Banca Românească va avea în 2008 un profit brut de 23 milioane euro, cu 45% peste estimările iniţiale, iar pentru 2009 – an “foarte dificil pentru tot sistemul bancar” – speră la o stagnare a câştigului, a declarat, pentru NewsIn, directorul general al băncii, Andreas Maragkoudakis.rnrn”Conform IFRS (standardelor internaţionale de raportare financiară, n.r.), profitul la finalul lui 2008 va depăşi cu 45% nivelul bugetat şi sperăm ca anul viitor să avem un profit similar. Am realizat deja planul de afaceri pe 2009, însă mai rămâne ca acţionarul nostru, National Bank of Greece (NBG), să îl aprobe în curând”, a spus Maragkoudakis, într-un interviu acordat NewsIn.rnrnAstfel, Banca Românească îşi propusese, la începutul acestui an, să obţină în 2008 un profit de 16 milioane euro, în condiţiile în care, în 2007, banca obţinuse un profit brut de 13,2 milioane euro.rnrnTotodată, activele Băncii Româneşti vor ajunge, la finalul acestui an, la aproximativ 2,8 miliarde de euro, cu aproximativ 47% mai mari faţă de sfârşitul lui 2007, dar cu 6,6% sub ţinta iniţială, conform estimărilor directorului general.rnrn”Scenariul pe 2009 este de creştere calculată a portofoliului de credite, dar mult mai puţin faţă de anii precedenţi, pe fondul contextului economic, dar şi a problemelor de lichiditate. Este imposibil, la nivelul întregului sistem bancar, să creştem în acelaşi ritm”, a spus şeful subsidiarei din România a NBG.rnrnMaragkoudakis anticipează că efectele crizei internaţionale vor fi resimţite la nivelul economiei încă doi ani, sistemul bancar românesc urmând să fie afectat cel puţin până în 2010.rnrn”2009 va fi un an foarte dificil pentru bănci, a căror creştere se va contracta, şi le va afecta şi profitabilitatea. Sperăm că situaţia îşi va reveni în 2010, dar depinde de ceea ce se va întâmpla la nivel internaţional, nu numai în România”, a menţionat el.rnrnÎn ceea ce priveşte extinderea, Banca Românească va încheia anul cu 149 de unităţi şi vrea să mai deschidă cel mult 10 anul viitor, “doar dacă actualele condiţii din piaţă se vor menţine”, estimează Maragkoudakis.rnrn”Ne vom extinde în funcţie de cum va evolua starea economiei şi a sectorului bancar, toată lumea fiind destul de sceptică în această perioadă. Este un efect şi psihologic asupra tuturor băncilor din lume, care se consolidează din ce în ce mai puţin, chiar dacă ele nu sunt afectate în mod direct”, a mai spus el.rnrnDe asemenea, Maragkoudakis susţine că banca nu intenţionează să concedieze din angajaţi şi “cel mult, vor fi unele relocări de personal”.rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
Unicredit spune că în prezent lucrează pentru a restabili funcționalitatea tuturor serviciilor băncii, după incidentul tehnic de ieri, când nu au funcționat nici aplicația, nici plățile cu cardurile, conform sesizărilor... detalii
Cardul fizic premium McLaren F1 Team Mastercard Debit Gold, în euro, intră pe grila de start a Băncii Transilvania. Cardurile digitale McLaren F1 Team Mastercard Debit (în lei) și McLaren... detalii
Banca Transilvania continuă să fie cel mai puternic brand bancar din Europa, cu o valoare a brandului care a depășit 1 miliard de dolari, potrivit Brand Finance Banking 500 2026. Raportul... detalii
Patria Credit IFN anunță lansarea oficială a înscrierilor în primele trei programe din cadrul inițiativei Afaceri cu Rădăcini - Seeds of Change, dedicate micilor fermieri și antreprenorilor din comunitățile rurale... detalii
Profituri de 60% într-un an cu fondurile de investiții
Veranda Mall se refinanțează la CEC Bank
Cardurile Platinum din metal, tot mai căutate de clienții Băncii Transilvania
Aproape o jumătate de milion de investitori în fonduri de investiții la BT Asset Management
Fondul ETF BET Patria - Tradeville, cel mai performant fond de investiții din România
Asigurările pentru locuințe se pot face și la CEC Bank
BCR finanțează un parc eolian
Plata impozitelor și taxelor la stat se poate face și din aplicația CEC app
Vista Bank cumpără brokerul Investimental
BT obține rating maxim pentru comunicarea cu investitorii în 2025