Masurile prudentiale ale BNR in conjunctura crizei financiare

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2010-05-28 13:05 Ultima actualizare: 2010-05-28 13:05

Veronica Răducănescu, director, Direcţia Reglementare şi Autorizare, BNR, a prezentat in cadrul unui seminar organizat de BNR, o analiza (VEZI DOCUMENTUL ATASAT) privind măsurile prudenţiale ale BNR pentru asigurarea creşterii sănătoase a creditului neguvernamental. rnrnMăsuri în cursrn􀂾 Identificarea soluţiei optime pentru asigurarea preluării de către Fondul Român de Contragarantare a unei cote mai mari de riscrnObiectiv urmărit: stimularea relansării procesului de creditarernrn􀂾 Finalizarea cadrului de reglementare necesar aplicării IFRS în sem.II 2010 pentru implementarea acestuia de către instituţiile de credit, începând cu 2012rnrnObiectiv urmărit: reducerea costului de reglementare cu efect în eficientizarea activităţii instituţiilor de creditrnrn􀂾 Exprimarea poziţiei BNR cu privire la neoportunitatea adoptării legislaţiei în domeniul insolvenţei persoanei fizicernrnObiectiv urmărit: evitarea escaladării riscului de neplată şi a impactului negativ al acesteia asupra relansării procesului de creditarernrn􀂾 Continuarea ajustării cadrului de reglementare prudenţială, pentru a răspunde contextului economic actualrnrnObiectiv urmărit: stimularea reluării procesului de creditare în condiţiile menţinerii unui nivel adecvat de prudenţă

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Avea 8 credite și rate de 80% din salariu, dar un IFN i-a aprobat încă un împrumut

„Am grad de îndatorare foare mare și IFN-ul A Credit mi-a dat 3000 de lei și îmi cere 1710 lei înapoi, dobânda 900 și restul penalități.Menționez că am împrumutat să... detalii

Cât costă un cont bancar cu zero comisioane?

Zero comisioane pentru folosirea unui cont bancar este laitmotivul reclamelor și promoțiilor celor mai multor bănci, precum BCR, BRD, ING sau Raiffeisen. Dar atunci când auzim că ceva este gratis,... detalii

Unicredit majorează comisioanele la conturi și carduri, introduce noi taxe la ghișeu (actualizat cu răspunsul băncii)

Unicredit majorează, din 1 aprilie, comisioanele la conturi și carduri și introduce noi taxe pentru transferurile făcute la ghișeele băncii. Comisionul pentru administrarea unui cont curent standard va crește de... detalii

Ce drepturi am, dacă nu pot plăti rata la bancă?

Băncile și IFN-urile ar trebui să-și informeze clienții cu privire la soluțiile la care pot recurge când întâmpină dificultăți financiare și nu-și pot plăti ratele, conform normelor interne și prevederilor... detalii