TEHNOLOGII BANCARE | Analiza

Pentru ca platile cu Bitcoin se incalzesc, BNR incearca sa le inghete: "monedele virtuale sunt riscante pentru sistemul financiar". Antreprenorii romani care s-au lansat in afaceri cu Bitcoin spun insa ca este tehnologia viitorului

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2015-03-11 17:40

Dupa ce o importanta companie de plati, ZebraPay, precum si doi antreprenori vizionari pe piata platilor online, Radu Georgescu si Antonio Eram, au inceput recent sa implementeze solutii de plata cu Bitcoin, BNR le aplica un dus rece si avertizeaza ca "utilizarea schemelor de monedă virtuală ca modalitate alternativă de plată prezintă potențiale riscuri pentru sistemul financiar legate de lipsa reglementării și a supravegherii, spălarea banilor, finanțarea terorismului, volatilitatea prețului și lipsa unei securități adecvate".

"Moneda virtuală nu este monedă națională și nici valută, iar acceptarea acesteia la plată nu este obligatorie din punct de vedere legal. Totodată, moneda virtuală nu reprezintă o formă de monedă electronică, în înțelesul Legii nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică", spune BNR intr-un comunicat venit din senin, fara legatura cu vreun eveniment important pe piata platilor virtuale. (BNR ne-a precizat, ulterior, ca emis acest comunicat ca urmare a dezbaterii in CA-ul BNR a raportului BCE privind monedele virtuale, publicat in februarie).

Evenimentul (negativ) s-a petrecut la finalul anului trecut, cand un site online care intermedia vanzarea si cumpararea de Bitcoin, BTCxchange, infiintat cu un an in urma de un politician, a fost inchis peste noapte. In presa a aparut informatia ca site-ul a tranzactionat in 2014 Bitcoini de 8,2 milioane de lei.

Platforma prin care romanii puteau sa-si cumpere online Bitcoin tocmai incheiase un parteneriat pentru plati cu moneda virtuala cu bine-cunoscuta firma Netopia, un important procesator de plati cu cardul, prin SMS si online, condusa de un pionier al platilor electronice, Antonio Eram.

Acesta a declarat, pentru Bancherul.ro, ca "parteneriatul cu BTCExchange.ro nu era exclusiv, Netopia mobilPay fiind conectata si la alte exchange-uri. Lucrurile decurg normal iar acceptarea de bitcoin este functionala (se poate valida pe www.kartela.ro, un serviciu de incarcari electronice cartele prepaid".

[1]

"Planurile şi interesul nostru în ceea ce priveşte bitcoin sunt mai mari ca oricând. Dorim să ne poziţionăm pe primul loc în regiune în cadrul mişcării bitcoin", a mai spus Eram, precizand si care sunt beneficiile platilor cu Bitcoin.

Radu Georgescu: Bitcoin este o tehnologie de viitor

Un alt cunoscut vizionar al afacerilor online, Radu Georgescu, seful Gecad, cel care a construit produse IT de succes precum RAV Antivirus sau ePayment, pe care le-a vandut ulterior gigantilor Microsoft si Naspers, s-a lansat anul trecut intr-o afacere care ofera comerciantilor online si offline din Europa, inclusiv din Romania, o solutie de acceptare a platilor cu Bitcoin.

Intr-un interviu acordat Bancherul.ro, Georgescu apreciaza ca Bitcoin are un potential urias de dezvoltare si aplicabilitate, pentru ca oriunde ai fi in lume poti plati cu Bitcoin fara a mai fi nevoie de conversii, autorizatii bancare, alte informatii.

In aceste conditii, ce sanse au platile cu Bitcoin in Romania? Georgescu este optimist. El se asteapta ca pana la finalul acestui an sa existe intre 500 si 1000 de comercianti care sa accepte platile cu Bitcoin.

[2]

- Ce v-a determinat sa lansati afacerea cu platile cu Bitcoin?

- Am considerat ca Bitcoin, ca tehnologie, nu neaparat ca moneda, este una de viitor, cu un potential urias de dezvoltare si aplicabilitate. Din acest motiv GECAD Group, ca fond de investitii interesat de tehologii inovatoare care pot schimba aria, industria in care activeaza, a decis sa participle la fondarea si lansarea Coinzone. Vezi aici interviul

Bitcoin prinde aderenta. Ce are de gand BNR?

Si reteaua destul de extinsa de automate de plata ZebraPay a introdus recent optiunea de achitare a facturilor si efectuarea altor plati cu Bitcoin.

In lume, Bitcoin devine tot mai popular, dupa ce gigantul PayPal a anuntat, la finalul anului trecut, ca va accepta platile cu Bitcoin, iar Coinbase, o platforma online care ofera servicii de schimb valutar din dolari in moneda virtuala Bitcoin, un portofel electronic (wallet) pentru stocarea de Bitcoin precum si infrastructura pentru comercianti care permite platile cu moneda electronica, a anuntat ca a obtinut aprobarea pentru lansarea primei platforme reglementate pentru Bitcoin de la New York Stock Exchange si permisiunea de a functiona legal in alte 24 de state americane, inclusiv New York si California.

In aceste conditii, demersul BNR de a clarifica problema Bitcoin este justificat. Raman insa cateva intrebari la care am cerut raspunsuri de la banca centrala:

- Daca moneda virtuală nu reprezintă o formă de monedă electronică, în înțelesul Legii nr. 127/2011, atunci platile cu Bitcoin sunt ilegale? In aceste conditii, BNR are de gand sa interzica tranzactiile cu monede virtuale?

BNR: Deținerea, cumpărarea și vânzarea de monede virtuale nu contravine cadrului legal aplicabil.

Conform prevederilor legale naționale, plăţile între rezidenţi, care fac obiectul comerţului cu bunuri şi servicii, nu pot fi realizate în monede virtuale.

În practică, comercianții rezidenți nu încasează monedă virtuală ci lei, valută sau monedă electronică, de la un intermediar nerezident. Intermediarul este cel care acceptă moneda virtuală de la deținător.

- Daca BNR nu intentioneaza sa interzica platile cu Bitcoin, atunci intentioneaza sa le reglementeze?

BNR: In prezent, la nivelul Uniunii Europene nu se inregistreaza intentii de reglementare a schemelor de moneda virtuala.

- Ce recomanda BNR celor care detin monede virtuale si efectueaza plati cu acestea?

BNR: Recomandam tuturor celor interesati de aceasta tematica sa citeasca atent documentele emise de către Autoritatea Bancară Europeană (la https://www.eba.europa.eu/documents/10180/598420/EBA_2013_01030000_RO_TRA.pdf si http://www.eba.europa.eu/documents/10180/657547/EBA-Op-2014-08+Opinion+on+Virtual+Currencies.pdf) si de catre Banca Centrală Europeană (la http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/other/virtualcurrencyschemesen.pdf)

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analiza



La care banci se poate face actualizarea online a datelor de catre firme

Actualizarea online a datelor firmelor, pe site-urile sau in aplicatiile bancilor, este posibila la doar trei institutii de credit, la restul fiind nevoie de prezenta intr-o sucursala. ING Bank a anuntata ca a introdus opțiunea de actualizare a datelor 100% detalii

Conturi bancare gratuite pentru incasarea salariului, pensiei si indemnizatiilor sociale. Dar cine poate sa-si faca unul?

Legea care permite in prezent celor fara conturi bancare sa-si deschida unul nou, denumit cont de baza, fara comisioane de deschidere, inchidere si retragere numerar la bancomat, a fost modificata de Parlament. Noua varianta a acestei legi, care mai asteapta detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul trimestrului 3 din 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).  Indicatorii au fost calculați pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituțiile de credit, detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul T2 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Indicatorii au fost calculați pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituțiile de credit, detalii

 



 

Ultimele Comentarii