BANCI | Interviu

Marijana Vasilescu, Home Credit Bank: Cum am ajuns bancherita romanca expat in Kazakhstan

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2013-06-05 08:24

Marijana Vasilescu este o bancherita cunoscuta in Romania: are o experienta de 9 ani la ABN Amro iar ulterior la RBS Romania,  unde a fost director de marketing si de retail. Dupa ce englezii de la RBS au ajuns pe mana statului, au fost nevoiti sa destrame banca de la noi, astfel ca oamenii au trebuit sa-si gaseasca alte locuri de munca. Unul dintre ei, Marijana, a ajuns, in urma cu aproape 1 an, tocmai in Kzakhstan, in functia de director de marketing la Home Credit Bank, controlata de cehii de la PPF Group.

Marijana ne spune, in continuare, cum a ajuns in Kazakhstan, cum este sa traiesti in aceasta tara si alte amanunte interesante despre economia tarii, depre oameni si sectorul bancar.

Despre sectorul bancar si economia din Kazakhstan

Marijana Vasilescu: „Cresterea economica in Kazakhstan a fost de 5% in 2012 iar acest nivel se asteapta sa continue in urmatorii doi ani; bineinteles riscurile de deteriorare ale economiei globale pot avea impact negativ asupra pretului petrolului si implicit pot avea efecte in economie.
Cu toate ca se mentine un nivel ridicat de lichiditate si capitalizare in sectorul bancar, iar profitabilitatea este in crestere, acesta este in continuare vulnerabil, cu nivel ridicat al creditelor neperformante, astfel ca prioritatea bancilor mari este de a-si diminua expunerile prin restructurari, iar creditarea este in momentul de fata concentrata in zona bancilor de marime medie (bancile care nu au acumulat portofolii foarte mari si expuneri in domeniul imobiliar). In retail apetitul pentru creditare este restabilit (fata de 2009), cu volume in crestere luna de luna.

Cum am ajuns in Kazakhstan

„Nu pot spune ca am planificat sa ajung in Kazakhstan, nici nu stiam prea multe despre aceasta tara; insa propunerea celor de la Home Credit mi-a trezit interesul. Despre grupul PPF, care detine banca, citisem si chiar mi se parea foarte interesant ritmul dinamic de dezvoltare cu focus in zona Rusiei si Asiei.

In luarea deciziei m-a atras modelul de business al Home Credit, exclusiv concentrat pe retail. Expertiza acumulata in ultimii 20 de ani si rezultatele bancii o recomanda ca expert in consumer finance. In Kazakhstan, banca a reusit sa obtina rezultate impresionante in ultimii trei ani, tocmai datorita focusului pe acest segment de business.

Provocari

Una din marile provocari este marimea (fizica) a pietei, fiind o populatie de 17 milioane de locuitori intr-un spatiu imens (a noua tara a lumii ca suprafata), prin urmare, toate implicatiile care trebuie luate in calcul (zboruri de 4 ore intre orase, diferente de fus orar...). De asemenea, este o tara bilingva, oficial se vorbesc rusa si kazaha, astfel comunicarea cu clientii, inclusiv publicitatea, trebuie sa respecte aceste cerinte – este o provocare, de exemplu atunci cand pregatim comunicare outdoor, cu text cat mai concentrat in doua limbi...

Model de business diferit, in crestere foarte rapida, cum am avut noi in 2003-2004

Este un model de business mult diferit de cel in care am activat eu (ABN AMRO/RBS), creditarea este concentrata pe sume si perioade mici, cu decizii de creditare foarte rapide (15 min); exista doua categorii de produse: creditare POS (exemplul reprezentativ sunt magazinele de electrocasnice) si cash (prin oficii postale); banca are astfel acoperire nationala doar apeland la reteaua de distributie a partenerilor.

Pe langa consolidarea pozitiei de lider in reteaua de parteneri, banca a adoptat de curand strategia de dezvoltare a segmentului retail, prin deschiderea de sucursale proprii, extinderea gamei de produse (carduri de credit, depozite etc). Prin urmare, ne confruntam cu provocarile unui business care creste in ritm extrem de rapid: produse noi, procese noi, canale noi de vanzare, training, educarea consultantilor, educarea consumatorilor...este foarte interesant, si char daca segmentul difera, principiile sunt aceleasi, astfel ca adesea am un sentiment de ’deja vu’ a perioadei 2003-2004 in retailul bancar romanesc.

Cu ce ma ocup la Home Credit Bank

Eu ma ocup de marketing, care cuprinde: Product Management, CRM (in Home Credit pot spune ca este unul din elementele cheie de know-how si genereaza o parte foarte importanta a volumului de business), Comunicare si PR. Este o echipa destul de mare in comparatie cu Romania, de 36 de oameni, insa si banca are deja peste 3,000 angajati.

Echipa de management este destul de diversa, in board suntem 5 membri: Presedintele & CEO este ceh, la fel si CFO-ul, vicepresedinte este local, Riscul este maghiar si Marketingul roman J.
In echipa de management mai avem rusi, ucrainieni si bineinteles kazahi.

Adaptare dificila, din cauza diferentelor culturale

Exista diferente destul de mari culturale; sa nu uitam ca este un spatiu asiatic, care a fost multa vreme parte a fostei Uniuni Sovietice; este astfel un mix de popoare, religii, obiceiuri, lucru care s-a intiparit si in business, chiar daca suntem o organizatie europeana. Mi-a luat ceva timp sa inteleg si sa ma adaptez. De asemenea, nivelul de cunoastere al limbii engleze este destul de redus, rusa este esentiala pentru a putea lucra in acest mediu. Mi-am dat seama ca inclusiv terminologia pe care o folosim in activitatea de zi cu zi - de exemplu media (pentru strategie/planificare) noi o folosim in engleza, nici nu ne intrebam cum ar suna in romana, iar la ei totul este in rusa...Chiar si interviurile pentru presa decurg in rusa...

Oamenii sunt prietenosi

Oamenii sunt foarte binevoitori si prietenosi, gata sa ajute; exista o mare curiozitate fata de straini; deja ne-am obisnuit ca intotdeauna cand vorbim intre noi (familia) in romana, ne intreaba daca suntem italieni, cand spunem ca suntem romani sunt foarte draguti : ”A! Romania!”, dar cei mai multi nu stiu unde se afla pe harta; ce-i drept, si reciproc se intampla acest lucru, de multe ori am fost intrebata ce caut in Afganistan J si daca suntem in siguranta...

Stiti care e capitala Kazakhstanului?

Capitala a fost mutata cu 16 ani in urma in Astana, un proiect extrem de ambitios, insa in continuare cea mai mare concentrare a populatiei, precum si centrul de business ramane Almaty, situat in SE tarii, foarte aproape de granita cu China si Kyrgistan.

Almaty imi place foarte mult, orasul are o amplasare minunata la poalele muntilor Zailiysky Alatau (din grupul Tian Shan), astfel in permanenta avem in fata ochilor creste inzapezite, cu varfuri in jur de 5,000m. In doar 30 min de casa ajungem cu masina la 2,300 m unde se afla statiunea Chimbulak, care in 2011 a gazduit Jocurile de Iarna Asiatice, cu partii pentru toate nivelele, care pornesc de la 3,500m altitudine. De asemenea, patinoarul Medeu, situat la 1700 m altitudine – patinoarul la cea mai mare altitudine din lume.

Cum imi petrec timpul liber

Evident timpul liber il petrecem cat mai mult la munte – iarna ski, vara drumetii. Clima este foarte placuta, multe zile insorite, multa verdeata. Almaty are o atmosfera foarte relaxata, din martie s-au deschis terasele, exista o selectie foarte mare, de la bucataria cu specific european la cel asiatic (kazaha, uzbeka, georgiana, chineza, vietnameza, japoneza...); orasul nu se remarca prin arhitectura, insa ca lifestyle seamana cu orice oras din Europa, cu mall-uri, cinematografe, teatre, restaurante, sali de sport; as putea spune ca este o diferenta mai mare intre clasele sociale comparativ cu Romania, si asta se vede imediat pe strada, urmarind marcile de masini; bineinteles, fiind tara exportatoare de petrol, iar benzina costand cam 0,5 Eur litrul, peisajul auto este implicit altul, cu masini puternice, marci de lux etc.

Cat mai stau? Greu de spus, deocamdata ne e bine, eu mai am de facut & invatat destule aici si apoi mai vedem."

Multumim foarte mult, Marijana, pentru informatii, te felicitam pentru noul job (suntem mandri, ca romani, ca ne reprezinti acolo cu succes) si iti dorim mult succes in continuare!

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Interviu



Intelegerea la care ajung partile in cadrul CSALB este exemplificarea teoriei mainii invizibile

Deși economia țării este dependentă de finanțarea pe care o poate asigura sistemul bancar, reprezentanții băncilor spun că populismul unor politicieni și instituții reprezintă principalul factor care erodează încrederea dintre consumatori și instituțiile de detalii

CSALB: nu e vorba de vina cuiva, ci de o impartire a responsabilitatii intre consumatori si banci

Radiografia sistemului bancar prin prisma evenimentelor petrecute în acest domeniu în ultimii 15 ani este principala temă a episodului 1 din #PodcasturileCSALB, în care sunt invitați Alina Radu (conciliator CSALB, avocat Partener) și Alexandru Păunescu detalii

Cresterea dobanzilor la credite nu i-a afectat prea tare pe romani, iar bancile au profitat

Cresterea preturilor si a dobanzilor la credite nu i-a afectat prea tare pe romanii indatorati la banci, care si-au putut plati ratele gratie salariilor tot mai ridicate, bancile avand astfel de castigat. Majoritatea celor care au recurs la ajutorul CSALB detalii

Banca Transilvania despre taxa pe cifra de afaceri: nu vrem sa facem clientilor ceea ce ni s-a facut noua

Banca Transilvania spune ca nu va transfera clientilor taxa de 2% pe cifra de afaceri impusa de Guvern in 2024 si 2025 si 1% din 2026. „In niciun caz nu dorim să creștem prețurile sau marjele clienților existenți. Deci, nu vrem să facem ceea ce detalii

 



 

Ultimele Comentarii