Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat, in cadrul ultimei conferinte de presa, ca ARB ar trebui sa explice faptul ca pe piata bancara a aparut o segmentare a lichiditatii care a determinat anomalii in tranzactiile interbancare.rnrn”Pe piata bancară a apărut o segmentare. Există 4-5 bănci, furnizori principali de lichiditate, care în perioada de criză şi-au limitat expunerile asupra restului băncilor, astfel încât acestea au rămas fără lei. În acelaşi timp, există o distribuţie total asimetrică a titlurilor de stat deţinute de bănci, aflate în principal tot in portofoliul cellor care dispun şi de lichidităţi, şi care ar fi permis să se împrumute de la BNR prin facilitatea de credit Lombard, cu dobândă de 14,25%. În condiţiile acestei segmentări, preţul banilor (dobânzile) nu mai este reprezentativ, iar rezultatul a fost o crestere puternica a dobanzilor. Fireşte că BNR putea să intervină pe piaţă pentru a pompa bani, însă exista riscul creării unei lichidităţi prea mari şi atunci am injectat lichiditate şi pe bază bilaterală, prin credit, băncilor care aveau titluri de stat sau care au prezentat alte tipuri de garanţii. Dovada peremptorie: toate băncile şi-au constituit, la termenul de 24 octombrie, obligaţia privind Rezerva Minimă Obligatorie (RMO), pe o perioadă de până la 23 decembrie. De altfel, a explicat, Isarescu, nu poti spune ca sistemul se confrunta cu lipsa de lichiditate cand bancile au in RMO 20% din pasive, fata de 2-5% in alte tari. Acesta este si motivul pentru care BNR a luat decizia de a reduce usor, cu doua puncte, nivelul RMO in lei, cu scopul de a mai pompa lichiditate in sistem.
Nu există comentarii pentru această știre.
ARB respinge ferm acuzațiile Consiliului Concurenței. Clienții băncilor cu credite ancorate în ROBOR sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii, conform unui comunicat al ARB: Băncile nu sunt vinovate și vor utiliza toate căile legale de atac pentru a anula decizia abuzivă, nefondată și injustă a Consiliului Concurenței care afectează pe nedrept reputația industriei bancare. Asociația Română a Băncilor (ARB) solicită public Consiliului Concurenței să ofere explicații concrete privind stabilirea vinovăției fără dovezi și comunicarea publică care provoacă confuzie și așteptări nerealiste legate de următoarele aspecte: Specificarea reglementărilor încălcate În vederea clarificării aspectelor de fond ce fac obiectul acestei decizii, solicităm prezentarea elementelor de reglementare și de conduită concurențială ce au fost încălcate, cu precizarea și a mecanismelor prin care s-a produs distorsionarea pieței. Banca Națională a... detalii
Raportul Consiliului Concurenței privind amendarea băncilor pentru manipularea ROBOR prevede interzicerea băncilor de a mai calcula ROBOR și dobânzile la titlurile de stat în actuala formă, precum și modificarea regulilor... detalii
Consiliul Concurenței a permis băncilor accesul la minuta ședinței de deliberare din cadrul investigației ROBOR, aceasta fiind doar una din numeroasele etape care urmează să fie parcurse în cadrul procedurii,... detalii
Omer Tetik (foto), directorul general al Băncii Transilvania, contestă amenda Consiliului Concurenței privind stabilirea ROBOR dată unui număr de 10 bănci, într-o postare pe Linkedin: "Vom lupta să ne dovedim... detalii
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb - de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru
Revolut ne momește cu 0 comisioane pentru investiții. Este aceasta o practică neloială prin informații înșelătoare? ANPC, ASF și Consiliul Concurenței spun că nu e treaba lor
Trei abuzuri ale IFN-urilor
Executarea silită pentru neplata unui credit poate începe doar după 6 luni de restanțe
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluție bancară pentru drumul României către zona euro
Dobânda „lejeră” de 5,55% la creditele Raiffeisen poate ajunge la 18%
BRD, singura dintre băncile importante care nu permite transferuri Ropay gratuite cu numărul de telefon
Băncile își exprimă convingerea că nu vor fi amendate de Consiliul Concurenței privind ROBOR
Roborul, greu de înțeles, educația financiară, greu de scris
Avem nevoie, măcar în ultimul ceas, de o platformă pentru prevenirea fraudelor online