Adoptarea euro este un vis indepartat pentru Romania, pentru că economia trebuie să devina suficient de competitiva cu celelalte state din zona europ pentru a nu avea ulterior probleme, cum au acum alte tari precum Grecia sau Portugalia, a declarat consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru (foto).rnrn”Este un vis (adoptarea monedei euro – n.r), un orizont îndepărtat pentru că în primul rând sunt două probleme care trebuie rezolvate. În primul rând, ei să rezolve problema cu euro, pentru că nu poţi să ai o monedă decât dacă e bună, iar noi trebuie să fim suficient de competitivi ca să facem faţă acolo. Cine a intrat în zon euro fără competitiviatea adecvată ştie care este drumul, este dovedit, este drumul Greciei, Portugaliei, Irlandei şi aşa mai departe, intră mai devreme sau mai târziu într-o criză”, a spus Lucian Croitoru.rnrn”Dacă vrem să intrăm în zona euro trebuie să fim pregătiţi cu productivitatea muncii din două puncte de vedere. În primul rând, nivelul ei să tindă să fie cât mai apropiat de cel din zona nordică a zonei euro şi să avem asigurată înăuntru în România structura stimulentelor, astfel încât să continue ritmul de creştere la niveluri care să nu creeze discrepanţă ulterioară după intrare. Până atunci, nici să nu te gândeşti la acest lucru”, a mai spus Croitoru.
Nu există comentarii pentru această știre.
Grupul International Personal Finance (IPF), din care face parte și Provident Financial România, anunță finalizarea achiziției de către compania BasePoint Capital, cu sediul în New York, conform unui comunicat, în... detalii
Tbi bank introduce o perioadă de grație de până la două luni pentru dezvoltatorii imobiliari eligibili, afectați de indisponibilitatea sistemului de carte funciară în urma recentului atac cibernetic, conform unui... detalii
Patria Bank SA anunta ca in data de 5 august 2026 a fost finalizata tranzactia de vanzare a participatiei de 99,9944% detinute de banca la SAI Patria Asset Management catre... detalii
CEC Bank lansează în premieră serviciul Cash2Card, care permite depunerea de numerar direct pe cardurile Visa și Mastercard emise de orice bancă din România, prin intermediul bancomatelor multifuncționale (MFM) din... detalii
Teilor se împrumută la ING și Unicredit
BCR a crescut creditarea cu 10%, profitul este în scădere
2 milioane de clienți activi ING Bank România, dintr-un total de 2,2 milioane, și 20 de ani de Home’Bank. Cum s-a schimbat relația românilor cu banca
Inițiativa europeană pentru testarea portofelului UE de identitate digitală se reunește la București
Tot mai mulți români își fac pensie privată
Datele de cadastru ale ANCPI sunt în siguranță și nu au fost furate de hackeri
Încasările instant în euro, posibile la 6 bănci, inclusiv CEC Bank
Cumpărăturile pe Emag se pot face mai simplu decât cu cardul, prin Ropay
Phishingul este acum vishing prin spoofing: escrocii se dau la telefon drept bancheri, polițiști sau inspectori ANAF
Băncile cer Consiliului Concurenței să publice probele privind pretinsa manipulare a ROBOR