BANCI | Interviu

Mugur Isarescu ne promite ca nu va creste nici cursul, nici dobanzile, in urmatoarea perioada de incertitudini ridicate

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2015-11-09 17:30

Instabilitatea politica interna si fluctuatiile puternice ale inflatiei, din cauza scaderii TVA-ului, precum si riscurile externe, inclusiv probabilitatea tot mai mare ca Fed-ul american sa inceapa sa majoreze dobanda din decembrie, il determina pe Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, sa adopte o politica monetara prudenta si sa ne asigure ca va pastra stabilitatea dobanzilor si cursului valuar.

Principalul mesaj al guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, in cadrul conferintei prilejuite de prezentarea raportului privind inflatia, a fost acela ca banca centrala se va abtine sa mai reduca dobanda de politica monetara, in ciuda inflatiei negative, preferand sa utilizeze alte doua instrumente de relaxare pe care le are la indemana: rezervele minime obligatorii si coridorul dintre facilitatile de creditare si cea de depozit din jurul dobanzii de referinta.

BNR estimeaza ca in primele luni ale anului viitor inflatia va scadea pana la -4%, in urma reducerii TVA de la 24% la 20% din 1 ianuarie 2016, ca la finalul anului sa revina la 2%, aproape de tinta bancii centrale, de 2,5%, dupa care sa urce spre cealalta extrema, spre 4%, in 2017 (vezi graficul).

"Nu avem cum sa stabilizam acest indicator (Inflatia CORE2 ajustat), desi il tintim, pentru ca este influentat statistic, trebuie doar sa asteptam sa treaca, dupa care sa gasim o mediana in jurul careia sa ne orientam. Pana atunci nu ai pe ce pedale sa apesi - dobanzi sau cursul de shimb - sa schimbi modificari importante, de 15 puncte, ale TVA-ului (care a scazut de la 24% la 9% pentru alimente) si sa actionezi pe alta parte, pentru a contrabalansa, ar fi si periculos daca am incerca sa contracaram o asemenea miscare a preturilor. Nici in literatura de specialitate nu este indicat sa intervii cand ai factori de alta natura decat cei de natura cererii care actioneaza asupra indicelui de preturi", a spus Isarescu.

Intrebat daca, in aceste conditii, de anul viitor ar trebui sa ne asteptam la dobanzi mai mari, odata cu cresterea inflatiei, Isarescu a spus:

„Perspectiva e determinata de multe incertitudini. Una este anticipata majorare a dobanzii Fed-ului, care in opinia vicepresedintelui Fischer, strategia va fi de crestere in pasi mici.

Pe plan intern beneficiem de un avantaj: nu suntem ca Cehia, la granita cu 0 in privinta dobanzilor. Chiar daca dobanzile externe vor creste si ne vor afecta, intrucat avem cont de capital deschis si nu putem face o politica total independenta, decat cu riscul de avea variatii de curs extrem de mari, pe care de asemenea nu le dorim.

Asadar, daca pe plan extern nu se prevede o bruscare a dobanzilor, nici pe plan intern nu se va intampla asta, pentru ca nu suntem cu dobanzile la 0 sau la un nivel foarte scazut, ci la nivelul celor din Polonia si Ungaria. Deci probabil ca ce se va intampla acolo se va intampla si in Romania.

Va mai dau un element ca sa vedeti ca si in Romania este posibil ca dobanzile sa-si „revina”, si nu stiu daca acesta este un cuvant pozitiv sau negativ. Ca sa ajungem la marja de 1% (diferenta dintre dobanda la facilitatea de depozit a BNR si facilitatea de creditare), noi mai avem 50 de puncte de baza pe care putem sa le actionam.

Cu alte cuvinte, sugestia mea personala, pentru ca s-a discutat si in Consiliul de Administratie si nu putem spune ca avem consens, sugerez public ca in plus fata de alte tari, care nu mai au instrumente in plus in afara de rata de dobanda, noi avem un instrument in plus pe care putem sa-l folosim, adica sa mai actionam asupra acestui interval de variatie a dobanzilor pentru a ajunge la ceea ce este considerat un standard, de +-1% in jurul ratei de referinta, si abia apoi sa actionam asupra dobanzii de politica monetara.

Inchei cu urmatoarea fraza: dominanta este totusi incertitudinea. Nu transmit niciun mesaj ca anul viitor cei care au luat credite ieftine vor avea un soc. Nu avem motive sa procedam in aceasta directie.

Probabil ca vom ramane prudenti, chiar cu inflatie negativa, si in perioada urmatoare, legat de rata dobanzii.

Nu spunem ca excludem sau ca s-a incheiat ciclul de reducere, pentru ca inca nu suntem in situatia aceasta.

Mai mult, nu spun catusi de putin ca suntem la sfarsitul ciclului de reducere a rezervelor minime obligatorii, pentru ca trebuie sa ne apropiem cu nivelurile lor de ceea ce se intampla in Europa.

Spun numai ca e o perioada de incertitudini mari.

Cea care ne-a influentat foarte mult ultima decizie a fost nu numai tragica, dar si neasteptata.

In consecinta, asiguram publicul, bancile, populatia, ca avem ca tinta sintetica stabilitatea sistemului pe toate componentele sale: dobanzi, curs. Vom incerca sa facem un mix cat se poate de inteligent pentru ca socurile prin care trece nu numai economia, dar si societatea romaneasca, sa fie minore.

Nu cred ca avem nevoie in anul viitor, cu toate ca va fi un an electoral, de masuri cu care sa socam sau sa nu fie intelese. Vom incerca sa explicam ceea ce facem si vom cere aceasta ingaduinta din partea presei si a publicului, sa intelegeti ca nu este usor sa navighezi intr-o perioada cu asemenea niveluri ridicate de incertitudini.

Incercam, categoric, ca in primul rand sa nu pierdem ce-am avut, sa ramanem cu un credit relativ ieftin, sa nu ne grabim sa-l mai ieftinim pentru ca este destul de scazut si suntem unde trebuie.

Si nici sa nu ne grabim acum, pentru ca am ajuns cu tintirea inflatiei intr-un interval de miscare a dobanzilor extrem de redus, sa lasam viitoarele ajustari numai pe partea cursului.

Parerea mea, bineinteles ca CA va lua in intelepciunea lui decizia finala, este ca si acum, dupa atatia ani, publicul din Romania are o mare sensibilitate fata de curs. Nu digera usor variatii mari de curs. In consecinta, va trebui sa fim atenti si la ce se intampla pe piata valutara.”

De altfel, guvernatorul a subliniat in prezentarea sa faptul ca leul a fost cea mai stabila moneda in acest an in comparatie cu cele din tarile vecine, cu exceptia coroanei cehe, care este controlata de banca centrala, ca instrument de politica monetara, dupa ce dobanda de referinta a ajuns la 0.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Interviu



Intelegerea la care ajung partile in cadrul CSALB este exemplificarea teoriei mainii invizibile

Deși economia țării este dependentă de finanțarea pe care o poate asigura sistemul bancar, reprezentanții băncilor spun că populismul unor politicieni și instituții reprezintă principalul factor care erodează încrederea dintre consumatori și instituțiile de detalii

CSALB: nu e vorba de vina cuiva, ci de o impartire a responsabilitatii intre consumatori si banci

Radiografia sistemului bancar prin prisma evenimentelor petrecute în acest domeniu în ultimii 15 ani este principala temă a episodului 1 din #PodcasturileCSALB, în care sunt invitați Alina Radu (conciliator CSALB, avocat Partener) și Alexandru Păunescu detalii

Cresterea dobanzilor la credite nu i-a afectat prea tare pe romani, iar bancile au profitat

Cresterea preturilor si a dobanzilor la credite nu i-a afectat prea tare pe romanii indatorati la banci, care si-au putut plati ratele gratie salariilor tot mai ridicate, bancile avand astfel de castigat. Majoritatea celor care au recurs la ajutorul CSALB detalii

Banca Transilvania despre taxa pe cifra de afaceri: nu vrem sa facem clientilor ceea ce ni s-a facut noua

Banca Transilvania spune ca nu va transfera clientilor taxa de 2% pe cifra de afaceri impusa de Guvern in 2024 si 2025 si 1% din 2026. „In niciun caz nu dorim să creștem prețurile sau marjele clienților existenți. Deci, nu vrem să facem ceea ce detalii

 



 

Ultimele Comentarii