BANCI | Interviu

O noua lege de protectie a clientilor bancilor ar putea intra in vigoare de la 1 ianuarie 2009

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-10-13 15:57

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă care reglementează relaţia dintre clienţi şi bănci, stabilind ca băncile să nu poată introduce sau mări comisioanele pe durata derulării unui contract, iar dobânda să fie calculată transparent. Noua lege ar pute intra in vigoare la 1 ianuarie 2009, a precizat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), secretarul de stat Dan Vlaicu.

El a declarat că propunerea legislativă este necesară în condiţiile în care tot mai mulţi români solicită împrumuturi băncilor, iar numărul reclamaţiilor înregistrate de instituţie pe acest segment al serviciilor a ajuns la aproximativ 1.300 de la începtul anului.

Clienţii au reclamat faptul că băncile modifică dobânzile în mod unilateral fără a-i notifica sau fără a-i anunţa pe ce bază exact se modifică, comisioanele se majorează pe parcursul contractului fără a fi informaţi sau se introduc în contract altele noi, fiind nemulţumiţi totodată şi de unele costuri nejustificate la tranzacţiile bancare, a precizat Dan Vlaicu.

Preşedintele ANPC a subliniat că proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind protecţia consumatorilor care reglementează activitatea băncilor va intra în vigoare cel mai probabil de la 1 ianuarie 2009, la 60 de zile după publicarea în Monitorul Oficial.

"Credem că de la 1 ianuarie 2009 aceste reglementări vor funcţiona pentru toţi clienţii", a spus Vlaicu.

Acesta a arătat că sunt cazuri în care clienţii băncilor obţin un credit cu o anumită dobândă şi comisioane atractive, pentru ca acestea să se modifice la scurt timp în condiţii netransparente.

"Mai ales în cazul creditelor de consum există o clauză care spune că dobânzile şi comisioanele se pot modifica unilateral de către bancă în funcţie de modificările apărute pe piaţa financiar-bancară, ceea ce înseamnă că acestea se pot modifica după bunul plac al băncii", a spus Vlaicu.

Potrivit actului normativ, dobânda variabilă se va modifica pornind de la indici de referinţă, ori ai pieţei monetar-bancare, cum ar fi Euribor, ori ai băncii, adică dobânda de bază a băncii.

Vlaicu a precizat că dobânda va fi formată din indicele de referinţă, plus un anumit număr de puncte care reprezintă marja de risc sau de profit a băncii. Această marjă nu se modifică pe parcursul contractului, putând fi modificat doar indicele de referinţă, a precizat preşedintele ANPC.

"La creditele de consum în lei exista acea decizie unilaterală a băncii de modificare a dobânzii şi nu se ştia cum se va modifica dobânda. Acum va exista acest indice de referinţă foarte clar şi vom şti că dobânda noastră variază ori în funcţie de Euribor sau de alt indice de referinţă, sau în funcţie de dobânda de bază a băncii, care este o dobândă fixă pentru clienţii persoane fizice. Dacă Euribor fluctuează, se va modifica şi dobânda noastră, dacă banca modifică dobânda de bază după bunul plac, se scumpesc toate produsele bancare pe care le oferă şi nu va mai fi o bancă atractivă", a explicat preşedintele ANPC.

O altă prevedere a proiectului de reglementare a creditării se referă la comisioanele bancare.

Astfel, proiectul de act normativ interzice introducerea de noi comisioane şi majorarea celor existente în contract.

De asemenea, clienţii trebuie informaţi corect în faza precontractuală. Astfel, la cererea oricărei persoane banca este obligată să ofere contractul tip pentru acel produs de credit şi o simulare de costuri, pentru ca fiecare client că aibă posibilitatea de a le analiza.

"Erau situaţii în care clientul semna contractul la bancă, îl citea sau nu şi după două săptămâni primea contractul şi graficul de rambursare a creditului prin poştă, când înţelegea că s-a angajat la condiţii de rambursare costisitoare pentru el. Aceste lucruri nu sunt permise. Nu exista o obligaţie pentru bănci de a oferi la cerere o simulare de costuri. Băncile de bună credinţă informau corect clienţii privind aceste costuri, altele nu", a adăugat Vlaicu.

Actul normativ reglementează şi felul în care ar trebui să arate reclamele la creditele bancare. Sunt spoturi în care se prezintă o dobândă avantajoasă, iar jos, în subtext, este scris foarte mic cât reprezintă DAE şi ce alte comisioane mai există, a explicat Vlaicu.

Potrivit proiectului, când se face publicitate la un produs bancar, toate costurile trebuie să apară scrise cu aceeaşi mărime de caracter. În plus, toate actele care se încheie în momentul în care un client vrea un credit trebuie să fie scrise cu caractere de minim 10, "pentru că erau foarte multe situaţii în care contractele erau scrise foarte mic, iar clienţii nu le puteau citi", a mai spus Vlaicu.

"Atunci când se modifică dobânda, în condiţiile contractului, clienţii trebuie să fie notificaţi astfel încât să ştie ce sume să plătească la rate. Pentru că se întâmpla ca o bancă să mărească dobânda sau comisioanele fără să îi anunţe. Era afişat acest lucru doar la sediul bancii, clientul nu vedea şi peste o lună afla că are de plătit penalităţi", a adăugat Vlaicu.

În plus, dacă o bancă vrea să modifice clauzele contractului, clientul trebuie informat cu 30 de zile înainte. Mai mult, clientul poate accepta sau refuza acest lucru, caz în care poate restitui creditul fără plata comisionului de rambursare.

Amenzile pe care băncile le-ar putea plăti în cazul nerespectării acestor reguli sunt cuprinse între 5.000 şi 50.000 de lei.

Preşedintele ANPC declara în iulie că în ultimele luni specialiştii instituţiei şi inspectori ai Inspectoratului Teritorial pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti - Ilfov au verificat 20 de instituţii bancare.

În urma acestor controale, 14 bănci au fost sancţionate pentru încălcarea drepturilor consumatorilor, valoarea amenzilor fiind de 150.000 de lei.

Acesta preciza că au fost amendate Banca Românească, BCR, ABN AMRO Bank, Volksbank, Credit Europe Bank, Unicredit Tiriac Bank, Piraeus Bank, Raiffesen Bank, BRD-Groupe Societe Generale SA, CEC SA, Bancpost SA, OTP Bank România SA, Libra Bank, Carpatica.

Comunicatul de presa:
ANPC reglementează activitatea băncilor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a finalizat proiectul de modificare a actelor normative de protecţia consumatorilor, privind drepturile acestora în calitate de clienţi ai băncilor. Aceste modificări reglementează în mod clar obligaţiile părţilor, definind statutul consumatorului – client în contractul cu o instituţie financiară bancară sau nebancară.

Secretarul de stat Dan Vlaicu, preşedintele ANPC, a iniţiat această propunere legislativă, pornind de la necesitatea impusă de numărul tot mai mare al românilor care solicită împrumuturi instituţiilor financiare, creştere care a determinat şi înmulţirea reclamaţiilor pe acest segment al serviciilor: “În contextual actual, în care activitatea băncilor influenţează viaţa oamenilor, la nivel mondial, este nevoie de o creştere a gradului de protecţie a consumatorilor. Modificările legislative propuse de noi reprezintă intervenţia necesară la acest moment”, a declarat Dan Vlaicu.

Astfel, ANPC va impune furnizorilor de servicii financiare să nu majoreze comisioanele pe durata derulării unui contract şi să nu introducă altele noi, asigurând totodată şi transparenţă în calcularea dobânzii aferente unui credit.

Noile modificări legislative precizează şi faptul că banca sau IFN-ul de la care consumatorul urmează să se împrumute are obligaţia de a oferi acestuia, în perioada precontractuală, toate informaţiile despre costul total al creditului, punându-i la dispoziţie o simulare de costuri şi un exemplar al contractului. De asemenea, orice formă de publicitate referitoare la contractele de credit, unde sunt menţionate costuri, va cuprinde următoarele informaţii standard:
a) rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;
b) valoarea totală a creditului;
c) dobânda anuală efectivă (DAE), conform prevederilor legale specifice;
d) durata contractului de credit;
e) valoarea totală plătibilă de consumator;
f) în cazurile în care, pentru acordarea creditului, consumatorul este obligat să încheie un contract de asigurare, se va menţiona acest lucru în publicitate.
În acelaşi timp, orice modificare a condiţiilor contractuale se va face prin încheierea unui act adiţional. În cazul în care consumatorul nu este de acord cu modificările propuse de furnizorul de servicii financiare, are dreptul la rezilierea contractului, inclusiv prin refinanţarea creditului, fără plata comisionului de rambursare anticipată. Notificările cu privire la modificarea clauzelor contractuale vor fi transmise clienţilor cu cel puţin 30 de zile înainte de intrarea acestora în vigoare.

Potrivit competenţelor stabilite prin aceste acte normative, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va supraveghea şi controla activităţile creditorilor şi intermediarilor de credite, iar amenzile pentru nerespectarea drepturilor consumatorilor – clienţi vor fi cuprinse, ca valoare, între 5.000 şi 50.000 lei.

Biroul de presă,
13 octombrie 2008

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Interviu



Bancile incep sa-si asume o responsabilitate sociala pentru consumatori

• În România, intermedierea financiară este săracă (25% din PIB). Drumul e lung (media europeană este de 90% din PIB), indiferent dacă e pace sau război • Indicatorii de prudenÈ›ialitate ai industriei bancare sunt foarte detalii

Intelegerea la care ajung partile in cadrul CSALB este exemplificarea teoriei mainii invizibile

DeÈ™i economia țării este dependentă de finanÈ›area pe care o poate asigura sistemul bancar, reprezentanÈ›ii băncilor spun că populismul unor politicieni È™i instituÈ›ii reprezintă principalul factor care erodează încrederea dintre consumatori È™i instituÈ›iile de detalii

CSALB: nu e vorba de vina cuiva, ci de o impartire a responsabilitatii intre consumatori si banci

Radiografia sistemului bancar prin prisma evenimentelor petrecute în acest domeniu în ultimii 15 ani este principala temă a episodului 1 din #PodcasturileCSALB, în care sunt invitaÈ›i Alina Radu (conciliator CSALB, avocat Partener) È™i Alexandru Păunescu detalii

Cresterea dobanzilor la credite nu i-a afectat prea tare pe romani, iar bancile au profitat

Cresterea preturilor si a dobanzilor la credite nu i-a afectat prea tare pe romanii indatorati la banci, care si-au putut plati ratele gratie salariilor tot mai ridicate, bancile avand astfel de castigat. Majoritatea celor care au recurs la ajutorul CSALB detalii

 



 

Ultimele Comentarii