, luand locul BRD. "Ne-am majorat activele cu 35% față de perioada similară a anului trecut, ceea ce ne-a propulsat în topul primelor trei bănci din detalii

 



 

Ultimele Comentarii