Inflația anuală a crescut semnificativ în mai 2025, până la 5,45% (cea mai mare valoare din ultimele 12 luni), după ce coborâse sub pragul de 5% în cele două luni precedente.
Prețurile au avansat față de aprilie cu 0,46% iar avansul a venit îndeosebi printr-un efect de bază pronunțat în raport cu rezultatul de -0,11% consemnat în mai 2024. Este cea mai mare valoare din ultimele trei luni dar cam la jumătate față de cele din ianuarie și februarie.
Inflaţia MEDIE anuală a staționat la pragul de 5%, ajungând sub nivelul celei anuale consemnate pentru moment. Pe metodologia europeană IAPC, inflația lunară a fost puțin mai mare (+0,49% în mai 2025), valoarea anuală a fost la fel cu cea pe sistem național (5,4%) iar cea medie anuală a rămas pe un palier mai ridicat (5,2% față de 5%).
Prețurile produselor alimentare au crescut într-un ritm mult mai mare decât cel general (+0,89%) Creșterea sezonieră de la fructe și conserve din fructe (+6,46%, cu observația că cele autohtone s-au scumpit mai mult decât cele meridionale, +7,48% față de +5,48%) a fost însoțită de valori semnificative la cacao și cafea (+1,98%), pâine (+0,69%), carne de bovine (+0,68%), pește proaspăt (+0,63%) și telemea de vacă (+0,57%).

O contribuție la temperarea inflației au adus-o mărfurile nealimentare, cu o creștere per total de doar 0,08%. S-au diminuat prețurile cu -0,43% la combustibili și -1,93% la energie electrică, însă au revenit cele la gaze (+2,36%, după diminuarea de -12,06% din luna anterioară). De reținut creșterile de 0,60% pe segmentul de îmbrăcăminte și 0,49% la încălțăminte.
La servicii, indicele s-a situat peste media de ansamblu (+0,62%), cu cea mai importantă creștere la telefon (+1,92%, unde s-a văzut influența nefastă a tarifării în euro). Din nou s-au scumpit cam mult igiena și cosmetica (+0,99% și +14,16% pe ultimele 12 luni) și îngrijirea medicală (+0,76%, respectiv +10,76%). Transportul aerian a marcat o scădere conjuncturală de -1,68% (-10,53% față de mai 2025, deși +17,18% comparativ cu finalul lui 2024)
În ameliorare după o evoluție îngrijorătoare, indicatorul CORE 2 ajustat (important pentru politica monetară) a scăzut la +0,47%, cea mai mică valoare din ultimele patru luni. Nivelul inflației crescute aparent semnificativ (efect de bază) confirmă păstrarea dobânzii de politică monetară (6,5%) în contextul incertitudinilor privind măsurile de politică fiscal-bugetară.

După ce rezultatul inflației pe T1 s-a situat peste valoarea de referință estimată de BNR, se conturează deja repetarea situației pe T2. Dacă luăm în considerare impactul ajustării deficitului în partea a doua a anului apare puțin probabil ca inflația la finalul anului curent să fie doar de 3,8%.

Estimarea curentă indică o coborâre a inflației spre 3% la mijlocul anului viitor. Pentru asta, se impun stabilizarea cursului de schimb în apropierea pragului de 5 lei/euro și măsuri fiscal-bugetare care să reducă moderat deficitul public. Tarifarea curentului electric, cu pondere semnificativă în coșul de consum și unde scumpirea se anunță considerabilă, rămâne critică.
Nu există comentarii pentru această știre.
Autostrada Sibiu–Pitești este prima autostradă care traversează Munții Carpați și reprezintă un proiect strategic al rețelei rutiere naționale, fiind inclusă în Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN-T). Finalizarea proiectului este estimată pentru anul 2028, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor, care se adaugă: Proiectul este structurat în cinci secțiuni și are ca obiectiv îmbunătățirea mobilității, reducerea timpilor de călătorie, creșterea siguranței rutiere și stimularea dezvoltării economice a regiunilor pe care le traversează. Implementarea este asigurată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Împrumutul reprezintă al doilea din cele două împrumuturi aprobate de Banca Europeană de Investiții, în valoare totală de 1 miliard de euro, destinate sprijinirii realizării Autostrăzii Sibiu–Pitești. Guvernul României a aprobat joi, 12 martie 2026, la propunerea Ministerului Finanțelor, proiectul de lege pentru ratificarea celui de-al doilea contract... detalii
În perioada 9 martie 2026 – 3 aprilie 2026, românii pot subscrie în titlurile de stat cu maturitãți de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 5,85%, 6,50%, respectiv,... detalii
Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a crescut în ianuarie 2026 cu 2,15% față de luna precedentă, potrivit datelor comunicate de INS. După ce intrase pe o traiectorie de creștere sistematică,... detalii
România a început anul 2026 tot pe prima poziție din UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. Avansul prețurilor, de 8,5% după metodologia europeană ce asigură... detalii
Datoria publică, 60,2% din PIB în noiembrie 2025. Implicații
Carrefour, preluată de Pavăl Holding, Dedeman
Comerțul cu amănuntul, rămas marginal pe plus în 2025
Service-uri auto și firme de asigurări, amendate de Consiliul Concurenței pentru înțelegeri privind prețurile
9,69%, creșterea prețurilor în 2025. Inflația medie a fost de 7,3%
Comerțul, -4% în noiembrie 2025 față de aceeași lună a anului anterior
România, pe ultimul loc în UE la cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare
Producția industrială, în creștere pe octombrie 2025
Prețurile industriale, inflamate de scumpirea energiei
Salariul anual mediu, România pe locul 23 din 27 de state UE