Isarescu: Bancile sa nu isi faca iluzii ca vor gasi iar debusee in creditul pentru populatie

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2010-11-05 14:46 Ultima actualizare: 2010-11-05 14:46

Băncile nu trebuie să îşi facă iluzii că vor relua creditarea populaţiei la ritmuri similare cu cele din perioada 2006 – 2008, a avertizat guverntorul BNR, Mugur Isărescu, care speră că instituţiile vor finanţa într-o mai mare măsură companiile şi proiectele de accesare a fondurilor europene. rnrn”Pentru populaţie, fac o declaraţie personală, nu cred că există câmp viabil de creştere a volumului creditării pentru că populaţia care este acceptabilă la creditele de consum s-a cam împrumutat, şi, în consecinţă, (…) băncile să nu îşi facă iluzii că vor găsi debuşee importante, sau în orice caz comparabile cu ceea ce a fost în perioada 2006 – 2008, la nivelul creditului de consum, precum şi a celui ipotecar. Probabil că volumul de creditare va rămâne sau va creşte uşor de tot, dar nu văd aici speranţe prea mari”, a declarat Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă. rnrnEl crede că segmentul creditării îşi revine încet, dar revigorarea depinde de comportamentul băncilor.rnrn”Băncile au lichidităţi. Acum principalele semne de întrebare pe care le ridică se referă la sustenabilitatea evoluţiilor din România şi nu dezvălui nici un secret, m-am văzut des cu ei, sunt şi ei aşa …le tremură capul, derutaţi, nu ştiu ce să vadă, ce să creadă. Trebuie să le dăm dreptate. Repet, nu lucrează cu banii lor, îşi asumă riscuri enorme. Când dai un credit trebuie să fii asigurat că îl iei şi înapoi şi după ce ai avut experienţe nefericite în ultimii doi ani devii mai prudent”, a spus Isărescu. rnrnEl speră că revenirea creditării se va realiza într-o măsură mai mare pe segmentul companiilor şi al cofinanţărilor de proiecte europene. rnrnTotodată, Isărescu a explicat că ajustarea de pe plan extern se transmite în ajustare bugetară şi, ulterior, în menţinerea puterii de cumpărare chiar şi după reluarea creşterii economice.rnrn”Va dura 1-2 ani până când (reluarea creşterii economice – n.r.) se va simţi în buzunarele oamenilor şi până când se va schimba din nou comportamentul de consum. Deci populaţia este relativ prudentă”, a concluzionat guvernatorul băncii centrale. rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Opinie

Efectul deciziei Consiliul Concurenței privind ROBOR: unii cred că ratele la credite au crescut din cauza băncilor

La câteva zile după ce Consiliul Concurenței a amendat băncile pentru un presupus cartel în stabilirea indicelui ROBOR, BCR a postat pe Facebook următorul mesaj al șefului băncii, Sergiu Manea:... detalii

ARB, despre cazul ROBOR: asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă

ARB respinge ferm acuzațiile Consiliului Concurenței. Clienții băncilor cu credite ancorate în ROBOR sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii, conform unui comunicat al ARB: Băncile nu sunt vinovate și vor utiliza toate căile legale de atac pentru a anula decizia abuzivă, nefondată și injustă a Consiliului Concurenței care afectează pe nedrept reputația industriei bancare.  Asociația Română a Băncilor (ARB) solicită public Consiliului Concurenței să ofere explicații concrete privind stabilirea vinovăției fără dovezi și comunicarea publică care provoacă confuzie și așteptări nerealiste legate de următoarele aspecte: Specificarea reglementărilor încălcate În vederea clarificării aspectelor de fond ce fac obiectul acestei decizii, solicităm prezentarea elementelor de reglementare și de conduită concurențială ce au fost încălcate, cu precizarea și a mecanismelor prin care s-a produs distorsionarea pieței. Banca Națională a... detalii

Consiliul Concurenței vrea să interzică băncilor calculul ROBOR și dobânzilor la titlurile de stat în actuala formă

Raportul Consiliului Concurenței privind amendarea băncilor pentru manipularea ROBOR prevede interzicerea băncilor de a mai calcula ROBOR și dobânzile la titlurile de stat în actuala formă, precum și modificarea regulilor... detalii

Decizia Consiliului Concurenței în cazul ROBOR nu are nicio fundamentare, acuză Banca Transilvania

Consiliul Concurenței a permis băncilor accesul la minuta ședinței de deliberare din cadrul investigației ROBOR, aceasta fiind doar una din numeroasele etape care urmează să fie parcurse în cadrul procedurii,... detalii